Din intrebarile si indoielile unui parinte despre bataia copilului
“Ca aproape orice copil din Romania comunista, am crescut cu cheia de gat si am fost invatata sa imi respect parintii si profesorii cu bataia, urechelea sau chiar cu cureaua.
Juram printre dinti ca, atunci cand voi fi mare, nu le voi face asa ceva copiilor mei. Niciodata. Dincolo de durerea fizica, umilinta era de nesuportat.
Imi imaginam ca parintii mei nu ma mai iubesc si ca i-am dezamagit teribil. Ma cuprindea teama doar cand auzeam usa de la intrare.
Stiam ca o nota mica, o hainuta nearanjata, temele neterminate ar fi putut declansa reprosurile, umilintele verbale sau chiar bataia.
Acum sunt un adult in toata firea, am un loc de munca, o familie frumoasa cu doi copii, de patru si sapte ani. Sunt ambivalenta fata de copilarie: uneori imi spun ca disciplinarea cu palma mi-a prins bine, m-a facut sa ma tin departe de rele si aproape de scoala.
Dar resimt si consecintele negative ale bataii: sunt nesigura, am inca un nod in gat cand dau ochii cu tata sau cu sefii (parca am in continuare sapte ani); daca mi se cere sa spun ceva despre mine, voi spune ceea ce ma deranjeaza, ceea ce nu pot sau nu stiu sa fac – mi-e greu sa ma laud pentru ca nimeni nu m-a laudat, mi-e greu sa accept complimente – pur si simplu nu le cred.
De ce ar spune cineva lucruri dragute despre mine? Oricum nu sunt reale, nu mi le-a spus nici mama …
Cand copii mei fac cate o boacana, ii cert, ba chiar mi s-a intamplat sa le ard si vreo doua palme – eram suparata si obosita, iar ei pur si simplu pareau sa nu inteleaga.
M-am simtiti atat de vinovata dupa aceea, dar nu as fi stiut ce sa fac – asa au procedat si parintii mei cu mine.
Stiu insa ce nu vreau sa se intample: nu vreau sa ii invat pe copiii mei sa le fie frica de mine, asa cum imi era mie frica de parintii mei; nu vreau sa se indoiasca de iubirea mea si de ei insisi, asa cum am facut-o eu cand eram jignita si umilita; nu vreau sa minta pentru a-si acoperi greselile, pentru ca astfel nu vor invata sa le corecteze; nu vreau sa invete ca doar pumnul si tonul ridicat rezolva un conflict; nu vreau sa stea departe de rele de teama, ci pentru ca le-am aratat oportunitatile pe care le ofera viata. Imi doresc ca ei sa fie suficient de puternici si increzatori incat sa se bucure de acele oportunitati.
Am invatat ca doar minunea de a da viata nu ma transforma intr-un parinte responsabil si competent; am nevoie de sprijin si educatie pentru a deveni parintele de care copiii mei au nevoie.” M.T., 37 de ani, mamica a doi copii
Ce spun specialistii?
Diana Stanculeanu, psihoterapeut, Salvati Copiii:
Violenta este prezenta in familiile noastre prin folosirea pedepsei fizice si a cuvintelor umilitoare la adresa copiilor. Desi bataia este frecvent utilizata de parinti, fiind uneori un mod facil pentru a-si regla propriile stari emotionale (furie, frica), ea are consecinte negative atat in ceea ce priveste comportamentele imediate, concrete, ale copiilor, cat si in ceea ce priveste dezvoltarea psiho-emotionala si evolutia lor pe termen lung.
Ce se intampla pe termen scurt?
Recidiva – copilul va repeta comportamentul problematic; bataia nu il invata un comportament pozitiv alternativ;
Evitarea – copilul isi va evita parintele, pentru a se proteja; adesea va minti;
Imitarea comportamentului agresiv – copilul invata ca bataia „rezolva”, chiar si pe termen scurt problema, drept pentru care va prelua acest comportament;
Ce se intampla pe termen lung?
Stima de sine a copilului este afectata; cu cat situatiile in care copilul este jignit sau lovit sunt mai frecvente, cu atat frica si furia asociate conduc la scaderea stimei de sine si a increderii copilului in adultii din jurul sau.
Copilul experimenteaza emotia de frica si sentimentul de lipsa a controlului, in locul celui de responsabilitate pentru propriile actiuni.
Copilul mai invata ca nu poate controla ceea ce i se intampla, ca pedepsele se aplica nu neaparat in raport cu ceea ce face el, ci mai degraba ele depind de adult.
Un comportament pozitiv poate sa apara doar atat timp cat adultul este de fata, nu si in absenta lui.
De Diana Stanculeanu, psihoterapeut in cadrul organizatiei Salvati Copiii
Acest material de informare face parte din campania de educare si de sensibilizare pentru a combate violenta la adresa copiilor, derulata de organizatia Salvati Copiii, in perioada septembrie 2011-decembrie 2011.
