Carnete de parinti
Mai in gluma, dar mai ales in serios, vorbeam cu un prieten ca ar fi foarte bine daca s-ar introduce in lume carnete de parinti. Obligatorii. Ca cele de conducere.
Prea multi parinti din jurul nostru pun, fara sa-si dea seama, propriii plumbi in carca urmasilor, de multe ori de la varste foarte fragede.
E, fara doar si poate, o utopie sa interzici unei jumatati de tara sa procreeze. Insa ca exercitiu de imaginatie ne ajuta. Cand parintii fac un copil, ei sunt, ca in atatea alte domenii, dezorientati intre doua directii.
Pe de-o parte, ca orice mamifer, poseda propriile instincte parentale. De cealalta, insa, actioneaza fortele sociale. Tot ceea ce cultura are de predat.
Scriitori despre sugari, invataturi de la psihologi, matusi, vecini, bunici, parinti, toti au propriile metode infailibile de a creste un copil si, desi ele au multime comuna, sunt extraordinar de diferite.
Peste toate astea, o mama sau un tata au si propriile amintiri, pe langa instincte. Cum a fost sa fii copil, cum a fost sa ai parinte.
Imaginati-va ca privim un tata si un fiu. Tatal spune ca il iubeste si avem toate motivele sa-l credem, doar este parte din el. Este singurul fel de fiinta care il poate face nemuritor pe pamant. Dar a invatat, cand a fost si el copil, ca un tata isi loveste fiul cand educatia o cere.
Si o face cu propria odrasla. Nu da tare, doar cat sa ii dea un impuls la lectii. Si nu face nimic altceva decat sa duca mai departe o traditie de generatii. In acelasi timp, insa, se regaseste in cel mic.
Se oglindeste si simte pentru el, face un transfer. Si ajunge in ciudatul, paradoxalul impas: isi bate fiul pentru ca asa a invatat de la tatal lui si e trist pentru el, pentru ca asa era si el cand era copil.
E o abordare simplista. Exista insa miliarde de exemple verificate de cercetatori. Melanie Klein, Piaget si mai ales Bandura au aratat, fara echivoc, violenta pe care o arata copiii daca ea li s-a aratat de catre parinti.
Si nu doar agresivitatea se preda ca o stafeta. „Cartoful fierbinte“ se transimte de la mama la fiica sub alte forme. Un parinte isi poate abuza copilul pentru ca are trasaturile partenerului pentru care nutreste, inconstient, nu tocmai cele mai cordiale sentimente.
Fricile, maniile, nevrozele, tristetile noastre – toate sunt puse in carca celor care vin, prin moduri uneori necunoscute. Alteori, surprinzatoare. Dar de multe ori evidente.
Barbatul care striga la copilul din caruciorul de supermarket, femeia care alapteaza privind in gol, parintii care se urasc in fata unui prunc sunt, daca avem curajul sa simtim, impotriva naturii.
E evident, deci, ca pentru a nu-i murdari destinul copilului tau, ar fi bine ca tu sa te cureti. Sa iti exilezi fricile, furiile, durerile, proastele obiceiuri care te dor. Sa iti iei partenerul si sa va paziti apropierea autentica, intimitatea, cat puteti. Numai asa nu vei fi, la 40 de ani, un pusti care isi plange fricile pe niste umeri de doar cateva aniversari.
