Cum sa nu te simti vinovat

Ca parinte, toate deciziile tale majore vor influenta viata copilului tau… Dar cum sa eviti culpabilitatea care se instaleaza odata cu luarea unei decizii gresite? Exista solutii…

De fiecare data cand copilul face un lucru altfel decat te astepti, ai tendinta ori sa-l corectezi, ori sa-l certi. „Cei din jur imi spun frecvent ca nu observ cate lucruri stie, ca nu reusesc sa ma bucur de ceea ce a invatat, fiindca vad doar ce nu stie sau nu poate“, marturiseste Iulia, mama unui copil de noua ani. „Prietena mea ma cearta, imi spune ca e bine sa-l las cat mai mult sa faca ce vrea, ca doar asa invata.“

Intr-adevar, e greu de gasit echilibrul intre ceea ce poate fi permis si ce nu, intre reguli si limite. Simona Tuduciuc, psiholog clinician specialist si psihoterapeut, sugereaza evitarea unei autoritati exagerate sau, dimpotriva, a unei largi permisivitati: „In primul rand, parintii au nevoie sa stie ca limitele potrivite trasate copilului nu ii vor inabusi personalitatea, ci, dimpotriva, il vor ajuta sa se maturizeze, sa capete toleranta la frustrare si autocontrol.

Copilul obisnuit sa faca doar ceea ce vrea si caruia nu i spune niciodata «nu» sau «nu se poate» are toate sansele sa se transforme intr-un a­dult cu dificultati serioase de adaptare“. Daca limitele nu sunt rigide si sunt impuse doar de dragul de a le impune, copilul le va interioriza trep­tat, dezvoltandu-si capacitatea de a-si controla propriile impulsuri, porniri si comportamente intr-un mod flexibil si adaptat atat la situatia exterioara, cat si la propriul fel de a fi si la propriile nevoi.

„E necesar sa ii explicam acestuia de ce i-am fixat o regula sau alta. Nu inseamna a-i cere acordul. Pe de alta parte, ii putem oferi ocazia sa exprime ceea ce simte fata de ce am hotarat, aratandu-i ca ii intelegem sentimentele (de exemplu, fru­strarea, supararea), dar ca ne pa­stram hotararea pe care am luat-o. Consecventa este un element de ba­za atunci cand dorim sa obtinem un efect pozitiv prin limitele pe care le trasam“, detaliaza Simona Tuduciuc.

Cand se transforma autoritatea in abuz? Atunci cand in impunerea unor reguli se face uz de puterea fizica sau emotionala pe care adultul o are fata de propriul copil. tipand la el, umilindu-l sau bruscandu-l. Dar si atunci cand parintele refuza sa revina asupra unei decizii – in mod evident, nepotrivita – de teama de a nu-si pierde autoritatea. Daca regulile ascund un caracter absolut sau absurd, copilul se va incarca cu prea multe interdictii.

Nu ii pot oferi destul

Noi, parintii de azi, facem parte dintr-o generatie a carei copilarie a fost marcata de foarte multe lipsuri materiale. E firesc ca acest fapt sa lase urme adanci in comportamentul nostru fata de propriii copii: facem jonglerii financiare pentru a-i indelini toate dorintele, iar atunci cand nu reusim, sentimentele de culpabilitate ne navalesc.

„Eu stiu ce inseamna sa mananci banane doar de Revelion. Sau sa nu stii cum arata ananasul. Asa ca ma straduiesc din rasputeri ca fetita mea sa nu treaca prin asta. Din pa­cate insa, dorintele copiilor din ziua de azi nu se limiteaza doar la lucruri normale pentru varsta lor, ci vor mult mai mult: in fiecare zi, copilul meu ridica tot mai mult standardele, vrea o pereche de blugi foarte scum­pa (fiindca asa au toti din clasa ei), vrea telefon mobil, vrea laptop. Mi-e greu sa ii spun ca nu am bani pentru toate“, marturiseste Bianca, mama Ionelei, 12 ani.

Psihologul Claudia Jimeno Beltran face deosebirea intre nevoi si do­rinte. „Astfel“, spune ea, „parintele tre­buie sa raspunda nevoilor de ba­za ale copilului: hrana, imbra­ca­minte, adapost, educatie; nevoilor re­la­tionale: de a se exprima, de a fi as­cultat, de valorizare, de intimitate. Pentru a raspunde dorintelor lui, exista mai multe momente speciale, precum ziua de nastere, Craciunul, 1 iunie, bonusuri cu diverse ocazii etc.“

Ea propune o strategie care invata copilul sa aiba grija de propriile sale dorinte si de planurile pentru realizarea acestora. „Un raspuns posibil de dat la abordarea de genul «toti copiii au, numai eu nu» ar fi: «Dorinta ta este foarte fru­moasa. Ce esti dispus sa faci pen­tru indeplinirea ei?». Abia atunci vei putea descoperi cate resurse creative are copilul tau (atentie la santaje financiare pentru orice gest mic de ajutor pe care il face). E posibil sa fie greu la inceput, dar, pe termen lung, asigura o dezvoltare a increderii in sine.“

Daca exista o diferenta sociala puternica intre copil si colegii lui de clasa, invata-l sa aiba curajul de a suporta diferenta. Este important sa-i spui ca nu are de ce sa-i fie rusine pentru felul in care este. Mesajul: important nu e ceea ce avem, ci ceea ce suntem. De exemplu: poate ca nu ai cei mai scumpi adidasi, insa stii atatea lucruri si este mult mai interesant. Asta presupune, bineinteles, ca parintii sa aiba o anumita siguranta interioara.

Roxana Georgescu, psiholog specialist in consilierea parintilor si terapia copiilor cu tulburari de dezvoltare, vorbeste despre momentul potrivit al interventiei parintilor: „Comparatia cu alti copii incepe chiar la gradinita si, tot atunci, poti sa-l inveti pe micut sa economiseas­ca bani la pusculita (o parte din alocatia lui, sume primite de sarba­tori) pentru a-si putea achi­zitiona jucaria preferata.

Divortez: va fi marcat pe viata?

Divort fara durere nu exista. „Mi-a fost teama sa-i spun baiatului meu ca am luat hotararea sa divortez. Ar putea intelege ca nu-l mai iubim, ca pentru el nu mai exista familie“, spune Ioana, mama unui baietel de sapte ani. Copiilor nu le place sa fie despartiti, nici sa-i vada pe altii despartindu-se. In acelasi timp, prefera ca parintii lor sa nu mai fie impreuna decat sa asiste la certuri neincetate.

„In primul rand, copiii au nevoie sa fie pregatiti emotional, pe cat posibil, inainte de divort. Foarte potrivita si utila ar fi o discutie cu ambii parinti, in care sa i se explice copilului, pe masura varstei si a capacitatii de intelegere, faptul ca decizia luata are legatura doar cu relatia dintre adulti, cu faptul ca ei nu se mai inteleg sau nu se mai iubesc, asigurand copilul ca aceste lucruri nu stirbesc cu nimic afectiunea pentru el.

Discutiile ii ajuta foarte mult pe copii, intrucat ei isi imagineaza foarte multe atunci cind nu stiu nimic despre o situatie, iar in cazul divorturilor sau chiar al certurilor intre parinti au tendinta sa se creada vinovati pentru ceea ce se intampla intre parinti. Este bine, de asemenea, sa i se ofere copilului oca­zia de a-si exprima sentimentele (poate chiar in mai multe randuri) fata de ceea ce se intampla, ara­tan­du-i ca aceste sentimente sunt firesti si ii sunt intelese“, afirma psihologul Simona Tuduciuc.

Un alt principiu fundamental: nu-ti folosi copilul impotriva fostului sot. In ciuda furiei sau a suferintei, sa nu uitam niciodata ca un copil reprezinta o persoana si nu o miza. Nu-i nevoie ca el sa cunoasca toate dedesubturile separarii. Nici sa ia partea unui parinte sau celuilalt. Pe scurt, este necesar sa-i oferi toate reperele care il vor ajuta sa se lanseze in no­ua viata: unde va fi camera lui, scoa­la, cand il va vedea pe parintele care pleaca etc. Mentinandu-se in aceste reguli de conduita, adultii nu-i vor evita tristetea, dar vor fi fa­cut totul in asa maniera incat o des­par­tire dureroasa sa nu devina un traumatism.

Muncesc prea mult: risca el sa se simta abandonat?

Un copil lipsit de atentie se manifesta. Cere in mod explicit prezenta parintilor lui sau le pretinde o multime de lucruri pe care ei nu i le pot oferi. Unii se imbufneaza sau au cosmaruri. Altii atrag atentia facand prostii. Motivul pentru care un copil se poate simti abandonat nu este atat timpul scurt pe care il petrece cu parintii, cat lipsa de atentie a adultilor fata de el.

„Pastrarea unei relatii permanente de comunicare cu copilul il va ajuta pe acesta sa treaca mai usor peste efectele absentei parintilor. tine cont de faptul ca activitatile efectuate im­pre­una valoreaza mai mult decat toate lucrurile pe care esti dispusa sa i le cumperi pentru a suplini timpul petrecut la serviciu si pentru a-ti alina sentimentul de vinovatie. Este foarte important ca promisiunile pe care le faci copilului cu privire la felul in care va veti petrece timpul liber sa fie respectate. In fe­lul acesta, vei pastra increderea pe ca­re copilul o investeste in tine“, spu­ne psihologul Roxana Georges­cu.

Iar Claudia Jimeno Beltran, directoarea Centrului de Dezvoltare Personala Amanecer, insista asupra calitatii relatiei dintre parinte si co­pil: „Rana de abandon nu se vindeca cu dulciuri si jucarii. Copilul are nevoie de un timp alocat doar lui (chiar daca este vorba numai de 30 minute seara), in care toata aten­tia ta este concentrata asupra lui, fa­ra sa te gandesti la ce mai ai de facut la bi­rou sau prin casa, sau cu sotul. Calitatea timpului petrecut cu el este mult mai importanta decat cantitatea“.

„Nu pot sa imi vad copilul trist“
Miruna, 32 de ani, mama unui copil de zece ani

„Nu pot sa-mi vad copilul trist. Ma simt vinovata pentru orice lacrima a lui, chiar daca asta nu are nicio legatura cu mine. Mi-as dori sa ii pot indeplini orice dorinta, chiar daca pentru asta ar trebui sa fac eforturi supraomenesti. Cand plange, fiindca isi doreste foarte mult o jucarie sau fiindca l-am certat, nu rezist si imediat il iau in brate, promitandu-i luna de pe cer. Stau mult departe de el, am un serviciu care imi inghite tot timpul liber, si-atunci imi spun ca macar asa ma pot recompensa fata de el.“

Adaptare de Alina Iordanescu
Foto: GULIVER / Taxi; Stone

de citit: Cand parintii se despart Francoise Dolto Editura Trei, Bucuresti, 2008