Now Reading
Cum ne conectăm în familie, iarna aceasta?

Cum ne conectăm în familie, iarna aceasta?

Avatar photo
inteligențele-emoționale-în-pandemie

Jocul – limbaj universal

Dragilor,

Plănuiam deja de ceva vreme să scriu un articol legat de importanța jocului în familie pentru conectare, pentru întărirea legăturilor de familie, pentru vulnerabilizare sănătoasă și pentru… amuzament, desigur!
Așa că voi profita de anotimpul acesta care ne obligă să stăm mai mult în casă, în familie și bine face! Fiindcă ne putem bucura de timp de calitate cu cei dragi, de activități pe care le-am tot amânat pe durata anului pe motiv că timpul călduros sau ziua mai lungă ne-a permis să fim mai activi afară.

Așadar, în cele ce urmează te invit să intri alături de mine cu curiozitate într-un joc scurt de imagerie dirijată, să descoperi apoi beneficiile jocului în familie, îți ofer cu drag un set de reguli pentru ca joaca de sărbători să își atingă obiectivul setat și îți fac o recomandare de joc numa’ bun de jucat în familie, în serile friguroase de iarnă.

Și pentru a ilustra cu ajutorul fiecărui părinte care citește aceste rânduri importanța jocului și cum ne poate ajuta jocul să ne apropiem, o să te invit să închizi pentru câteva secunde ochii, să inspiri și să expiri de 2-3 ori adânc și să te reîntorci pentru câteva clipe într-un moment drag din copilărie, când te-ai jucat cu părinții tăi, când ați râs împreună, sau poate v-ați luptat fiecare pentru victorie, sperând, în adâncul sufletului, să câștige celălalt, doar pentru a-l vedea fericit.
Poate vrei să îți amintești câteva întâmplări dintr-o iarnă geroasă, când toată familia se aduna în cea mai călduroasă cameră și citea, sau se juca, sau povestea, în timp ce mama mai trebăluia prin casă.

Personal, îmi amintesc cu mare drag și nostalgie serile de iarnă când părinții mei își terminau treaba destul de devreme pe afară (comparativ cu vara) și ne strângeam cu toții într-o cameră în care făceam focul în soba de teracotă și stăteam întinși pe covor și ne jucam Rummy sau Moara (foloseam boabe de fasole și porumb pe post de pioni) cu surorile și părinții mei. Apoi tata ne punea să îi citim din Coșbuc și, în timp ce citeam, își reamintea și recita și el versurile din memorie.

Neprețuite amintiri!

Sau, poate, te încearcă emoții mai puțin plăcute, când tot ce îți doreai era să stai cu ai tăi dragi care oricum erau ocupați în tot restul anului, însă și de sărbători își găseau ceva de făcut. Acest tip de amintiri eu le-aș încadra în categoria „Amintiri triste”.

Limbajul jocului este limbajul universal, vorbit de copiii din întreaga lume. Iar noi, în calitate de părinți, este firesc și important să îl cunoaștem.
Joaca este o componentă vitală pentru a dezvoltarea sănătoasă a creierului și a sistemului nervos al copiilor. Are un impact major în dezvoltarea abilității de reglare emoțională, creare de relații și formarea abilităților sociale, multă vreme chiar și după ce devenim adulți.

Beneficiile jocului în familie

În general, îmi doresc să știi că, implicându-te în diferite activități de joacă în familie, cu copilul sau copiii tăi, vei reuși să:

  • Ajuți la crearea unei relații mai puternice părinte-copil, ceea ce reprezintă primul pas în schimbarea unor comportamente ale copilului;
  • Îl ajuți pe copilul tău să își înțeleagă mai bine stările și, implicit, să își definească mai bine emoțiile;
  • Îmbunătățești abilitatea copilului tău de a-și gestiona emoțiile – învățând, împreună, să le acceptați și înțelegeți, fără a le lăsa să preia controlul;
  • Îl ajuți pe copilul tău și pe tine să vă reîmprieteniți cu joaca. Mulți părinți constată că timpul petrecut de copiii lor în fața ecranelor este mult prea îndelungat, lucru care poate conduce la o multitudine de dezechilibre comportamentale – tantrumuri mai dese, comportamente agresive, probleme în controlul impulsivității sau chiar probleme de somn. Iar activitățile pe care le propun pot ajuta la ruperea cercului vicios al dependenței de ecran.
  • Îmbunătățești comunicarea între părinți și copii;
  • Îmbunătățești abilitățile sociale, cele de rezolvare de probleme și controlul impulsurilor;
  • Îți ajuți copilul să își gestioneze mai bine anxietatea și grijile;
  • Îl înveți pe copilul tău câteva tehnici de relaxare și reglare emoțională. Poate te vor ajuta chiar și pe tine să te ancorezi în prezent mai ușor.

Reguli pentru joaca reușită în familie

Îți voi propune, în continuare, o serie de reguli după care să te ghidezi în activitatea de joacă, reguli care sunt importante dacă îți dorești ca scopul să fie atins: conectare autentică și îmbunătățirea relației.

1. FĂRĂ TELEFOANE – pe parcursul activităților, este important să limitezi factorii distractori. Butonarea telefonului și verificarea notificărilor scad din angajamentul interacțiunii, iar ca părinte, este esențial să oferi modelul unei prezențe sănătoase și să te conectezi cu copilul autentic. Să îi oferi toată atenția și starea ta de prezență.

2. Intră real într-o stare jucăușă – Pentru ca o activitate să fie veselă și jucăușă, este important ca atmosfera să fie astfel, să emani bucurie și voioșie. Dă-ți voie să fii copilăros și… să te joci!

3. Lasă-l să preia conducerea – Străduiește-te să nu încerci să coordonezi și să faci micromanagement al activității de joacă și lasă-l pur și simplu să conducă jocul. Dacă dorește să schimbe regulile jocului sau să vă jucați într-un mod diferit, acceptă. Joaca facilitează creativitatea și cele mai bune jocuri au răsărit din momente de creativitate.

4. Observă cu voce tare – Atunci când ești complet prezent și te joci cu copilul tău, încearcă să verbalizezi ceea ce observi – expresiile faciale, comportamentul, modul în care își mișcă corpul. În felul acesta, mesajul pe care i-l vei transmite este de prezență și angajament total în activitatea de joacă, făcându-l să se simtă văzut și auzit.

5. Intervenții minime – Este importantă partea de setare a limitelor, în special pentru siguranță, însă dacă copilul tău nu dorește să facă o anumită activitate sau nu se simte pregătit în momentul respectiv, este important să nu îl forțezi sau să insiști, mai ales că este vorba despre o atmosferă fun, de joacă. Mai mult, îi vei pierde interesul și te vei confrunta cu o atitudine de opoziție din partea lui.

6. Siguranța pe primul loc – O componentă cheie pentru o implicare sănătoasă și pozitivă o reprezintă siguranța. Atunci când ne simțim în siguranță, vom reuși cu ușurință să ne conectăm cu cei apropiați. Încearcă să te asiguri că această componentă de siguranță – atât fizică, cât și psihologică – este îndeplinită, pentru a putea să te bucuri din plin de roadele activităților.

7. Rămâi calm! – O conectare sănătoasă și jucăușă nu va avea loc dacă tu, ca părinte, te vei simți copleșit, anxios sau agitat. Un părinte nervos nu va reuși niciodată să calmeze un copil care își pierde controlul. În cazul în care copilul tău își pierde cumpătul în cadrul vreunei activități, asigură-te că nu îți pierzi și tu cumpătul și rămâi calm. Poți, eventual, să faci câțiva pași, să respiri adânc, și chiar să îi spui copilului că treci printr-un moment tensionat și ai nevoie de câteva momente să te calmezi pentru a-i susține ulterior trăirile. Îi vei oferi astfel propriul exemplu de modalitate de a te calma.

Recomandare de joc de societate și dezvoltare emoțională de jucat în familie

Cel mai mare cadou pe care îl putem face celor dragi este darul prezenței – o prezență echilibrată, sănătoasă și conștientă. În această manieră, putem, fiecare dintre noi, să contribuim la construirea unor lumi mai bune pentru copiii noștri – începând cu noi și arătându-le, prin exemplul personal, cum să aibă grijă de ei.

Jocul Mindfulness Master ajută la cultivarea unor resurse interne pentru a răspunde stresului zilnic și provocărilor care vin odată cu rolul de părinte. Te va ajuta, prin joc, să descoperi lucruri noi despre copilul tău, despre partenerul de viață, bunica sau bunicul sau despre oricine va juca acest joc împreună cu tine.

Starea de mindfulness atunci când ești părinte reprezintă busola ta pentru a experimenta mai mult echilibru, bucurie, calm și o stare generală de bine. Pentru tine. Pentru familia ta.

Acest joc te va provoca pe tine, părintele, să înveți să fii prezent. Prezent pentru tine, prezent pentru copilul tău. Să alocați o oră sau două unei activități distractive în familie, menite să vă apropie și, în același timp, să reducă pentru voi stresul și anxietatea acumulate pe parcursul zilei, să îmbunătățească pentru voi și copiii voștri focusul, concentrarea și claritatea mentală.

Un alt beneficiu extraordinar este faptul că, ori de câte ori vă veți strânge să jucați acest joc minunat, veți descoperi lucruri interesante și amuzante unii despre ceilalți, veți crea legături mai puternice și veți petrece timp de calitate în familie.

Descoperă mai multe despre jocul Mindfulness Master aici: Boardgame de familie – Mindfulness Master

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top