Now Reading
Cum împărţim Crăciunul? Copiii trebuie feriţi de alegeri imposibile

Cum împărţim Crăciunul? Copiii trebuie feriţi de alegeri imposibile

urania-cremene
cum-împărţim-crăciunul-copiii-trebuie-feriţi-de-alegeri-imposibile

Cum îi ferim pe cei mici de alegeri imposibile? Primul Crăciun după ce mama și tata s-au despărțit este o încercare pentru toți cei implicați, dar mai ales pentru copii. Iată cum putem folosi chiar spiritul Crăciunului pentru a gestiona situația cu minimum de suferință, pentru a ne reînvăța să iubim sărbătoarea și pe cei din jur.

Deși nu mai formează un cuplu, unii părinți preferă să îi mintă pe copii referitor la relația dintre ei, din dorința de a-i proteja. Să le spună, de exemplu, că tati e plecat la muncă, deși el locuiește în altă casă. Alții preferă să fie colocatari care stau împreună „de dragul copiilor”, deși asta le aduce multă nefericire și îi stoarce de energie pe interior. Copilul va crește într-o minciună, într-o casă în care mama și tata au o relație rece – și în mintea lui se cuibărește treptat convingerea că așa trebuie să arate o relație. Va tinde să repete, din păcate, povestea părinților.

Una dintre cele mai dificile călătorii pe care părinții despărțiți o au de făcut este să își transforme relația într-o relație de părinte-părinte, să fie conștienți că sunt părinți pentru totdeauna pentru copilul lor și un copil are nevoie de doi părinți ca să crească în echilibru.

Este deci mai bine să le spunem copiilor adevărul, ca ei să înțeleagă că mama și tata pot fi într-o relație de părinte – părinte, fără să mai fie un cuplu. Nu există „rețetă” mai bună decât adevărul rostit cu empatie, cu blândețe, față de copil și față de fiecare membru al familiei.

Pentru un copil e mai greu să facă față divorțului părinților atunci când aceștia nu reușesc să se despartă elegant, fără culpabilizări dramatice. După cum îi va fi mai greu și dacă părinții i-au ascuns conflictele dintre ei, iar copilul a crezut mereu că totul merge perfect. Comunicarea despărțirii vine atunci ca un șoc.

Cercetările arată că nu divorțul în sine îi afectează pe copii, ci certurile în familia de bază, acolo unde există violență, abuzuri, unde copiii trăiesc în frică și nesiguranță. Îi afectează atunci când părinții se despart cu multă durere, reproșuri, dorință de răzbunare.

Citește continuarea articolului în ediția de decembrie 2022 – ianuarie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top