Durerea autista

Din materialul copiilor cu autism, adus în psihoterapiile de orientare psihanalitica desfasurate in ultimii cincizeci de ani in Marea Britanie, a reiesit ca una dintre problemele lor fundamentale este inacceptarea separarii corporale de mama.

Raspunsul psihologului:

Din materialul copiilor cu autism, adus în psihoterapiile de orientare psihanalitica desfasurate in ultimii cincizeci de ani in Marea Britanie, a reiesit ca una dintre problemele lor fundamentale este inacceptarea separarii corporale de mama.

Orice despartire, orice frustrare care ameninta sa-i confrunte cu realitatea insuportabila a diferentelor dintre ei si mama le provoaca copiilor cu autism o durere sfasietoare, insuportabila, de care ei se protejeaza prin miscari stereotipe, ritualuri, izolare sau alte comportamente cu rolul de a-i linisti, oferindu-le senzatii placute.

Separarea fizica propriu-zisa intre mama si copil se petrece la nastere. Cum simte copilul aceasta separare brutala este greu de imaginat. El sta suspendat in lichidul amniotic, dar poate simti unele influente ale mediului – de pilda vocea mamei, presiune pe burta mamei – si chiar poate influenta usor mediul extern – de pilda dand din picioare. Sunt oare acesti stimuli suficienti pentru a face suportabila nasterea sau este nevoie de o perioada de adaptare dupa nastere pentru a accepta separarea corporala?

Cum percepe nou-nascutul schimbarea, trecerea de la intuneric la lumina, de la lichid la gaz? Ce semnificatie au primele lui senzatii in mediul extern? Prima gura de aer, primul supt, cand bebelusul ia inauntrul lui noul mediu, se poate sa i se para neplacute si, prin urmare, sa le respinga?

Senzorial, copilul trebuie sa simta prin diferente mediul, pentru a se delimita de el. Daca initial se simte intregul univers (ca este in stare sa influenteze intregul univers? se pune intrebarea), el va trebui sa se multumeasca doar cu corpul delimitat de piele. Imi imaginez ca stau complet relaxata in pluta intr-un ocean nemarginit, fara a-mi simti pielea, membrele, corpul, parul. Un val micut ma salta si apa imi mangaie pielea, dandu-mi senzatii placute pe corp. Atunci imi doresc sa retraiesc experienta. Poate astept pasiva un alt val micut sau poate invat sa-mi misc singura mainile si picioarele pentru a retrai o senzatie agreabila care, in acelasi timp, ma face sa-mi dau seama ca nu sunt dizolvata in ocean, am un corp si o membrana care ma separa de el. Poate mi se pare dureros ca nu sunt nemarginita ca oceanul si ca n-am forta lui, dar, in acelasi timp, am si siguranta ca nu ma scurg in el, ca nu patrunde apa in mine si ma goleste pe dinauntru.

Dar daca in starea mea de totala relaxare, simtindu-ma una cu nemarginirea oceanului, mi se sparge un val in cap? E intruziv, brutal, violent, inghit apa, imi intra pe nas, ma loveste de nisip si ma taraste cu el ca un tavalug. Am senzatia ca sunt diferita, dar nu mai vreau sa repet experienta si poate sunt atat de ingrozita de ocean, incat refuz sa mai intru vreodata in el. Invelisul meu nu-mi mai inspira incredere, membrana mea e permeabila, are gauri prin care apa patrunde violent in mine.

Sau daca incerc sa-mi explic discordanta ritmului, discontinuitatea experientei si retragerea autista cu refuz al comunicarii, imi imaginez ca sunt intr-o incapere perfecta, pe care am aranjat-o cum vreau, culori, materiale moi, un adevarat deliciu vizual. Ascult un concert de pian al lui Beethoven la cele mai fidele boxe si mananc capsuni. Brusc pe holul blocului incep sa rasune ciocanele pneumatice, asurzindu-ma, capsuna imi sta in gat, urechile ma ustura si nu pot face nimic sa opresc vacarmul. Atunci ma retrag in cea mai indepartata camera a apartamentului cu castile la urechi si refuz sa mai ies din casa ca sa-mi cumpar de mancare sau sa vorbesc cu vreun om, de teama ca oricand zgomotele ma pot asedia. Mananc capsunile pe care le am in casa pana la sfarsitul zilelor.

Retragerea autista este o aparare care protejeaza de suferinta pricinuita de constientizarea diferentelor corporale. Copiii cu tendinte autiste se pot folosi de obiecte, textile, desen, chiar si cuvinte (ale lui sau ale celorlalti) pentru a se invalui, ca intr-o mantie ocrotitoare, in senzatiile pe care acestea i le ofera. Nici un alt stimul extern nu mai ajunge pana la ei.

Fara a simti ca au un corp delimitat de lumea exterioara prin piele, probabil inca nedezlipit de mama, orice despartire, orice frustrare provoaca o durere fizica insuportabila. Pentru a se apara de ea, autistii se izoleaza complet de mediu si se linistesc folosindu-se de senzatii familiare.

Foto: dremstime.com