Cum ii pedepsim corect
Cel mai bun mijloc de a evita o reactie brutala este sa-l trimiti pe copil in camera lui. Asta ii permite copilului sa reflecteze la comportamentul lui, iar parintelui – sa se gandeasca la necesitatea si alegerea pedepsei. Discutia cu celalalt parinte poate fi utila, pentru a dobandi incredere in sine si pentru a actiona cumpatat. Nu pedepsi la fel o intarziere, o insulta sau o minciuna: ierarhia pedepselor trebuie sa tina cont de ierarhia gravitatii greselilor si, indirect, de ierarhia valorilor stabilite de catre parinti.
Bataia e rupta din… iad
In folclorul romanesc exista numeroase referiri la pedeapsa corporala ca fiind dureroasa, eficienta, acceptata si mostenita din generatie in generatie ca mijloc de educare a copilului: „unde da mama, creste“, „mai bine sa-l bat eu acum, decat viata mai tarziu“.
Dar atentie! „Un copil batut este un copil care se simte neiubit, nedorit, nerespectat ca fiinta umana. El invata ca a lovi o alta fiinta umana este un lucru permis, si uneori chiar de dorit, ca nu este important sa ii respectam pe cei din jur si nici sa fim respectati de acestia, ca integritatea noastra fizica (si, la limita, chiar viata noastra) nu este chiar atat de importanta («eu te-am facut, eu te omor»). Bataia in familie este inceputul tuturor violentelor din lume, al oricarui act lipsit de respect la adresa unei fiinte umane“, afirma psihologul Anca Lihanceanu.
Sanctiunea, ultima solutie
La orice varsta, frustrarea de ceva anume e sanctiunea cea mai eficace. Insa nu orice frustrare. Trebuie sa ai in vedere activitatile sterile (televizorul, jocul video, iesirile la fastfood-uri) si nu pe cele care il fac sa se dezvolte sau care ii sunt vitale (sportul, arta, hrana). Scopul unei pedepse este sa ii atenuezi copilului sentimentul de culpabilitate; el stie ca a procedat gresit, isi reproseaza singur. Depunand un efort fizic – cum ar fi sa faca ordine, sa spele vasele – el se debaraseaza fizic de greutatile culpabilitatii.
Este important ca, atunci cand vorbim despre greseala, sa insistam mai curand asupra consecintelor ei decat s-o analizam la infinit, momentul, felul in care el a gresit. Blocarea lui in momentul producerii greselii ii va alimenta sentimentele de vinovatie si, deci, frustrarile. Important este sa-i arati cum poate indrepta greseala. Cum nu exista parinte perfect, nu exista nici copii perfecti!
Sunt mandra de copilul meu…
Felicia, 40 de ani, asistent marketing
„Stiu ca un copil are nevoie de limite, dar in acelasi timp si de o anume libertate. Matei, baietelul meu in varsta de noua ani, a experimentat ambele variante. Inainte de a stabili cu el o regula, am incercat sa-i explic de ce e necesar sa existe regulile, cum il ajuta pe el si cum ma ajuta pe mine.
Metoda listei cu recompense si sanctiuni a dat roade. El a propus-o, fiindca vazuse la televizor. Fireste ca il fascineaza computerul si televizorul, dar reusesc de fiecare data sa-l ademenesc cu lectura „pe roluri“ a unei carti. De curand, am inceput sa mergem la cinema.
Sunt mandra de copilul meu, pentru ca nu trebuie sa trag de el ca sa-si faca lectiile, sa ma ajute la bucatarie sau prin casa. Cred ca este rezultatul unei foarte bune comunicari dintre noi doi, pe care eu, de pilda, nu am avut-o cu parintii mei. Nu era la moda!“
 |
de citit :
Ingerasii nostri, ghid esential pentru a-ti transforma viata de familie Autori: Dr. Tanya Byron si Sacha Baveystock Editura: Curtea Veche Publishing, 2008 |
Adaptare: Alina Mihai
Foto: GULIVER.
