Divort: cand copiii isi judeca parintii
„Eram timida fata de ceilalti copii“
Adina, 37 de ani
„Parintii mei au divortat cand eu aveam doi ani si au fost intr-un razboi fara mila timp de douazeci de ani, recurgand la proces. Despre asta pastrez o amintire de neintelegere totala, de abandon. De timiditate, de asemenea, fata de ceilalti copii. Nu vorbeam deloc despre asta, nu ma gandeam decat la cum sa ma pun in umbra. Ii invinovatesc pe parintii mei ca nu mi-au explicat nimic si si-au folosit copiii ca moneda de schimb. Au incercat sa ne desparta ca frati, s-au insultat prin intermediul nostru…
Mama mea imi lasa totusi o imagine pozitiva: aceea a unei femei care s-a luptat mult pentru a-si pastra copiii alaturi. Crescand, am invatat cum sa ma «cladesc» pe propriile puncte slabe… Singurul punct pozitiv este ca am stiut sa sustrag din aceasta situatie o puternica dorinta de echilibru in propria viata afectiva si familiala: traiesc, dupa 15 ani, cu acelasi barbat, avem copii, dar nu ne-am casatorit.”
„Tatal meu se gandeste doar la propriul confort“
Roxana, 19 ani
„Parintii mei sunt divortati de aproape patru ani. Tatal meu a plecat cu o alta femeie. Cel mai dureros este sa-l vad cum se ia de mama din cauza banilor; sa-l vad cum se gandeste numai la el, la confortul lui in viata si la copiii lui; sa-l vad cum imbratiseaza o alta femeie decat pe cea cu care a petrecut 20 de ani; sa-l vad ca nu ma mai priveste cu dragoste…
In schimb, daca mama mea face o greseala, este poate din cauza ca s-a gandit prea mult la copiii ei si nu destul la ea. Daca exista ceva pozitiv in divortul asta este apropierea si noua noastra complicitate, care ne uneste, apoi sprijinul pe care l-am putut gasi in familia din partea mamei si in prieteni…”
„Eram un obiect pe care il schimbau intre ei“
Dan, 32 de ani
„Aveam noua ani cand parintii mei au divortat. Principala mea amintire este aceea de jonglare permanenta, impresia de a fi un obiect important pe care il schimbau intre ei, asteptand ca acesta sa devina pana la urma autonom. Cand tatal meu imi vorbea, ridica tonul mult, ca atunci cand se certa cu mama. Iar cand mama ma privea, vedeam in ochii ei ura pe care o nutrea fata de tatal meu. Ce ar fi trebuit ei sa faca? Sa-si aminteasca de faptul ca m-au dorit intr-o zi. Insa erau prea tineri si prea grabiti sa-si refaca viata…
Am fost nevoit sa astept mai mult de zece ani ca sa aud cuvintele de dragoste si scuzele de care as fi avut atata nevoie in acea perioada. In prezent, am un baietel de trei ani, sunt divortat, insa imi inconjor copilul cu o dragoste nemarginita. Nu vreau, mai ales, sa-l aud ca-mi spune ce i-am spus eu tatalui meu acum cativa ani: «Tu nu m-ai iubit niciodata.»”
„Sunt multumita ca isi vorbesc frumos“
Corina, 8 ani
„Parintii mei au divortat cand eu aveam un an. Inainte, intrebam in fiecare zi: «Si cand o sa va recasatoriti?», dar acum inteleg ca nu e cu adevarat posibil. Apoi si-au gasit fiecare pe altcineva si le-a fost bine. Problema cu parintii atunci cand divorteaza este ca vor neaparat sa-si gaseasca pe altcineva. Astfel, uneori, ei consacra mai mult timp vietii lor amoroase decat copiilor lor.
Daca as avea un sfat de dat este acela de a continua sa fie la fel ca inainte cu propriii copii. Si sa le acorde timpul necesar pentru a se intelege cu noua persoana. Ei sunt indragostiti, li se pare usor, insa noi trebuie sa ne obisnuim… Dar, altfel, sunt multumita ca parintii mei isi vorbesc frumos, chiar daca stiu ca nu se inteleg perfect, este important pentru mine: in felul asta, pot petrece momente alaturi de amandoi.”
„Au crezut ca ne fac un bine luandu-ne de prosti“
Petre, 21 de ani
„Parintii mei au divortat acum trei ani, spre surpriza tuturor! Se certau foarte putin, chiar daca, privind in urma, imi dau seama ca imparteau foarte putine lucruri… La cateva zile dupa ce am implinit 18 ani, ne-au reunit, pe sora mea si pe mine, iar mama ne-a dat vestea: «Tocmai am divortat, tatal vostru se va muta. Puteti, bineinteles, sa mergeti la el acasa oricand doriti». Oroare! Credeam ca este vorba de o gluma sau de un cosmar.
Sora mea a cerut explicatii, si ei au raspuns calm ca se gandisera la asta de mai bine de cinci ani, dar ca au asteptat sa fim «mari». Pe scurt, era cadoul meu pentru implinirea celor 18 ani… Au crezut ca ne «protejeaza»! Ce vorbesti?! As fi preferat sa fi trecut ani in care sa se fi insultat reciproc inainte de asta. Asa, aveam impresia ca am fost tradat. Asta a fost cea mai mare greseala a lor: sa creada ca ne fac un bine luandu-ne de prosti.
Nu mai am deloc incredere in ei, ii vad foarte rar; in orice caz, refuz sa-i vad impreuna, asa cum mi-au propus de cateva ori, de Craciun si de ziua mea: asta ar fi ca si cum as lua parte la jocul lor deplorabil de familie.”
Foto: dreamstime.com
