Copiii si narcisismul

Stima de sine

Psihiatrul american Andrew P. Morrison considera ca se poate pune problema unui narcisism sanatos. Acesta ar ajuta la crearea unui echilibru intre nevoile celorlalti si cele personale. Care ar fi diferentele esentiale dintre cele doua ? Pe de o parte, narcisicul fara frana traieste intr-o lume iluzorie a propriei sale imagini. Valorizarea lui depinde excesiv de oglindirea sa in parerile celorlalti. Spre deosebire de acesta, narcisicul pozitiv are o stima reala de sine si este constient de identitatea si nevoile sale fara a simti nevoia sa i se reaminteasca mereu cine este.

Pe de alta parte, daca primul este un pradator emotional, cautandu-se mereu pe sine in cei din jurul sau, cel de-al doilea este empatic, generos, adaptat si atent la nevoile altora. Monica Reu, trainer de comunicare nonviolenta, explica: „Daca prin narcisism intelegem capacitatea copilului de a se autovaloriza in mod sanatos si echilibrat, fara a cadea in patologic, atunci cu certitudine o astfel de educatie este necesara si ea trebuie sa se faca din frageda pruncie.

Ca parinti, suntem prima si cea mai mare influenta asupra copiilor nostri. Mesajele pe care ei le primesc de la noi sunt cele care pe viitor vor determina modul in care ei vor functiona in lume, ca adulti. Este crucial sa fim constienti de asta in fiecare interactiune pe care o avem cu cei mici. Pentru ca un copil sa creasca si sa devina un om increzator in fortele proprii, echilibrat, creativ, el are nevoie, in primul rand, de iubire; multa, multa iubire neconditionata.

Din pacate, sistemul educational pe care l-am mostenit ne intinde o mare capcana. De cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, le transmitem copiilor ca iubirea se merita, ca ea nu este un drept: mama si tata te iubesc daca mananci tot din farfurie, daca iei note mari, daca iti faci curatenie in camera, etc. Copiii invata ca sunt iubiti pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce sunt, lucru care le lezeaza increderea in fortele proprii, respectul de sine, curajul si ii fac dependenti de o autoritate exterioara lor.

Acesti copii nu se considera o valoare prin ei insisi, ci prin actiunile lor, iar pe viitor vor cauta validare din exterior, din partea celor din jur. Comunicarea nonviolenta militeaza pentru o educatie pusa in slujba vietii, bazata pe constientizarea nevoilor si gasirea de strategii sanatoase pentru implinirea lor. Este benefic sa ii invatam pe cei mici ca iubirea este intotdeauna acolo, prezenta, nu este conditionata de nimic, iar ei au dreptul la ea.

Totodata, este util ca ei sa stie ca fiecare actiune pe care o intreprind are la baza o nevoie pe care incearca sa o implineasca. Adevarata educatie, din punctul meu de vedere, este aceea in care ii invatam pe copii sa descopere aceste nevoi si strategiile cele mai bune de implinire a lor – pentru ei insisi si pentru ceilalti. Nu ai cum sa-i iubesti si sa-i respecti pe cei din jurul tau daca nu te iubesti si nu te respecti in primul rand pe tine.

Iata lectia pe care ar trebui sa o invete orice parinte si apoi sa o predea copilului sau. Un copil care se simte iubit, respectat si acceptat neconditionat de parintii lui va invata sa se auto-valorizeze ca fiinta umana si va creste increzator, autonom si plin de compasiune fata de semenii sai. Este ceea ce ne dorim cu totii pentru fiintele pe care le aducem pe lume, nu?“

Monica Reu ne propune un exercitiu de imaginatie despre coditionarile narcisice si solutiile pe care le poate oferi comunicarea nonviolenta:

„Sa ne inchipuim ca, la locul de joaca, Victoras il trage pe Mihaita de hainute ori de cate ori acesta incearca sa se ridice de langa groapa cu nisip, lucru care le deranjeaza atat pe mama lui, cat si pe cea a lui Mihaita. Reactia mamei lui Victoras: «Sa stii ca se supara doamna daca il mai tragi pe Mihai de haine. Victor, nu o sa se mai joace cu tine! Daca continui sa te porti ca un vandal, plecam acasa. Iei bataie, sa stii!». (De cate ori n-am auzit aceste vorbe!?)

Ce intelege si interiorizeaza Victoras: ca actiunile lui provoaca sentimentele negative ale celor din jur; ca nu este placut, iubit si acceptat decat daca se poarta intr-un anume fel, pe care, probabil, nici nu il stie. Este derutat – ceea ce face i se pare distractiv si nu vede de ce reactioneaza astfel cei din jurul lui. A invatat insa ca trebuie sa se schimbe ca sa primeasca acceptarea lor.

Propunerea CNV este aceea de a-l ajuta pe Victoras sa constientizeze ce anume incearca sa obtina, ce nevoie incearca sa implineasca prin strategia de a-l trage pe Mihai de haine: i se pare amuzant si astfel isi implineste nevoia de divertisment? Isi doreste ca Mihai sa ramana langa el, si trasul de haine este o manifestare a nevoii de companie? In clipa in care am descoperit nevoia copilului, ii putem propune alte moduri (mai satisfacatoare pentru toata lumea) in care o poate implini, fara a-i leza respectul de sine si fara a-l umili“.

Articol de Irina Buda, foto: Shutterstock