Cristi Puiu: Suntem educati de basme
Luna decembrie inseamna pentru unii cadouri si familie, singuratate si fictiuni cinematografice pentru altii. Cum ni se schimba comportamentul in acest timp? Cata forta are mesajul publicitar si unde se nasc fragilitatile noastre?
Am intrat in interiorul unui apartament tapetat cu rafturi de carti, CD-uri si filme. Cristi Puiu a pregatit cesti uriase de cafea, s-a asigurat ca Smaranda si Ileana, cele doua fete, se joaca, si ne-am asezat in bucatarie. E locul cel mai confortabil pentru discutii. Inca nu miroase a cozonaci si a sarbatoare, dar subiectul conversatiei noastre evoca parfumul unei copilarii dintr-un timp chinuit. Azi, desi lucrurile au evoluat si ne croim viata in functie de normele democratice ale societatii de consum, am devenit, in mod paradoxal, mult mai vulnerabili. Am incercat sa demontam pasnic clisee de comportament, de atitudine si vicii de educatie ale omului modern, apeland la judecata unui artist lucid, care n-ar putea fi acuzat decat hiper-luciditate.
Psychologies: In perioada sarbatorilor creste apetitul pentru poveste?
Cristi Puiu: Oamenii simt nevoia de poveste in fiecare zi. Traim din povesti citite, auzite, traite, inventate in fiecare zi. Daca vrei sa te protejezi de agresiunea din exterior, te refugiezi in lectura, in cinefilie. Acolo doar personajele sunt amenintate, nu tu. Ai o pozitie de spectator, dar te afli in mijlocul evenimentelor. Faptul ca literatura a supravietuit vine dintr-o nevoie umana. Cele mai multe lucruri pe care le facem vin din necesitate. Filmele de Craciun raspund unei necesitati. Mie nu-mi plac. Dar oamenii au perceptii diferite in functie de varsta lor. Deci cum pot eu, un om de 40 de ani, sa schimb cu forta lumea unui copil de 5 ani?
Cum era Craciunul pe vremea copilariei dvs.?
In primul rand, era Mos Gerila. Aveam un unchi care sarbatorea Craciunul de Anul Nou, ca era membru de partid. Mergeam cu colindul, cu Plugusorul de Revelion. Am crescut intr-un bloc cu 8 scari si 120 de apartamente. Eram vreo 35 de copii, asa ca formam adevarate coruri de sarbatori. Intr-un an, dupa colinde, mi-am luat de toti banii Faringosept. Imi facuse pofta un copil.
Ce cadouri primeati?
Multe. Pe cateva chiar le-am pastrat. De pilda, odata am primit un album cu Tintoretto de la tata. Sau jocul „Dacii si Romanii“.
Care e imaginea pe care o asociati acestei sarbatori?
Ma gandesc la ciocolata, portocale, brad. Si clopotei. Am prins niste ierni foarte grele, cand se oprea scoala din cauza frigului. In ‘74 sau ‘72, zapada avea o inaltime de 3 metri. Am facut derdelus si cazemate in spatele blocului. Am avut o super copilarie.
Dar noile simboluri urbane ale acestei perioade?
Cred ca luminitele de pe strada si concertul de culoare ce invadeaza orasul se poate constitui intr-o simbolistica a acestui moment. Vitrina, ambalajul de poleiala, ghirlandele, tot ceea ce se expune.
Cum pregatiti Craciunul fiicelor dvs.? Ele isi doresc?
Fiecare isi face o lista de cadouri. Noi primeam sosete de Mos Nicolae si jucarii de Craciun. Fetele mele vor computere si jocuri virtuale… S-au schimbat timpurile si e foarte bine ca am evoluat.
Regizati si clipuri publicitare. Cum arata publicitatea romaneasca?
Am preluat din Occident un savoir faire. Din fericire exista si multe spoturi publicitare bune, unele reusind sa fie si oneste, adica nu incearca sa-ti vanda un produs prost. Sunt insa lipsite de umor intr-o proportie covarsitoare.
