Capriciile copiilor sunt normale!
Cand este capricios, copilul tau nu este nici prea rasfatat, nici prost crescut. Dar trebuie ca tu sa ii spui „nu”. El iti testeaza limitele pentru a se defini ca individ. Ramane de vazut insa cum ii infrunti toanele…
Fiica mea nu este un copil capricios
„…Bine, nu foarte capricioasa. Iar cand devine dificila gasesc imediat motivatia comportamentului ei. Fie nu am petrecut suficient timp cu ea, fie nu m-am tinut de cuvant, sau era ea pusa intr-o situatie care o depasea. Fac tot posibilul ca cererile mele sa fie coerente. O implic in activitati care tin de igiena corporala, de alegerea hainelor, de cum ne organizam ziua, tin sa ii arat ca parerea ei este importanta pentru mine si ii atrag atentia ca intr-adevar fac concesii pentru a-i face pe plac. O felicit cand este generoasa. Ii multumesc cand indeplineste diverse sarcini. Mai ales cele care nu ii fac prea multa placere. De fapt vorbesc cu ea de cand era la mine in burta. Nu o fortez niciodata. Ma straduiesc sa nu o fac, pentru ca va creste mare si viata o va forta intr-un fel sau altul”, spune Mirela, 39 de ani.
Dar copiii sunt imposibili uneori. Cristina, la 4 ani, tipa pentru ca nu i-ai dat a patra bomboana. Tudor plange pentru ca nu l-ai lasat sa vada al treilea DVD cu desene animate. Copilul tau face des asemenea scene, care pe tine te deruteaza. La fiecare „criza” te intrebi: „Sunt prea toleranta?” sau: „Sunt prea severa?” „Copilul meu este prost crescut iar eu nu sunt o mama buna?”„Daca cedez imi va face viata foarte grea!” Dar psihologii afirma ca aceste capricii le sunt comune tuturor copiilor. Si sunt lucruri normale.
Copiii nu au elementele de analiza care le permit sa inteleaga realitatea
De ce sunt capriciosi
Freud a descoperit doua principii importante care ne ajuta sa ne oferim explicatii pentru acest comportament. Principiul placerii este un proces prin care individul cauta sa isi satisfaca dorintele. Iar principiul realitatii este cel care ofera echilibru, in sensul ca ajungem sa ne modificam dorintele tinand cont de ceea ce se intampla in realitate. Ce se intampla cu un copil cand devine capricios? Pur si simplu el nu poate sa isi adapteze dorintele la realitate. Vrea inghetata cu cacao cand tu ai in frigider inghetata cu vanilie. Nu vrea sa plecati de la Gradina Zoologica, desi se inchide. Spre deosebire de adulti, copiii nu au elementele de analiza care le permit sa inteleaga realitatea. Capriciile lor exprima confruntarea cu dorintele altora.
Bebelusul se simte centrul universului. Cand creste, descopera ca cei apropiati au uneori dorinte care nu coincid cu ale sale. Uneori, copilul are nevoie sa se opuna parintilor sai, indiferent care este subiectul disputei. Aceasta faza a lui „nu” este constructiva. Isi exprima gandurile, emotiile „lui”. „Stadiul lui «nu», e cel in care copilul testeaza limitele“, spune Ioana Lazar, psihiatru si psihanalist. „El cauta sa afle ce putere are pentru a influenta o realitate descoperita treptat ca diferita. Limitele realitatii – pana unde aceasta realitate il poate influenta pe el. Limitele mediului (prin care se intelege totalitatea persoanelor care ingrijesc copilul), daca se poate baza pe el, cat de ferm este”, afirma Ioana Lazar.
