Cum să te pregătești corespunzător pentru rolul de părinte
Atunci când afli marea veste, cea că vei deveni părinte, simți cum te cuprinde entuziasmul și fericirea, dar, în același timp, și o stare de neliniște, din cauza responsabilității pe care o implică acest rol. De aceea, când urmează să aduci pe lume un copil, în prealabil, trebuie să te pregătești din toate punctele de vedere și să îți iei toate măsurile de precauție. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să fii un părinte ideal când cel mic se va naște.
O mașină personală
Odată ce vei deveni părinte, o mașină personală îți va fi de mare ajutor și îți va facilita viața de zi cu zi. În primul rând, vei avea nevoie de o mașină sigură și fiabilă, pentru a ajunge în diverse locuri, pentru că vei fi nevoit să faci anumite drumuri, mai ales în caz de urgență. Cumpărături, vizite la bunici, familie sau prieteni, deplasarea la controale medicale de rutină sau transportul către grădiniță ori școală. Toate acestea necesită un automobil. Ia în considerare faptul că mijloacele de transport în comun te vor ajuta doar până la un anumit punct. Deci, dacă urmează să aduci pe lume un copil, gândește-te că o mașină îți va prinde bine.
Siguranța celui mic primează
Când cel mic va veni pe lume, toată atenția ta se va îndrepta către el, iar instinctul părintesc te va împinge să îți iei toate măsurile de siguranță pentru a-l feri de orice potențial pericol. Cum copilul își va petrece majoritatea timpului în casă, trebuie să te asiguri că locuința ta va fi impenetrabilă, iar hoții nu vor avea nicio șansă să pătrundă pe proprietatea ta. De aceea, instalează-ți un sistem de securitate performant, care include o alarmă pentru casă, ca să fii protejat din toate punctele de vedere. Folosește o ușă metalică ranforsată, instalează-ți camere de supraveghere, atât în interior, cât și în exterior, iar în plus, apelează la serviciile unui videointerfon, ca să restricționezi accesul persoanelor necunoscute. De asemenea, folosește un baby monitor pentru a-ți monitoriza copilul 24/7. Iar ca măsuri de prevenire suplimentare, instalează-ți și detectoare de fum, gaz și senzori de inundații. Când e vorba de siguranța copilului, nicio investiție nu e prea scumpă.
Cursuri și cărți de parenting
Nimeni nu s-a născut învățat, iar acest principiu se aplică și atunci când devii părinte. De aceea, acumulează cât mai multe informații despre ce presupune acest rol minunat. Pune întrebări, citește cărți de specialitate, mergi la cursuri de parenting și apelează la părinții, bunicii sau la prietenii tăi care au deja copii, ca să te îndrume pe acest drum. Important este să înveți din greșelile altora sau să aplici unele metode care au dat rezultate în cazul altor părinți. Tot ce contează este să fii implicat și să îți dorești să fii cea mai bună versiune de părinte.
Apelează la serviciile unui psiholog
Chiar dacă un copil este o binecuvântare, această responsabilitate s-ar putea să te copleșească și să nu știi cum să gestionezi acest scenariu. În plus, e posibil ca viața ta să fie dată peste cap de faptul că nu vei mai avea timp liber, cel puțin cât îți dorești tu, că se va instala stresul sau că în majoritatea timpului te vei simți foarte obosit. De aceea, ideal ar fi să apelezi la serviciile unui specialist, precum cele ale unui psiholog care să îți ofere sfaturi prețioase și să te ajute să treci mai ușor peste toate grijile pe care le ai în legătură cu creșterea copilului.
Atât cât îți vei iubi copilul necondiționat, îl vei înțelege și îl vei sprijini indiferent de context, poți spune că vei fi un părinte minunat. Instinctul părintesc, sfaturile și ajutorul specializat îți vor facilita viața de zi cu zi și te vor face să fii un părinte mai bun decât ieri. Totuși, în prealabil, asigură-te că te-ai pregătit din toate punctele de vedere și ai luat în calcul orice scenariu care poate apărea. Odată ce îi vei oferi celui mic toate condițiile, atât din punct de vedere emoțional, cât și financiar, va avea parte de un viitor frumos.