Competitia dintre frati
Rivalitatea intre frati este un scenariu des intalnit in cadrul familiilor. „Nu vreau sa impart jucaria. E a mea!”, „O vreau eu!”. Va suna cunoscut? Tiparul competitiei intre frati se comporta ca un bulgare de zapada – el se rostogoleste pana ce este reprodus mai tarziu si la nivel organizational. Cum gestionam cele doua situatii?
Pe plan personal si familial, competitia apare pentru ca fiecare dintre copii vrea sa fie unic in fata parintilor. Exista iluzia ca, daca celalalt nu ar fi, ne-am bucura de intreaga atentie a parintilor sau ni s-ar cuveni mai multe lucruri.
Pe de alta parte, parintii insusi intretin uneori si accentueaza aceasta competitie. Comparatia nefavorabila si inegala intre frati este o strategie neindicata – copilului nu i se mai recunosc trasaturile individuale. Vorbim, practic, despre suprapunerea a doua sabloane care nu se potrivesc. Poate ca unul dintre frati este mai creativ, iar celalalt este mai bun la cifre, de exemplu.
In cazul copiilor, e mai degraba indicat sa incurajam competitia in ceea ce priveste evolutia fiecaruia dintre frati, in raport cu sine insusi.
Apoi, e nevoie sa dezvoltam un spirit al parteneriatului. Insa, e important sa constientizam ca, atunci cand ne referim la copii, ei trebuie ajutati sa invete si sa inteleaga ce inseamna sa imparta.
Nu este realist sa ne asteptam ca aceste lucruri sa se intample de la sine – initiativa ar trebui sa vina de la noi, ca adulti. Mai mult, orientarea lor catre un scop comun functioneaza, de asemenea.
E necesar, insa, sa se defineasca un cadru in care fiecare dintre frati sa aiba un aport foarte clar, iar eforturile fiecaruia sa fie vizibile.
Lupta pentru atentia parintilor se repeta si la nivel profesional. Atunci cand membrii diferitelor departamente intra in conflict, exista impresia ca rezultatele unei echipe sunt mai apreciate sau mai valoroase decat ale celeilalte.
Pentru a remedia aceasta situatie, e necesar, in primul rand, ca problema sa fie constientizata. Apoi, e important ca fiecare membru al echipelor organizationale sa se implice si sa devina co-participant si co-responsabil pentru business.
Sentimentul de ownership si nevoia de a simti ca opinia ne este luata in considerare atunci cand se iau decizii sunt foarte importante.
Nu in ultimul rand, e necesar ca si al treilea actor organizational – echipa sau persoana fata de care ne simtim pe nedrept comparati si ale carei rezultate se vad, poate, mai repede decat ale noastre – sa isi schimbe atitudinea.
In loc sa gandim „eu sunt cel mai important, eu contribui”, e indicat sa ne uitam mai bine la relatiile pe care le avem cu cei din jur.
Atitudinea de „eu le stiu pe toate” ii face pe cei din jur sa se retraga, ceea ce e in defavoarea intregii echipe, in final. E indicat sa ne intrebam cum se simt ceilalti fata de noi? De ce nu indrazneste nimeni sa isi exprime parerea in fata noastra? etc.
In competitie, ne confruntam cu principiul Matryoshka, deoarece „cel mai mare” ajunge sa ii acapareze pe ceilalti pana cand nu mai exista loc de crestere pentru toti.
Daca trecem de la competitie la colaborare, vorbim mai degraba de principiul florii – fiecare contribuie cu ceva, fiecare persoana este o resursa care straluceste prin altceva.
Chiar daca, uneori, e dificil sa facem aceasta trecere, pentru ca avem sentimentul ca ne pierdem, ca nu mai suntem diferiti sau originali, odata cu schimbarea perspectivei, incepem sa observam lucruri noi – ca suntem de neinlocuit, ca ajungem mai departe alaturi de ceilalti si ca suntem mai performanti impreuna.
Autor: Lilia Dicu – Daring Executive Coach, [email protected]
