Elemente cheie în creșterea copiilor din perspectiva analizei comportamentale
Părintele perfect este cel care își petrece fiecare clipă pentru a-și ajuta copiii să devină cea mai bună variantă a lor, gătește doar din produse bio, în timp ce le citește copiilor povești terapeutice, despre importanța de a-i ajuta pe alții, apoi îi duce la teatru, iar în mașină ascultă muzică clasică.
Realitatea este de fapt că în viața de părinte, fiecare zi vine cu noi provocări, iar scenariul de mai sus este doar o imagine a părintelui perfect care nu face altceva decât să creeze frustrare.
Fiecare provocare însă, din viața de zi cu zi, este o oportunitate de învățare. Parenting-ul nu este separat de situațiile dificile din fiecare zi, ci de fapt fiecare situație dificilă este una din care copilul își va dezvolta abilități noi.
Situațiile stresante, cele pline de furie uneori, și evident momentele în care sunt adorabili, pot fi oportunități din care copilul poate învăța ce înseamnă să fii responsabil și să îți asumi propriile comportamente.
Parenting-ul/creșterea unui copil, nu este doar despre copil, este despre părinte, copil și despre relația dintre părinte și copil.
De multe ori, ca părinți, ne regăsim în situațiile în care discutăm despre comportamentele copilului, fără a ne gândi înainte la comportamentele noastre, ale adulților.
Întotdeauna comportamentul copilului este declanșat de o situație, iar uneori situația declanșatoare este chiar comportamentul părintelui. De asemenea, comportamentele copiilor sunt întreținute ulterior chiar de … exact, comportamentul părintelui.
Vom reuși să înțelegem mai bine comportamentele copiilor atunci când oferim atenție câtorva aspecte:
- Comportamentul meu ca adult – deși este ceva ce ar trebui să știm cu toții foarte bine, uităm foarte des atunci când ne raportăm la proprii copii – „copiii imită comportamentele adulţilor”, inclusiv reacțiile emoționale sau exprimările utilizate în situații dificile.
- Observarea situației care declanșează un comportament al copilului. Odată ce identificăm situația care declanșează comportamentul dificil, putem alege să creăm alt context data viitoare.
- Comportamentul copilului – detașarea de interpretări și observarea comportamentului fără implicarea emoțiilor mele ca adult. Observarea detașată și definirea corectă a comportamentului copilului este primul pas pentru a-l ajuta pe copil să modifice un comportament problematic.
- Consecințele comportamentelor – care sunt beneficiile sau pierderile în urma unui comportament.
- Starea mea (a părintelui), atitudinea mea și „atmosfera” în care copilul crește zi de zi.
Analiza comportamentală poate ajuta orice copil sau adult să devină mai echilibrat și eficient în viața de zi cu zi și să aibă abilități mai bune de self-management.
Pornind de la principiile analizei comportamentale ne putem înțelege mai bine proprii copii: cum să-i ascultăm, cum să analizăm și să înțelegem comportamentul, ce așteptări putem avea, nu doar potrivite vârstei, dar și mai important, potrivite personalității fiecărui copil în parte.
Putem identifica 3 componente cheie în creșterea copilului, bazate pe o perspectivă pragmatică și pe principiile analizei comportamentale. Aceste componente reprezintă ABC-ul în creșterea copiilor, pe care le am în vedere în creșterea copiilor mei, de 8 și 4 ani.
- Abilitățile de management personal (self-management) ale părintelui
Ești sigur că știi ce ai de făcut în creșterea copiilor, și teoretic, așa este.
Dar, ți-ai observat zilnic comportamentul?
Te porți în concordanță cu ceea ce știi și cu valorile tale?
- Imaginea de sine a copilului
Afirmațiile pe care i le adresăm zilnic copilului îi vor contura imaginea de sine.
Dacă nu o fac părinții constant, imaginea de sine se va forma pe baza afirmațiilor făcute de cei din jur, care nu întotdeauna o vor face cu grijă față de dezvoltarea lui.
- Comportamentul copilului
Impune reguli!
Stabilește limite!
Dă dovadă de fermitate (nu, agresivitate)!
Arată-i afecțiune și amintește-i că-l iubești – dacă a greșit și va avea o consecință pentru comportamentul lui nu înseamnă că nu-i poți arăta afecțiune. Dacă îl iubești necondiționat, asta nu înseamnă că nu ești responsabil să-i modelezi comportamentul.
Consecințele trebuie să fie întotdeauna legate de comportament, în strânsă legătură cu comportamentele, atât consecințele pozitive, cât și cele negative, ci nu cu imaginea de sine a copilului.
