Cum devenim parintii parintilor nostri

Fiecare copil are un rol de indeplinit

Anumiti fii si fiice sunt mai relaxati cu acest rol decat altii. Chestiune de educatie! Pentru a avea grija de un parinte trebuie ca acesta din urma sa fi avut grija de copil inainte. Chestiune si de temperament.

In aceeasi familie, un frate sau o sora va fi mai atenta si mai tactila, altul va fi mai atent prin cuvinte, al treilea, mai pudic, se va refugia in ajutorul financiar.

Fiecare joaca un rol si adesea sunt complementari. Exista o multime de stiluri de a-ti exprima afectiunea. Si ea depinde de felul cum s-au tesut legaturile in timp.

„Nu trebuie detestati cei care fac mai putin sau altfel“, spune Marie de Hennezel, „asta ar insemna negarea diversitatii noastre. Povestile lor nu seamana, si unora le este mai frica de moarte decat altora.“

O persoana principala de ajutor se individualizeaza mereu intre ceilalti. Ea se autodesemneaza intre ei. De obicei, este vorba despre o fata, cea mai aproape geografic.

Ea se plange ca face prea mult si ca se neglijeaza pe sine. Dar, de fapt, isi asuma rolul si stapaneste situatia, iar motivatia ei nu este niciodata atat de altruista pe cat pare.

„Exista mereu o dimensiune reparatorie la originea aceste suprainvestiri“, constata Philippe Thomas, psihogeriatru.

„Copilul are adesea ceva de reparat la o relatie cu carente, o prostie care trebuie iertata, o datorie ce trebuie platita… nu conteaza, din moment ce el ia ostatic parintele si exclude restul familiei.“

Ca orice criza familiala, aceasta faza a vietii face sa iasa la lumina rivalitati fraterne. Fiul care nu vine decat o data la trei luni este aclamat ca un Mesia, dar fiica ce spala lenjeria murdara are atacuri de furie de 10 ori pe zi.

„Fiecare copil are un rol de dus la capat, mai mult sau mai putin greu, desigur“, spune psihogeriatrul Olivier de Ladoucette (autorul cartii Cum sa imbatranim sanatos, Ed. Trei, 2009).

„Cel mai bine este sa fie recunoscut acest rol si sa fie optimizata situatia. Este ridicol sa ii ceri celui care locuieste departe sa vina in fiecare weekend. Insa ii poate consacra parintelui o saptamana de concediu pentru ca fratele aflat la post permanent sa se relaxeze.“

Diversitatea comportamentelor se explica, de asemenea, prin felul in care ne-am distantat de tatal sau de mama copilariei noastre si de parintele din adolescenta. Este mai usor sa avem grija de parintele care a fost iubitor, fara a-l invada.

„Vulnerabilitatea lui ne bulverseaza si ne face sa mergem cu gandul la propriul trecut“, observa Catherine Bergeret-Amselek, „la acele etape ale vietii cand copilul se detaseaza de modelul parental, dupa ce s-a identificat cu acesta.

Avem senzatia ca parintii nostri ne tin prizonieri, numai ca intre timp am imbatranit si noi! Ei ne tin oglinda si reflecta ceea ce nu dorim sa devenim, si suntem tentati, daca nu am facut-o deja, sa ne reglam conturile cu ei.

Atentie la a nu confunda trecutul cu prezentul: tatal si mama de atunci nu sunt aceiasi cu cei de acum!“

Datoria pe care o simtim in fata celor care ne-au dat viata explica si atitudinea pe care o avem. Aceasta datorie familiala este constitutiva filiatiei noastre, inutil sa negam acest fapt.

Dar ea nu trebuie sa devina un instrument de manipulare din partea parintilor, care se folosesc de ea, fie si inconstient.

„Aceasta presiune este o sursa de culpabilitate“, afirma Pierre Charazac. „Copiii nu fac niciodata destul sau nu fac nimic. Dar nu culpabilitatea, ci iubirea trebuie sa fie motorul principal. Obiectul nu este sa lasi o buna impresie, ci sa-ti ajuti parintii sa traverseze aceasta etapa de viata.“

„Vizitele mele au strans legatura“

Dorinta de reparatie, presiune familiala, sentimentul datoriei: oricare ar fi motivul, copiii trebuie sa fie atenti sa nu faca exces de zel, cu riscul de a pune in pericol viata lor personala sau conjugala.

A te ocupa de o persoana varstnica devine repede mancator de timp si de nervi.

In SUA, studiile arata ca o buna parte din absenteismul profesional se datoreaza ocuparii oamenilor cu parintii in etate, chiar mai mult decat cu ingrijirea copiilor bolnavi.

Anumite companii au pus chiar la dispozitie numere telefonice gratuite pentru ca angajatii sa aiba cu cine vorbi despre aceste probleme.

„Boala Alzheimer afecteaza toata familia“, confirma Olivier de Ladoucette. „Cei care sufera cel mai mult sunt cei care ingrijesc. Si, adesea, acestia ajung sa aiba probleme psihosomatice.

Femeile sunt impartite intre familie, copii si parinti si ar trebui sa stabileasca prioritatile. Cuplul si copiii trebuie sa fie pe primul loc.

Nu e vorba despre abandonul tatalui sau al mamei, ci despre a accepta ajutorul din partea cuiva cu experienta in aceste probleme.

Sa ai grija de cineva mai in varsta nu este numai obositor, ci poate fi si ocazia de a imblanzi batranetea, care nu se bucura de o imagine prea buna, de a face doliul tineretii, de a infrunta propria batrante.

Ocazia de a ne apropia de frati si de surori (mai ales pentru cei care se simt uniti in acest demers) ne poate face sa ne simtim mai maturi.“

„Ajutorul acordat unui parinte merge dincolo de relatia filiala“, spune Marie de Hannezel. „O fiinta umana vine in ajutorul alteia si astfel devenim mai buni decat ne credeam.“

Aceasta etapa, pentru a incheia, ne pregateste pentru moartea inevitabila a parintilor nostri si ne ofera ocazia de a ne reconcilia.

Nu e niciodata prea tarziu pentru a ne declara afectiunea, chiar daca nu am facut-o vreodata, si sa ii ajutam sa plece cu seninatate.

„Vizitele acestea la mama mea au strans legatura intre noi“, recunoaste D. „O intreb adesea cu privire la propria mea copilarie, din care am putine amintiri, si cu privire la a ei, care a fost dureroasa.

Ea imi spune putine, pentru ca e foarte pudica. Dar asta ma ajuta sa ma cunosc, sa o cunosc, sa o apreciez, sa ma inscriu in filiatie. Sunt fericita ca ii pot oferi afectiunea pe care si ea mi-a dat-o.“

Sa reusim sa vorbim despre bani

Costul exorbitant al unui azil bun pentru batrani ii face adesea pe copii sa bage adanc mana in buzunar.

Uneori, cei mai saraci se instaleaza la parinti. O constrangere pe care ceilalti frati o pot lua drept avantaj.

Si cei in varsta se arata adesea rupti de realitate in legatura cu banii, astfel ca banii exacerbeaza conflictele familiale.

„Ideal ar fi sa se organizeze un consiliu de familie pentru a dezbate cine preia ingrijirea unui parinte batran, pentru a evita instalarea de lucruri nespuse si ranchiuna!“, recomanda psihogeriatrul Philippe Thomas.
 
 

Editare de: Raluca Stan