Copilul invata din fapte, nu din vorbe

Ai un copil timid pentru ca e prea grasut? Sau pentru ca se simte slab la sport ori la mate? Afla de la psihologul Cristina Alexandra Levitchi cum il poti ajuta.

Cum se poate ca un copil sa inceapa sa dezvolte complexe?
Cristiana Alexandra Le­vitchi: Complexele se transmit inconstient din generatie in generatie si sunt influentate social. Inainte de inconstientul personal, exista un inconstient de familie si colectiv – al poporului respectiv. Deseori aud in terapie ceva de genul „niciunul din familia mea nu a reusit sa…” Aceasta demonstreaza ca oamenii preiau atitudinile si comportamentul parintilor si bunicilor privitor la multe aspecte de viata. Este nevoie sa diferentiem intre complexe, sentimente si inferioritate propriu-zisa.

Conform psihoterapiei adleriene, inferioritatea este obiectiva, vizibila, masurabila (X e mai inalt decat Y). Inferioritatea este un fapt, nu o judecata de valoare. Iar sentimentul de inferioritate deja este o evaluare subiectiva, care nu e musai sa aiba legatura cu realitatea. O persoana poate fi mai scunda decat alta, insa asta nu inseamna ca cea mai scunda trebuie sa se simta inferioara fata de cealalta. Cineva poate fi inferior, fara sa se simta ca atare.

Complexul de inferioritate este o expresie comportamentala a unui sentiment de inferioritate. Cand conceptul de sine nu este pe masura idealului de sine, oamenii au sentimente de inferioritate. Eul real si eul ideal sunt, deseori, in conflict. La acest conflict contribuie cerintele sociale, asteptarile parintilor, ale societatii. In societatea noastra actuala, de pilda, o persoana slaba si inalta este acceptata mult mai usor decat una scunda si plinuta.

Modelele despre frumusete influenteaza deseori perceptia de sine a fetelor si, mai ales, a viitoarelor femei, asa cum mo­delele despre masculinitate macho influ­enteaza parerea despre sine a ba­ie­tilor si barbatilor. Astfel, societatea poate influenta foarte mult ideea despre sine a unei persoane. Spre exemplu, o credinta tipica in societatea noastra este ca, daca ai fa­cultate, „esti cineva” si, daca nu ai, esti un „nimeni”. Aceasta perceptie influenteaza multi adulti si, evident, si multi copii care isi cre­ea­za lor sau le induc altora sentimen­te si chiar complexe de inferioritate.

Care este rolul parintelui in aparitia complexelor la copii?
–  Rolul familiei (parinti, bunici) este definitoriu in structurarea (sau nu) a complexelor. Un parinte poate sa-si „respinga” copilul chiar din momentul conceperii. Daca un copil nu este dorit (de mama, tata sau bunici), el simte respingerea si, dupa nastere, poate sa dezvolte tulburari psihoemotionale si fizice mult mai acut decat daca ar fi fost asteptat si dorit. Din pacate, parintii pot crea senti­men­tul ca cel mic nu este binevenit chiar dinainte ca acesta sa se nas­ca.

Prima regula, in momentul in ca­re avem un copil, este sa ne simtim noi bine cu noi insine ca adulti, sa avem cat mai putine sentimente de inferioritate, care se pot transforma in complexe. Pentru aceasta, avem nevoie de introspectie, sau, de ce nu, putem sa mergem la dezvoltare personala, consiliere, psihoterapie.

Deseori, parintele nu suporta la copil tocmai trasatura pe care si el a avut-o cand era mic. Daca el a fost un copil timid, nu suporta ca fiul sau fiica sa fie la fel. Si, in loc sa invete el insusi tehnici de asertivitate, il cicaleste pe copil sa fie mai curajos. Asadar, exemplul personal este cea mai buna cale de a reusi. Ai dorit intotdeauna sa inveti pianul, invata tu, dar nu-l obliga pe copil sa faca pianul, daca nu isi doreste si nu ii place.

Daca un parinte nu se iubeste pe sine, nu se accepta, nu isi iubeste meseria, are o relatie proasta de cuplu, copilul va prelua totul si va face la fel, indiferent ce ii va spune parintele. Copilul invata din exemple, nu din vorbe. Invatati dumneavoastra mai intai sa faceti fata emo­tiilor negative si sa va rezolvati perceptiile deformate (despre sine, lume si altii), inainte de a-i cere copilului acest lucru. Cu alte cuvinte, daca nu intelegeti de ce este furios un copil si il agresati fizic si mental, este necesar sa constientizati mai intai ce se intampla in mintea si sufletul dumneavoastra, sa invatati sa va acceptati emotiile, si abia apoi sa gasiti strategia cea mai buna pentru relatia cu cel mic.

Ce tip de reactie si discurs trebuie sa abordam cand avem un copil complexat?
–  In multe cazuri din societatea romaneasca, stilul de educatie este inca plin de abuzuri psihologice, verbale si fizice – de la comparatia cu alti copii sau cu fratii, la apelative grosolane, pretentii foarte mari de la copil sau supraprotectie. Daca aveti un copil complexat, este necesar sa ii explicati ca fiecare persoana este unica si ca il acceptati si il iubiti asa cum este el. In adolescenta, de re­gula, cam nimeni nu scapa de anumite sentimente de inadecvare, care sunt firesti. In acele momente, se structureaza personalitatea, te cauti pe tine, esti labil psihoemotional.