Dragostea de mamă
Ziua femeii, ziua mamei, ziua în care celebrăm feminitatea, gingăşia, sensibilitatea, dar şi puterea, determinarea şi rezistenţa acestor frumoase creaturi. Încă din Antichitate este sărbătorită această zi, când zeiţa Rhea, mama tuturor zeilor, era în centrul atenţiei în timpul primăverii şi până în epoca modernă când de la oameni simpli până la preşedinţi şi staruri, îşi venerează mamele. Un fapt curios este că totuşi, prin lege, ziua mamei este stabilit a fi celebrată în a doua duminică din luna mai, iar acest lucru se întâmplă în mai mult de douăzeci de ţări din lumea întreagă. În 1910 la Conferinţa Muncitoarelor din Copenhaga, unele femei au votat data de 8 martie şi a rămas cumva fixată în memoria colectivă.
MAMA, primul cuvânt spus de puiul de om, cel mai uşor cuvânt din univers şi cel mai preţios. Găsim derivate ale lui în toate culturile şi limbile pământului, de la zeiţa Matta în religie, la Alma Mater („mamă care hrăneşte”) în mediul universitar până la Matrix în SF.
Dar indiferent de ziua oficială, indiferent de cum se pronunţă în limba noastră acest cuvânt minunat, ziua mamei ne aduce aminte de toată dragostea, dedicaţia şi dăruirea pe care femeile, din toată lumea şi din toate timpurile, o au pentru copiii lor, de toate sacrificiile pe care le fac şi de toată fericirea pe care o aduc în vieţile noastre.
Creierul matern. După cum ştim creierul omului este „împărţit” în mai multe regiuni şi fiecare părticică este o rotiţă dintr-un mecanism, deci are rolul şi importanţa ei. Avem creierul inferior, numit şi creierul primitiv care împreună cu emisfera dreaptă gestionează emoţiile şi instinctele şi de cealaltă parte a baricadei avem creierul superior, cortexul cerebral, care împreună cu emisfera stângă se bucură să aplice reguli şi să facă ordine. Şi totuşi creierul unei mame este diferit!
În natură, la majoritatea speciilor terestre sau acvatice, este recunoscută capacitatea mamelor de a recunoaşte strigătele propriilor pui şi care este esenţială pentru supravieţuire. Femeile recunosc strigătele, râsetele şi deosebesc zâmbelete propriilor copii dintr-o mulţime de alţi pui de om, iar acest lucru se datorează unor circuite speciale care implică atât sistemul limbic, din partea creierului primitv, cât şi cortexul cerebral din creierul mai evoluat. Dr. Madoka Noriuchi, de la Universitatea din Tokyo, a analizat sub RMN cum răspunde creierul mamei când vizionează clipuri, atât cu propriul copil, cât şi cu alţi copii, plângând sau râzând şi a descoperit zonele speciale din creierul femeii în puternică legătură cu dragostea maternă. De asemenea a demonstrat că răspunsul matern este mult mai puternic când copilul plânge şi cere îngrijirea mamei, decât atunci când râde, ceea ce iarăşi are o componentă biologică, esenţială pentru supravieţuirea urmaşilor.
Şi ca să nu uităm de taţi în această zi specială, putem menţiona o descoperire total surprinzătoare adusă în atenţia noastră de cercetătorii de la Universitatea Cardiff din Ţara Galilor care demonstrează că şi informaţia genetică primită de la tată are o importanţă majoră în dezvoltarea comportamentului matern. Genetica a demonstrat deja că orice om primeşte aceeaşi genă în două exemplare, una de la mamă şi una de la tată şi că nu sunt active amândouă, ci una este activă şi una este „tăcută”. Prof. Rosalind John şi Anthony Isles, şi-au îndreptat atenţia spre gena Phlda2 şi au constatat că în funcţie de cum este activă şi cea de la tată, informaţia de la făt este trimisă către mamă prin intermediul hormonilor în timpul sarcinii şi influenţează comportamentul acesteia: dacă se va îngriji mai mult de copil sau va fi mai axată pe „construirea cuibului” ori alte activităţi considerate a fi apanajul masculului. Tot din zona studiilor genetice, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Virginia, SUA ne aduc în atenţie că dragostea maternă, implicarea mamei în jocul şi interacţiunea cu copiii, le reglează acestora mecanismele de producere a oxitocinei, bine cunoscutul hormon al dragostei şi le asigură o dezvoltare psihologică adecvată.
Dragostea de mamă are de asemenea un rol semnificativ în dezvoltarea generozităţii copiilor şi nu doar prin puterea exemplului. Jonas G. Miller, de la Departamentul de Psihiatrie şi Ştiinţe Comportamentale al Universităţii Stanford a urmărit de-a lungul a mai multor ani, perechi de mamă-copil şi a concluzionat că acei copii care au primit dragoste necondiţionată de la mamele lor au ajuns să fie mult mai generoşi şi dispuşi să doneze din jucăriile lor altor copii bolnavi sau în nevoie, acest comportament având efecte benefice şi asupra stării lor de spirit.
Aşadar Mama nu este doar o femeie care a născut, nu este doar o femeie care creşte un copil, ci este întregul univers al unui om, este cea care îi conturează toată viaţa, este raiul pe Pământ, este un „loc” al fericirii şi al iubirii şi merită celebrată ca atare zi de zi. Cum spune Grigoge Vieru: „Mama este începutul tuturor începuturilor.”
La mulţi ani mame, La mulţi ani femei!
