Cum tratezi cu un adolescent

Fac o adevarata criza ca sa obtina un telefon mobil sau sa iasa tarziu. Le cerem sa-si faca ordine in camera sau sa dea volumul mai incet… Iata trei mari modalitati de a iesi din transeele razboiului si de a fi parinti relaxati.

Definirea clara a limitelor

Adolescentul are nevoie de limite pentru a creste intr-un mod senin. Aceste repere il linistesc la o varsta destabilizanta cand totul se schimba si pare sa fie construit pe nisip.

Chiar daca iti arunca in fata privarile de libertate („N-ai niciun drept sa-mi interzici sa merg cu scooterul!”), ele de fapt reprezinta pentru el o dovada de iubire. Si regulile ii sunt in egala masura indispensabile pentru a se afirma: transgresarea lor il ajuta sa se formeze. E de la sine inteles ca de multe ori nu poate vedea „pragul de jos” pana nu da cu capul de „pragul de sus”… „Fiecare familie este unica (nu exista legi perfecte pentru ca nu exista oameni perfecti). Este important ca limitele sa fie negociate mai ales in legatura cu lucrurile care pun in pericol viata adolescentului sau siguranta lui.

Nu i se va impune unui adolescent cu ce sa se imbrace, sau pe cine primeste la ziua lui, insa i se va spune cand sa vina acasa de la o petrecere si i se va cere sa sune cand ajunge undeva”, subliniaza Cristiana Alexandra Levitchi, psiholog clinician.

Si totusi pentru ca un adolescent sa tina cont de limitele pe care i le indica parintii trebuie ca acestia sa-si fi castigat credibilitatea si dreptul de a fi luati in serios. Altfel, toate sfaturile vor fi catalogate drept „predici” tinute de pe pozitie de superioritate, iar adolescentul va face tot posibilul sa isi sfideze parintii.

„Pentru a fi credibil ai nevoie de autoritatea venita din for ta ta interioara ca om. Inainte de a fi parinte, esti om, ai un copil interior (la care poate nu te gandesti constient insa el exista) si esti barbat sau femeie. Aceste ipostaze sunt in masura sa iti ofere experinta si forta, in afara rolului de parinte. Daca iti vei asculta intuitia si copilul interior, iti vei aduce aminte ca si tu poate ai fi dorit multe in adolescenta, ca poate ai facut nazbatii pe care le-ai regretat, etc. Este importat sa iti aduci aminte ca parinte de copilaria si adolescenta ta si sa observi ce ti-a lipsit in relatia cu propriii tai parinti”, argumenteaza psihoterapeutul Cristiana Alexandra Levitchi.

Nu se negociaza marile principii

Numerosi parinti renunta la rolul lor educativ, iar copiii resimt acest fapt ca pe un abandon. „Daca imi dau voie sa fumez – se gandesc ei – este pentru ca nu tin la sanatatea mea.“

Pentru ca adolescentii sa devina adulti responsabili si autonomi, exista principii asupra carora nu se cedeaza. „Adolescentul are nevoie de limite, indiferent de cat de multa libertate reclama el. Personal cred ca nu forta, ci apelul la inteligenta in acest tumult de stari numit adolescenta este cel mai bun lucru posibil” sustine Cristiana Alexandra Levitchi.

De retinut: cand regulile in familie sunt neclare si nu se respecta nici intre adulti, atunci nici adolescentii nu le vor respec­ta: „Daca tu ca parinte ai inteligenta emotionala, ai puterea de a-ti cunoaste sentimentele, de a le analiza, de a jongla cu ele, atunci poti sa iti inveti adolescentul sa se cunoasca. Daca tu fumezi si ii spui ca nu ii dai voie sa fumeze ca asa vrei tu – el te va sfida si va fuma mai mult ca tine. Daca ii spui ca fumatul este daunator si ca tu stii asta si totusi fumezi (adica iti asumi respon­sabilitatea consecintelor faptelor) atunci el va putea alege sa fumeze sau nu. In definitiv este corpul sau nu al nostru.”

Sanctioneaza in mod inteligent

Limitele exista, dar sunt negociabile: orele de iesit afara, vacantele… „Este necesar sa fii constient/a ca un adolescent nu iti va povesti tot din ceea ce face… mai ales daca simte atitudinea ta critica. Daca ai incredere in tine si in ratiunea ta ai incredere si in copilul tau.“ sustine psih. Cristiana Alexandra Levit­­chi. Adolescentii, chiar daca protesteaza, sunt gata sa inteleaga exigentele parintilor.

Cum sa reactionezi daca, spre exem­plu, se intoarce ametit de la o petrecere la ora doua dimineata, cand i s-a permis sa stea pana la miezul noptii? Totul depinde de varsta si maturitatea lui, dar si de context: se prea poate ca adolescentul care incalca regula sa fie suparat pe parinte pentru altceva si atunci incearca sa-l enerveze si el depasind limita orei.

Se prea poate ca adolescentul sa „uite “ ora de venire acasa daca si parintele a „uitat “ sa vina la un meci important pentru el. Asigura-te ca ai toate datele problemei. Opteaza pentru o penalizare moderata daca este inca mic (priveaza-l de iesirea in oras de sambata viitoare), sau propune-i sa-ti recastige increderea printr-un comportament exemplar. Daca reuseste, vei putea sa faci concesii data viitoare.

Trebuie constientizat si faptul ca adolescenta nu este decat o continuare a stilului parental. Un parinte anxios care vede pericole la tot pasul s-ar putea sa aiba un adolescent plin de rebeliune sau dimpotriva un adolescent fara prieteni si plin de complexe.

O mama care a dormit cu copilul in pat, care i-a controlat orice miscare si rasuflare s-ar putea sa aiba surprize mari de la adolescentul care nu mai suporta presiunea si lipsa de intimitate. Cel mai dificil nu este poate sa gasesti distanta corecta intre flexibilitate si fermitate, ci sa observi trecerea anilor si dreptul adolescentului de a se manifesta autonom, intr-o buna zi.

Exercitiu pentru adulti – parinti

Psih. Cristiana Alexandra Levitchi

–  Cat de bine imi cunosc si identific sentimentele si emotiile?

–  Fac diferenta intre emotii adaptative (tensionare, tristete, preocupare, incordare, mahnire, suparare, neliniste, dezamagire, ingrijorare, regrete, anxie­tate minima, stare de deprimare minima) si dezadaptative (anxietate, depresia, rusine, vinovatie, disperare, inspaimantare, panica, alarmare, disperare, infricosare, deznadejde)?

–  Cat de bine imi accept sentimentele? Ale mele si ale altora?

–  Stiu cand sunt adaptative emotiile pozitive (optimism, veselie, fericire, voiosie, multumire, satisfactie, incantare, entuziasm, jovialitate, dinamism) si cand nu sunt adaptative?

–  Stiu sa diferentiez intre starile de: furie, tristete, teama, bucurie?

–  Constientizez cand intru intr-o anumita stare?

–  Stiu sa observ sentimentele si emotiile celor apropiati?

–  Pot vedea toate fatetele unor probleme sau vad doar “in nuante de alb-negru”?

–  Imi fac un plan pentru a rezolva problemele sau sunt impulsiv/a?

–  Am timp sa vorbesc cu mine insumi? Sa imi tin un jurnal?

–  Stiu cum se simt cei apropiati in diferite situatii si cum ar reactiona ei?

–  Stiu sa ma pun in pielea altora? Stiu sa ascult?

–  Cum reactioneaza ceilalti la comportamentul meu?

–  Ce sentimente trezesc in ceilalti comportarea mea? Sunt capabil/a sa ascult ceea ce spune celalalt fara sa il contrazic si sa il critic?

–  Sunt capabil/a sa inteleg punctul de vedere al altcuiva, chiar daca suntem in contradictie de idei?

–  Imi cunosc ritmul personal? Stiu cand sunt obosit/a?

–  Stiu cum reactionez la stres? Cum abordez conflictele la locul de munca?

–  Reusesc sa-mi mentin autocontrolul atunci cand sunt stresat?

–  Am reusit in ultimul timp sa imi programez viata in asa fel incat sa nu ajung in situatii stresante?

–  Cum ma descurc cand un apropiat se afla in dificultate? Ce as putea face sa reactionez mai adaptat in situatie?

–  Imi imaginez mai multe metode de a rezolva o problema, conflict?

Daca adultul invata sa isi puna intrebarile de mai sus, sa se analizeze atunci va putea sa isi invete copilul cum sa reactioneze in situatii stresante, sau sa isi identifice mai bine propriile sentimente.

Editare de Dana Musceleanu
Foto: Guliver/Getty Images