Ce trebuie să iei în calcul dacă vrei să spui adio mediului urban
Tot mai multe familii aleg să se mute de la oraș în mediul rural, în căutarea unei calități superioare a vieții. Mediul urban este expus poluării și zgomotului, astfel că atât tineri cât și oameni în vârstă aleg să își schimbe viața mutându-se mai aproape de natură. Mutarea la țară sau în locuri izolate te readuce în contact cu aceasta și îți oferă beneficiul aerului curat și al liniștii, dar te pune și în fața unor provocări. De aceea, este important să cunoști ce presupune o locuință într-un mediu de acest tip, atât din punct de vedere material, cât și psihologic.
Va trebui să muncești fizic
Oamenii motivează deseori mutarea la țară prin faptul că vor să mănânce alimente proaspete, din surse naturale, sau că vor să se bucure de grădinărit și alte activități specifice gospodăriei rurale. Totuși, mulți nu realizează că acest lucru presupune o rutină constantă şi activități repetitive. Plivirea, săpatul, tunsul pomilor sau îngrijirea legumelor par idilice, dar presupun efort și timp. Chiar dacă nu îți vei organiza o grădină de legume sau un țarc cu animale, tot va trebui să combați buruienile și să te ocupi de aspectul general al curții. Dacă te vezi un viitor fermier, mergi câteva zile în mediul rural și muncește alături de cineva de acolo pentru a descoperi dacă îți plac sau nu activitățile țărănești tipice.
Distanța de oraș îți va pune probleme câteodată
Chiar dacă ai mașină, este posibil ca uneori să fii nevoit să faci naveta în alte moduri, așa că asigură-te că ai destule mijloace de transport în comun la dispoziție. De asemenea, verifică drumurile până la viitoarea locuință, pentru că deseori accesul rutier la țară este îngreunat de carosabilul prost. În anotimpul rece sau în perioade cu intemperii poți chiar experimenta perioade de izolare, așa că magazia trebuie să fie în permanență plină cu provizii și lucruri esențiale, de la alimente de bază la chibrituri și obiecte de igienă.
Impactul psihologic este semnificativ
Când facem o schimbare majoră în viețile noastre tindem să ne concentrăm doar pe aspectele pozitive, însă deseori mutarea într-un alt mediu necesită o perioadă de adaptare. Este bine de știut că la început s-ar putea să ți se pară dificil să trăiești în noua locuință, departe de vecinii obișnuiți, de prieteni, de mall, de toate locurile și activitățile familiare. Unii oameni nu pot suporta calmul vieții rurale și se simt teribil de plictisiți. Alții nu se pot conecta social în comunitățile sătești și se simt singuri. Este bine să experimentezi viața rurală înainte de a te muta și să investești în tot ce ai nevoie pentru a te simți confortabil fizic și mental.
Soluții pentru un nivel de confort optim
Dacă acum câteva zeci de ani viața la țară însemna apă de la fântână sau pompă, baie la lighean sau duș improvizat, toaletă în fundul curții, încălzire cu lemne și gătit la aragaz cu butelie, astăzi poți trăi la sat la fel de bine ca la oraș. Îți poți asigura chiar și independența energetică dacă montezi panouri solare. În ce privește utilitățile, multe sate sunt acum racordate la gaze și apă curentă, dar și dacă nu sunt, există soluții pe bază de energie electrică sau lemne.
Încălzirea pe lemne este foarte eficientă și există soluții care se montează indiferent de cât de izolată este casa. Un cazan Ariston asigură apa caldă pentru duș la orice oră, iar aparatele de gătit electrice te ajută să faci cele mai bune mâncăruri. Internetul te ajută să păstrezi legătura cu prietenii și să cumperi online, astfel că te vei simți confortabil chiar și într-un loc izolat.
Părăsirea mediului urban în favoarea celui rural se poate dovedi cea mai bună decizie a vieții tale. Este important însă să iei în calcul consecințele pe care o astfel de schimbare le poate avea asupra ta.