Now Reading
Cum să ai un concediu reușit, atunci când ai copii

Cum să ai un concediu reușit, atunci când ai copii

Avatar photo

Vacanța de vară – un moment așteptat un an întreg, care se derulează cât ai clipit o dată.

Cum să facem însă că această clipire să ne rămână în suflete și să ne amintim cu drag de momentele trăite chiar și după mulți ani, poate chiar atunci când copiii noștri, mari deja, aleg să își petreacă vacanțele cu gașca de prieteni, în loc să vină cu părinții în concediu?

Am scris articolul pe care îl citești acum la revenirea din concediu, într-un moment de recunoștință profundă că suntem toți 3 bine, sănătoși, împreună, după o analiză prin lentilele mele a concediului care tocmai s-a încheiat.

Am ajuns la hotel după un drum lung și obositor, ca să aflăm că putem să facem check-in-ul peste aproape 2 ore, așa că ne-am așezat epuizați la o masă de la barul piscinei, “bombardați” de întrebările neobosite ale puiului de 3 ani și jumătate care își făcuse somnul de frumusețe pe mașină, deci era fresh și gata de aventură!

Noi, părinții, în schimb, răspundeam cu ultima zvâcnire de energie și ne străduiam să ne păstrăm entuziasmul la cote rezonabile astfel încât vacanța să debuteze sub auspiciile armoniei și veseliei în familie. Moment în care, simt cum de la o masă alăturată, 2 perechi de ochi – un cuplu – soț și soție care posibil că se apropiau de vârsta de 50 de ani – urmărea cu interes interacțiunea noastră și păreau absorbiți și amuzați (într-un mod nostalgic) de întrebările băiețelului sau, poate, de răspunsurile noastre 🙂

Moment în care, soția, cu o urmă de nostalgie, spune: “Bucurați-vă de aceste momente magice! Trec atât de repede! Noi suntem pentru prima dată în concediu fără fiica noastră. Are 20 de ani și a preferat să plece la mare cu prietenii. Parcă nici nu ne găsim locul și nici poveștile.” 

Aceste vorbe au venit într-un moment în care eu simțeam o nevoie acută să fiu singură, să îmi aud gândurile sau să nu mă gândesc la nimic, poate chiar să ațipesc câteva minute cu ochii deschiși, la cât de obosită mă simțeam. Însă vorbele doamnei respective m-au făcut rapid să schimb perspectiva și să îmi privesc copilul cu cea mai mare recunoștință posibilă că suntem toți 3 împreună, m-au învigorat și am decis pe moment să ne descălțăm toți de adidașii cu care veniserăm pe drum și să fugim să ne scufundăm picioarele în mare.

Sunt adepta traiului mindful, însă știu că ne solicită foarte multe resurse pentru a face asta conștient, o parte cât mai mare din zi. Mă străduiesc conștient să fiu atentă la ce îmi transmite corpul meu, la nevoile de bază pe care le am în anumite momente și să mă acordez în permanență cu nevoile copilului meu, să le respectăm pe toate, pe cât posibil pentru păstrarea armoniei în relații. Lucru pe care l-am făcut și în acest concediu care, până la momentul actual, a urcat pe primul loc în topul concediilor făcute în formulă de 3 (care au fost 3 la număr 🙂 )

Și voi enumera mai jos câteva din motivele identificate de mine, care cred că au contribuit la concediul liniștit pe care ni l-am creat.

  1.  Înainte de a face rezervarea propriu-zisă, am stabilit clar ce anume ne dorim de la acest concediu în care am fost doar noi 3

Inițial, avuseserăm în plan să plecăm în Muntenegru, la mare – văzusem peisaje superbe, destinația suna cool, aveam o mașină pe care ne doream să o „testăm” la drum lung. Însă după ce am analizat mai atent avantaje și dezavantaje (cu listă scrisă și coloane) pentru această destinație, am hotărât să spunem pas. Fiindcă nu “bifa” câteva din ingredientele principale pe care ni le doream de la această vacanță: să ne relaxăm, să ne odihnim, să avem mare și plajă cu apă în care să nu înghețăm când intrăm (sau să răcim), să putem ajunge cu mașina și să ne simțim bine cu toții.  Așa că am ales un hotel din Bulgaria, din stațiunea Sunny Beach, pe plajă, child friendly și cu spații de joacă.

  1.  Nu am încercat să forțăm lucrurile sau să le controlăm – în afara meselor care erau (mai mult sau mai puțin) între anumite ore, încercam să ne facem programul după dispoziția de moment, ținând cont de dorințele și nevoile tuturor

Au fost zile în care ne-am bălăcit în piscină și zile când am făcut baie în mare. Am construit castele de nisip și tuneluri și am adunat scoici de pe plajă. Am spart valuri și ne-am scufundat. Dar am avut și momente în care am preferat să ne petrecem o jumătate de zi în camera de hotel, fiindcă ne-a “pișcat” o răceală mică și am fost cu energie scăzută – iar atunci, fiecare a făcut ce a dorit – piciul s-a jucat cu mașinuțele aduse de acasă, iar eu și soțul am citit. Într-una din zile, copilul nu a dorit să intre în apa mării, fiind destul de rece (fusese o furtună în ziua precedentă), însă a stat pe mal și s-a jucat în nisip în timp ce eu și tatăl său am înotat cu schimbul. Seara am făcut plimbări lungi pe faleză până la un parc de distracții din stațiune în care am profitat de tot ce ne oferea parcul.

  1.  Am încercat să „construim” o predictibilitate a activităților

Pentru că rutina pe care o aveam acasă evident s-a modificat și pentru a nu interveni discuții sau jocuri de putere atunci cand era vorba de activități importante, nenegociabile și recurente (mese, somn de prânz, duș după fiecare baie în piscină sau în mare), am stabilit câteva reguli pe care le-am discutat și am oferit și explicații privind motivul pentru care este important să le respectăm (spre exemplu, dacă nu mergeam la masă între orele stabilite rămânem flămânzi, dacă nu dormim la prânz nu avem energie să ne jucăm până seara, dacă nu facem duș după ce facem baie în mare rămânem plini de nisip/alge, ne mănâncă pielea).

  1.  Ne-am ODIHNIT și noi, adulții și ne-am încărcat bateriile

Cu alte cuvinte, am avut grijă de una din nevoile de bază ale noastre, ale adulților. Odihna de calitate era pe lista de obiective importante de făcut în vacanță – așa că am ales să dormim (aproape) zilnic, când a dormit și piciul la pranz. Este adevarat, că de multe ori, seara, cand copilul cădea rupt de oboseală la ora 22, noi puteam să bem în liniște un pahar de vin pe balcon și să povestim de-ale noastre. În acest fel, ne-am reconectat și noi, ca și cuplu, la un nivel mai profund din punct de vedere relațional.

  1.  Nu am fost rigizi în privința alimentației

Fiind cazați la un hotel de tip all inclusive, vă puteți imagina că înghețata a fost la ea acasă, desertul a fost savurat după FIECARE masă, s-au consumat băuturi de toate culorile și, chiar dacă înghițeam în sec când vedeam copilul cu un pahar cu băutură verde în mână din care bea cu poftă, nu i-am interzis astfel de plăceri, însă am fost atentă să se hidrateze frecvent și cu apă și ceai sau să consume mâncare „adevărată” și fructe.

  1.  NU am comparat copilul cu alți copii pe plajă, în apă sau la locul de joacă

Chiar dacă am fost într-o altă țară, am auzit vorbindu-se în jurul meu mai mult română decât altă limbă, așa că nu am avut dificultăți în a auzi dialogurile din jurul meu: “Intră în apă! Numai tu nu intri în apă!”, “Dacă nu împarți mingea, nu te mai las la bei suc!”, “Dacă mai plângi te duc la spital și acolo te las!”, “Ce m-am săturat de tine, și aici îmi faci capul calendar!”. Am păstrat limitele ferme puse cu blândețe acolo unde a fost cazul – spre exemplu, în parcurile de joacă, fiindcă erau mulți copii era important să existe un minim de respect și grijă în interacțiuni, la plajă nu stropim cu nisip sau apă, la masă aveam grijă să nu atingă cu mâna produse pe care ulterior nu le punea în farfuria lui – însă totul era raportat la el, nicidecum în comparație cu alți copii („Uite copilul cu tricou galben ce cuminte stă la masă!”).

Dragi părinți care alegeți să vă petreceți concediul împreună cu copiii, folosiți acest prilej pentru a vă conecta cu aceștia, nu pentru a vă distanța. Folosiți aceste zile să stați împreună și să vorbiți, să vă ascultați unii pe ceilalți, nu pentru a crea prăpăstii și mai adânci între voi. Timpul zboară atât de repede când nu suntem atenți!  

Petreceți serile stând la o poveste cu o băutură verde în mână, discutând despre ce vă place, ce nu vă place, cum ați simțit vacanța aceasta, cum a trecut până acum anul și care sunt provocările pe care le întrevedeți în viitorul apropiat.

Jucați un fotbal sau un volei pe plajă, încurajând spiritul de competiție, distracția și…sportul, de ce nu?!

Arătați-le copiilor că mami și tati pot fi distractivi, dincolo de rutina zilnică.

Arătați-le copiilor că mama și tata au o relație solidă și frumoasă – asta le va aduce un sentiment puternic de siguranță, mai ales dacă în cuplu mai există și tensiuni. Că voi, ca familie, sunteți o echipă, dincolo de neajunsurile și frământările zilnice…și faceți-i și pe ei parte din această echipă!

Și cel mai important: măcar în vacanță, renunțați la control și la critică! Iar dacă simțiți presiunea prietenilor cu care vă petreceți concediul de a vă comporta voi sau copiii voștri într-un anume fel, luați în considerare ca măcar un concediu să îl petreceți DOAR în familie, având ca obiectiv principal pe lista de „to do” – DISTRACȚIA întregii familii.  

Să fie cu concedii liniștite ultima parte de vară!

Ioana

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top