Cuvintele nedrepte ale mamei

„Uneori, mamele isi constientizeaza agresivitatea. Unele chiar plang, se simt vinovate. Recunoasterea este un prim pas in rezolvarea problemei. Dar de multe ori lucrurile se opresc aici, comportamentul se repeta inca o data. Adica de cate ori un stimul extern o plaseaza pe mama in vechiul model de comportament. In momentul respectiv, reactioneaza prin ceva din trecut, mai vechi, ceva bine fixat si invatat“, detaliaza Georgeta Niculescu.

Daca retraiesc cu fiicele lor o poveste ca aceea care le-a pus in conflict cu propriile mame – iar in aceasta istorie ele erau personajul negativ –, se simt cu totul indreptatite sa actioneze astfel. Caci, nu rareori, ele vad nasterea unei fiice ca pe o frustrare suplimentara. „De ce nu vrea mama sa aiba o fata este un raspuns greu de dat. Se pot face multe speculatii legate de fanteziile ei. De multe ori e posibil ca mamei sa-i fi fost greu ca femeie, ca fiica ori sora intre frati. Dupa cum e posibil sa nu se fi simtit valorizata intr-un mediu social in care barbatul e investit cu forta si robustete, iar recunoasterea atributelor femeii trece pe plan secund“, spune psihologul.

„Fratele meu este eroul ei…“

„Cand eram copii, se extazia pentru rezultatele scolare ale fratelui meu“, povesteste Nadia. „De fiecare data cand eu obtineam rezultate bune, era «normal». Daca el lua un 5, era un accident; daca mi se intampla mie, «mi-am neglijat lectiile». Astazi, cand traieste singura, eu sunt cea care o ajuta, ii face cumparaturile, ii telefoneaza… Frate-meu, care locuieste aproape, o viziteaza rar. Cu toate acestea, eroul tot el e.“

Multe mame cred ca fiica, prin simpla ei existenta, le fura ceva din fiinta, din feminitate, reprezentand un pericol pentru ele. Mitul Albei ca Zapada se gaseste multiplicat in mii de exemplare. „Oglinda, oglinjoara, spune-mi ca sunt cea mai frumoa­sa“, implora mama. Iar oglinda – inconstientul – raspunde: „Regina mea, fiica ta este de o mie de ori mai frumoasa decat tine“.

„Arati ca un sac de cartofi“

De cele mai multe ori, ostilitatile debuteaza prin atacuri la adresa fizicului fetei: „Hotarat lucru, nimic nu iti vine bine; orice ai pune pe tine te face sa arati ca un sac de cartofi“, incepea – printr-o falsa obiectivitate – mama Corinei, cand micuta isi e­ta­la cu mandrie o rochita noua. „Esti ratusca cea urata“, ii spunea com­pa­ti­mitor.

„Mama mea imi spunea in­tot­deauna ca sunt impiedicata“, mar­­tu­riseste Claudia. La varsta de opt ani m-a inscris la un curs de dans cla­sic. Timp de o ora m-a tot ma­su­rat cu pri­virea, spunandu-mi o data la cateva minute: „Fata mea, esti la fel de gratioasa ca un hipopotam!“.

Pubertatea, varsta la care in­floreste feminitatea, se dovedeste o perioada critica in relatia dintre ma­ma si fiica. „Prima oara cand mi-a venit ciclul, mi-a spus pe un ton degajat: «Nu-ti face griji, este doar o mizerie care curge in fiecare luna»“, marturiseste Emilia. „Adolescenta este o perioada vulnerabila, copilul nu este capabil sa-si realizeze singur aspiratiile si are nevoie de suport ma­­terial, sustinere psihologica, de intelegere, acceptare si recunoastere. Acum au loc transformari rapide si profunde. Adolescenta e nerab­da­toare sa depaseasca stadiul de copil, sa se emancipeze si integreze social.

Cuvintele mamei despre corpul copilului sau au efecte diferite. Depinde ce, cand si cui spune. Daca o lauda intr-un moment in care fata are nevoie si relatia cu mama e buna, efectul va fi benefic, ajutand-o sa aiba incredere in ea, sa se simta valoroasa. Daca ii spune cat de grasa sau de slaba e intr-un moment in care copila se indoieste si se gandeste si ea ca asa ar fi, pe fondul unei re­latii conflictuale, totul se prabuseste. Exista si situatia in care mama o lauda de dragul de a o lauda. Lipsite de adevar, chiar daca fiica are nevoie de incurajare, cuvintele materne nu vor avea efectul scontat.

Alteori se intampla ca mama sa o jigneasca, si ei sa nu-i pese. Situatiile difera. Depinde mult de cat de des se repeta si de cat de vulnerabil este copilul. Consecintele merg de la revolta la neincredere, stare depresiva, dramatizarea esecurilor sentimentale, abuz de substante, anorexie etc. E mult mai confortabil si mai linistitor pentru un parinte sa se raporteze la un copil mai mic, pe care il controleaza mai usor, care nu ii submineaza autoritatea decat unui adult in devenire, care are propriile valori si reguli mai mult sau mai putin diferite decat ale lui“, puncteaza terapeutul.

„Astepti o fetita? O compatimesc“

Momentul in care fiica asteapta, la randul ei, un copil poate declansa uneori reluarea acestor probleme, desi nu totdeauna. Exista mame care vor sa ramana pentru totdea­una singura si adevarata MAMA. E momentul in care apar alte glu­me us­tu­ra­toare: „Cand i-am mar­tu­risit ca astept o fetita“, povesteste Ema, „ma­ma mi-a spus calm, cu zam­­betul pana la urechi: «Vai mititica, o compatimesc».“

„Nu esti o o mama buna“ este prin­cipala critica. Spunandu-i asta fiicei, se dezvinovateste. „Pe de o parte, e vorba de narcisismul ma­mei (acum bunica): tot ce nu se fa­ce dupa cum sfatuieste ea o deranjeaza. Ii vine greu sa constientizeze si sa accepte ca exista si alte puncte de vedere, si alte moduri de a in­gri­ji copiii. Se intampla sa fie chiar in competitie cu fiica. In felul acesta cauta mama-bunica sa-si mentina locul“, detaliaza Georgeta Nicules­cu.

Si chiar daca refuza cu in­ca­pa­ta­nare sa ad­mi­ta, preferinta mamei pentru un copil se propaga si asupra nepotilor. Carmen a constatat a­cest amanunt: „De cand s-au nascut, ii umple de jucarii pe copiii fratelui meu. Multa vreme, fiul meu nu a primit nici macar o ju­ca­rie. «Este mult prea mic ca sa aprecieze cadourile», se justifica ea“.

Ma­ma e o sfanta sau o vrajitoare? Nici una nici alta, doar o femeie. Pentru a scapa de toanele ei, fi­ica trebuie sa invete sa se dis­tan­te­ze, incetand sa priveasca judecatile ma­terne ca pe niste legi divine. Din pacate, autonomia se plateste cu a­cest pret. Dar respectivul travaliu mental poate fi de multe ori lung si dificil.

„Maica-mea obisnuia sa ma asigure cu seninatate ca n-o sa fac mare scofala in viata“, povesteste Monica. „I-am dovedit ca se insela. M-am casatorit, am un serviciu ca­re imi place. Dar de facut un copil e deja o alta poveste. Mama mea nu m-a rasfatat niciodata, iar eu ma tem ingrozitor ca, la randul meu, nu voi reusi sa fiu o mama buna, tandra, care sa isi sustina afectiv pu­iul.“

O frica justificata. Fetele su­puse unui comportament matern lipsit de tandrete, devalorizant, au tendinta – inconstient – sa reproduca modelul ce le-a facut sa sufe­re. Cu atat mai mult cu cat nu au depasit resentimentele fata de o ma­ma care nu le-a oferit dragostea si aprecierea de care aveau nevoie si pe care le asteptau.

Adaptare: Cristina Rusiecki
Foto: GULIVER/Getty Images