Frati si surori, de ce se detesta

„E un antisocial“

„Fratele meu nu vorbeste cu mine, e numai cu capul in calculatorul lui, cand vreau sa ii vorbesc despre mine, ma ia la misto… Mereu a fost asa. El m-a crescut dupa moartea tatalui nostru si ii sunt recunoscatoare pentru multe lucruri, dar am nevoie sa vorbesc cu el si ma trimite «la plimbare».

Nu stiu daca e din cauza ca sunt eu sora lui mai mica si mai prostuta, asa cum ma alinta, sau ca e lipsa lui de orice tandrete“, spune O., 25 de ani. Adevarul este ca oamenii au talente de exprimare a sentimentelor foarte inegale.

Fratele poate sa fie destul de atasat de ea, insa faptul ca nu simte nevoia sa ii vorbeaca despre emotiile sale sau de alte lucruri semnificative poate fi o asprime capatata de-a lungul vietii, cand rolul de adult l-a inlocuit pe cel de frate.

Obisnuit sa-si asume sarcini de frate mai mare, el va fi uitat in decursul grijii pentru cea mica de faptul ca si emotiile sunt importante.

„Sora mea nu trebuia sa se nasca“

„De cand a revenit mama de la maternitate cu ea, am inceput sa o urasc“, spune E., 32 de ani. „Eu aveam un an si noua luni. Imi amintesc ca au pus-o in patucul meu si eu am inceput sa urlu: «Ursuletul meeeu, vreau paturica mea, sa plece bebe!». Azi, intre noi domneste linistea, nu mentinem legatura.“

Pentru a evoca socul provocat de venirea pe lume a surioarei, E. regaseste vocea fetitei care a fost, ca si cum timpul nu ar fi trecut peste ele.

Sylvie Angel, psihiatru, explica: „Nu exista amintiri atat de vii de la varsta aceea. Poate ca sunt parintii cei care au povestit asa povestea si astfel au creat un mit familial prin care, inconstient, au mentinut ostilitatea dintre cele doua.“

Curios, anumiti parinti imaturi gasesc un fel de satisfactie in rivalitatea copiilor. Este o modalitate de a regla conturile pentru propriile relatii de familie.

Oricum, ideea ca cel mic, venit acasa, ar fi un uzurpator, o dublura care ar trebui eliminata, este foarte raspandita. In familiile traditionale cu mai multi copii, fiecare avea un loc bine definit.

Azi, in familiile cu doi sau trei copii, fratii sunt mai mereu rivali.

„Fratele meu a fost mai norocos“

In Confesiuni, fericitul Augustin descrie dezamagirea provocata de vederea unui frate mai mic atarnat de sanul matern. Prea mare pentru a mai fi hranit astfel, el totusi doreste asta si este gelos pe fericirea fratiorului mai mic.

„Dorinta omului este dorinta altcuiva“, scria Lacan. Dorim ceea ce doreste altul nu pentru ca este ceva ce ne place, ci pentru ca el sau ea il doreste… Astfel ca gelozia face parte din programul standard al relatiilor infantile dintre frati si surori.

Dar sansele de a continua sa ne detestam in familie apar cand, orbi de invidie, incapabili sa ne relaxam si sa lasam lucrurile sa treaca, nu gasim propriile dorinte si propria cale.

Lipsa de acces la ea ne face sa il acuzam pe celalalt ca ne-a deposedat de o fericire care ne revenea si ca astfel nu am reusit in viata.

Conflictele infantile dintre frati si surori se rezolva de obicei in adolescenta, adica atunci cand avem a doua sansa de a deveni fratele sau sora cuiva, asa cum spunea cineva, inspirat.

Dar ele pot si sa dureze pana la varste mature sau sa iasa la iveala in decursul unor discutii mai mult sau mai putin dureroase, ca si cum protagonistii nu ar fi crescut cine stie ce. De ce le este unora imposibil sa faca pace cu varsta adulta?

Inconstientul ignora trecerea timpului, ne spune psihanaliza. In interiorul sau, rivalitatile si ranchiunele din copilarie raman intacte, gata sa iasa la iveala.

Mai ales daca relatiile familiale au fost toxice sau individul adult tinde sa se opreasca asupra ostilitatii sale din copilarie, refuzand cu incapatanare sa lase lucrurile sa treaca si, deci, sa evolueze.