Copilul – parte integranta a familei
Copilaria este nu doar fundamentul ci intregul schelet pe care se construieste personalitatea fiecarui om. Afectiunea pe care acesta o va avea de oferit se naste din afectiunea pe care o primeste in copilarie. Modalitatile de exprimare afectiva pot sa diferere. Importante sint certitudinea, lipsa conditionarii, sentimentul de apartenenta la familie si, de aici, de siguranta.
Contributia speciala a tatilor
Mama sta linga Sally in vreme ce fetita exploreaza gradina. E o persoana linistitoare si protectoare. Tatal este exact invers. Cind ajunge acasa, isi ridica micuta in brate si o asaza pe umerii lui. Prinzindu-se de parul tatalui, Sally tipa de placere. El alearga cu ea, o apuca in brate si o arunca in aer. Cu respiratia taiata, Sally mai vrea.
Aceste reactii diferite sunt aproape universale. Ele transcend clasa sociala si asteptarile din mai multe culturi. Tatii sunt mai provocatori, mai fizici in interactiunile lor si mult mai dispusi sa-si lase copiii sa se descurce singuri inainte de a se duce sa-i salveze. Ei isi lasa copiii sa exploreze independent inainte sa intervina direct.
Intr-o situatie care poate fi perceputa de copil drept inspaimintatoare, tatii tind sa stea pe loc, in vreme ce mamele se duc mai aproape. Bebelusii recunosc acest lucru inca de la sase saptamini, cind la vederea mamei se calmeaza, pe cind in prezenta tatalui sunt mai activi si mai agitati.
Aceste interactiuni diferite adauga dimensiuni diferite la atasamentul lui Sally, la dezvoltarea ei afectiva si la independenta ei viitoare. Implicarea activa a tatalui aduce si alte beneficii. Acesti copiii tind sa aiba un control mai ferm asupra impulsurilor, au mai putine sanse sa devina violenti si poseda abilitati sociale mai bune.
Sentimentul apartenentei
Esential este si sentimentul apartenentei – la familia prezenta, la istoria familiei si, in decursul timpului, la grupul cultural si comunitatea in care cresc copiii. El apare dintr-o relatie stabila cu parintii si este amplificat intr-o multitudine de moduri: povestiri despre propria lor copilarie, despre copilaria parintilor, fotografii de familie si povesti de familie repetate la nesfirsit.
In cazul copiilor norocosi, bunicii sau alte rude apropiate sunt cei care confera prelungirea vitala a acestui sentiment al apartenentei. Acestia pot sa spuna povesti foarte indragite despre propriii lor parinti, cind ei erau copii. Au crescut ei insisi in acea lume plina de mister. Stiu lucruri pe care nimeni altcineva nu le stie.
Ei sunt in acelasi timp istorici orali, mentori si din cind in cind ingrijitori ai copiilor. Atasamentul afectiv puternic dintre bunici si copii este pe planul al doilea numai in raport cu cel fata de parintilor. Si alti membrii apropiati ai familiei largite, prieteni vechi de familie sau vecini pot sa-si asume acest rol.
In creier se construieste sentimentul apartenentei si, odata cu el, un fundament al sigurantei care le este deosebit de util copiilor cind vine vremea sa infrunte lumea larga, cu toate problemele ei.
Recompense sau pierderi
Atasamentul timpuriu devine matrita pentru toate relatiile intime viitoare. Capacitatea de a intelege si aprecia sentimentele si nevoile celorlalti le asigura copiilor putinta de a participa deplina la viata. Sentimentul apartenentei confirma locul lor in lumea noastra. Copiii lipsiti de aceasta bogatie, privati de cunoasterea locului caruia ii apartin pot sa ramina vulnerabili ulterior in viata. O asemenea vulnerabilitate este de regula amplificata de alte experiente.
Ian este un baiat lasat sa se lupte singur in aceasta privinta. Crescut in focul incrucisat al violentei din familie, el nu a reusit sa-si dezvolte atasamente puternice fata de parinti si nu a cunoscut nimic din placerea si recompensele aduse de un asemenea atasament. Fara un sentiment al apartenentei si incapabil sa invete regulile interactiunilor sociale, nu a reusit sa fie acceptat la scoala.
Acum, la 13 ani, cauta sa suplineasca pierderea placerii launtrice cu stari euforice datorate inhalarii de vapori de lipici, consumului de droguri si de medicamente pe baza de reteta. Perspectivele lui slabe sunt distruse din ce in ce mai mult.
Aceasta poveste se repeta mult prea des – copilul nu face fata la invatatura, nu reuseste sa stabileasca relatii cu cei de o seama, este lasat nesupravegheat dupa ce iese de la scoala ori lipsit de orice sprijin din partea familiei sau prietenilor.
Ca societate, devenim din ce in ce mai izolati, interactiunea sociala fiind inlocuita de televizor, jocuri pe calculator si internet. Continutul violent al filmelor poate sa intareasca orice tendinte agresive aflate in dezvoltare si sa amplifice vatamarea emotionala cauzata de violenta vazuta acasa. Asemenea experiente pot sa conduca la un sentiment periculos de alienare, care va creste si va erupe mai tirziu intr-o serie de alte probleme.
Mai multe despre debutul copilului in viata, in cartea
Bebelusi destepti. Cum sa formam si sa dezvoltam inteligenta copiilor nostride Dr. Robin Fancourt Editura Elena Francisc, 2007 |