Capriciile copiilor sunt normale!
Cum sa reactionam
Un prim pas ar fi sa incercam sa intelegem. Copilul care are o reactie neobisnuita ascunde in spatele acesteia un motiv intemeiat. Nu mai vrea sa mearga si s-a oprit in mijlocul strazii: poate il jeneaza pantofii. Poate ritmul este prea alert pentru el si nu poate tine pasul. Nestiind intotdeauna cum sa isi exprime verbal dorintele, el devine prost dispus, bombane, tipa…
De noi depinde sa fixam limitele pe care copilul nu trebuie sa le depaseasca. Chiar daca ii spui „nu”, intotdeauna explica-i de ce. Ofera-i raspunsuri clare si precise. „Pentru a respecta autoritatea trebuie ca aceasta sa fie perceputa drept corecta. Corectitudinea provine, in cazul parintelui care pune limite copilului, din capacitatea sa de exprimare non-violenta a negatiei. A spune «nu» copilului, cu violenta, conduce intotdeauna la senzatia lipsei de respect, la condamnare, la judecata si furie. Negatia violenta inchide trairile si condamna copilul la fatarnicie, la a nu putea sa se manifeste conform simtirii sale, pentru a nu starni furia adultului.
Exprimarea non-violenta a limitei presupune respect pentru copil, acesta are senzatia ca este luat in serios, ca exista ca individ care are dreptul la diferite experiente afective. Negatia non-violenta ii permite copilului sa isi exprime furia, pentru ca parintele ii poate accepta trairile fara a se simti vinovat si, prin urmare, fara a se considera un parinte rau”, afirma Matei Georgescu. Daca acesta incepe sa bata din picioare – lucru care la un moment dat se va intampla cu siguranta – lasa-l sa se exprime. Si nu folosi fraze de genul: „Uite cum faci, ai devenit ridicol”, „opreste-te din plans!”, „nu ti-e rusine?” Copilul tau este suparat si are dreptul sa fie. Mai bine spune-i: „Inteleg ca esti furios, dar asta este, nu am ce face, nu sunt de acord cu tine”. Accepta si insoteste copilul in emotiile lui. In felul asta il si ajuti sa-si depaseasca tristetea. In orice caz, mania trebuie exteriorizata.
Cand copilul este mai mare, puteti chiar analiza la rece tot ce s-a intamplat. La varsta de doi, trei ani el traieste numai in prezent, dar la sase, sapte ani se pot discuta consecintele faptelor lui. Ba chiar poate fi folositor sa vada ca si adultii au aceeasi problema ca el. Ca nu pot sa-si satisfaca toate dorintele atunci cand vor ei, ca au si ei limitele lor. Explica-i, de exemplu, ca iti doresti foarte tare acea rochie rosie pe care ai vazut-o acum cateva zile, dar din pacate bugetul nu iti permite. Lasa-i cat mai des posibilitatea de a lua o decizie: puloverul rosu sau cel galben? Cand traversati strada, vrea sa il iei de mana dreapta sau de mana stanga?
Atunci cand ii ceri ceva celui mic, intai analizeaza-te pe tine. Cum sa aiba chef sa plece la scoala sau la gradinita, daca nu vede la parintii lui cea mai mica bucurie cand acestia pleaca la serviciu? Copilul vostru se identifica prima oara cu voi, parintii lui, si pe voi va va imita multa vreme.
