Gradinita: pregatirea psihologica a copilului pentru scoala

Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata de om mare. La nastere, el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”.

Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine, a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a copilului se afla in mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate.

Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.

Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de provocari, care il confrunta cu experiente inedite :

experienta vietii in grup;
experienta concentrarii pe sarcina;
experienta dialogului si a ascultarii;
experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens;
experienta jocului, a intrecerii si competitiei (Minulescu, 2003).

In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in acelasi timp, si actor, si spectator.

Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati, stimulandu-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din anii urmatori. Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste primele comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi stiintifice.

Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi; e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi. Copiii care se despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.

In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o influenta puternica asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.

Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla si de o emotionalitate complexa.

Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”.

Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:

1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului.

2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se intensifica dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de baza, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant relatiile dintre fenomene.

3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta, agilitate, inteligenta ; capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere (Schiopu, Verza, 1981).

La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate psihomotorie, capacitate limitata de concentrare a atentiei, gandire predominant intuitiva, dar cu posibilitati de deschidere catre asimilarea structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar invatarea se realizeaza preponderent pe baza de imagini concret senzoriale, prin perceperea spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a substitutelor lor; in acelasi timp, invatarea este orala si actionala, sub forma de joc, iar evaluarea este tot orala, stimulativa si realizata pe baza de aprecieri verbale.

Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei” (Debesse, 1970, p. 52).

Introducere in: