Ii rasfatam prea mult?

In fiecare an, ritualul se repeta: ne supra­aglomeram copiii cu daruri. Mari, scumpe si foarte multe. Ofertele speciale, spiritul sarbatorilor, iubirea pentru cei mici fac din noi uneori niste Mosi Craciuni exagerati.

Copilul de azi nu mai are timp sa viseze: el considera cadoul un drept al sau, iar parintii nu fac aproape nimic pentru a-l convinge ca nu e chiar asa. Ultimele generatii de jocuri pe calculator, papusi, ma­si­nute, mini-ATV-uri si multe alte­le. Cadourile pentru ei sunt foarte scumpe, si de la un Craciun la altul pretul lor tot creste. Dar oare chiar le facem un serviciu copiilor daca le transformam camera intr-un adevarat magazin de jucarii?

De ce ne rasfatam copiii mai mult de Craciun?

Solicitare vizuala, abundenta de oferte sau discursul dominant care pune semnul egal intre „a-ti face placere” si „a cheltui” sau „a exista” si „a avea”. Astfel, totul este organizat pentru a ne convinge ca fericirea copiilor nostri rezida in numarul de bunuri consumate si ca a fi un bun parinte inseamna sa te supui acestei reguli. Pe masura ce copilul creste, „frustrarea” si „lipsa” sunt cuvinte ce produc teama.

Unii dintre noi confun­da „nevoia vitala” cu „dorinta pasagera”, temandu-se sa nu-si raneasca copilul si sa nu-i piarda respectul, daca cel mic afla ca prietenul sau varul este mai rasfatat decat el. Cumpararea de cadouri in numar foarte mare poate fi o tentativa stangace de a-ti rascumpara greseli din categoria „prea putin timp petrecut impreuna din cauza serviciului”. Acest comportament poate transmite: „Vezi, ma gandesc la tine, de aceea iti ofer jucariile astea”.

Pana la urma, Craciunul este pentru fiecare ocazia perfecta de a se reintoarce la vremurile copilariei. Cu cat am fost mai lipsiti in copilarie de diverse placeri, cu atat dorim acum sa-i indeplinim copilului nostru orice dorinta. In schimb, atunci cand vedem muntele de jucarii, ne dam seama cumva ca nu a crescut prea mult satisfactia lui. Totusi, nu rareori se intampla ca in gramada de jucarii destinata copilului sa se afle si unele care sa reflecte dorintele noastre: jocul video de ulti­ma generatie cu care distractia este asigurata, minunata papusa la care visam cand eram mici… Astfel, vom vedea ca un numar mare de cadouri nu este adaptat varstei si gusturilor copilului.

Si in final noi, parintii, suntem cei care ne amuzam, pe cand copiii ajung sa se bucure mai mult de hartia frumos desenata si de panglica colorata si stralucitoare care au servit la ambalarea cadoului. Psihologii sunt preocupati de acest comportament al parintilor.

Genoveva Teleki, psihoterapeut, afirma: „Noi insine, coplesiti de abundenta de jucarii din rafturi si de spiritul Craciunului, redevenim copii si deseori ne cumparam noua ce ne place sau ce ne-am dorit in co­pi­larie. Actul achizitionarii de jucarii vizeaza rareori doar dorintele copilului, si cu atat mai putin nevoile sale. Pe langa copilul din noi care-si alege jucarii, intervine sentimentul de vinovatie, greu de evitat in con­di­tiile in care traim. Obligati sa avem doua, trei joburi, timpul petrecut cu copilul este limitat si, din pacate, si disponibilitatea redusa. Teoretic, nu cantitatea, ci calitatea timpului petrecut cu copilul con­tea­za.

Practic insa, stresul legat de ser­viciu, de mentinerea statutului so­cio-financiar, grijile zilnice perturba calitatea timpului dedicat copiilor. Constientizam cu totii aceste aspec­te, dar suntem luati de val. Asa ca ne «rezolvam» vinovatia prin intermediul obiectelor, care stim ca produc bucurie, o bucurie pe care uneori ne simtim incapabili s-o mai producem altfel. Vine Craciunul si ne salveaza: ne da ocazia sa le dovedim copiilor nostri ce mult ii iu­bim. Ne dovedim noua insine (si altora, ca doar copiii se lauda cu darurile primite) ce buni parinti suntem, ce multe facem (cheltuim) pentru co­pii. Si, de ce nu, ce bogati suntem. In plus, intra in joc si frus­trarile tra­ite de parinti in perioada totalitara, cand jucariile erau putine si urate sau se dadeau «pe sub mana». Cumpararea si daruirea de cadouri ne calmeaza astfel o serie de anxie­tati pentru o perioada oarecare de timp”.

De ce abundenta de cadouri este daunatoare?

Pentru ca cel mic poate avea impresia ca avalansa de jucarii reprezinta cea mai clara masura a dragostei parintilor lui sau ca este o proba a valorii sale. In oricare dintre cazuri, in mintea lui afectiunea, banii, ca­dourile, cu siguranta, se vor con­fun­da. Si exista riscul sa nu le acorde atentie celor care se vor prezenta in fata lui fara cadourile de rigoare. Mar­cat de valoarea materiala a cadourilor primite, ii va fi foarte greu copilului sa dobandeasca sensul simbolic al unui cadou, fie el primit sau oferit.

„Sunt multe motive pen­tru care abunden­ta de cadouri este daunatoare. Jocul cu obiecte (juca­rii) poate ajunge sa inlocuiasca jocul cu parintii (cu sau fara juca­rii), singurul in care se poate exprima afec­tiunea. Parintii se «auto­inlo­cu­iesc» ca surse de iubire cu niste obiecte. Astfel, copilul a­junge sa confunde afectiunea cu actul de a darui, cu cantitatea sau valoarea darurilor primite. El considera mai tarziu ca totul i se cuvine, asa cum obtinea de la parinti, ca nu e nevoie sa si dea ceva pentru a pri­mi.

Sau ajunge sa se plictiseasca, sa nu se mai bucure, sa nu-si mai doreasca cu ardoare ceva. Exista juca­rii educative, specifice categoriilor de varsta. Daca parintii, in elanul lor, daruiesc jucarii nepotrivite vars­tei, copilul nici nu stie sa le foloseasca. Iar cand ajunge sa inte­leaga, e deja plictisit. In plus, une­ori, cand nu e invadat de jucarii, copilul face apel la imaginatie, creativitate, pentru a-si inventa el singur jocuri”, spune Genoveva Teleki.

Recompensa pen­tru rezultate bune la scoala?

Cadoul de Craciun este unul dintre putinele ritualuri pe care le mai practicam. De aceea este bine sa nu-l conditionam in nici un fel. Exista situatii mult mai potrivite de­cat sarbatorile pentru a sanctiona obrazniciile sau notele mici. Sau, dimpotriva, pentru a felicita reusi­tele. Sarbatorile sunt o traditie frumoasa, o ocazie pentru ca familia sa se reuneasca. Iar in acest moment este mult mai util sa il inveti pe copil sa descopere placerea de a primi si de a oferi cadouri…

„Craciunul este probabil situatia cea mai putin potrivita aplicarii unor masuri educative”, spune Genoveva Teleki. „Cred ca, dimpotriva, e bine de accentuat latura de poveste a acestei sarbatori. Sigur, in timpul anului li se tot spune copiilor ca Mo­sul vine doar la copiii cuminti, dar, in fond, Mos Craciun este personajul pozitiv al copilariei, si e pa­cat sa fie transformat in Bau-Bau. Exista multe alte situatii cand un pa­rinte isi poate mustra copilul. In plus, ar aparea comparatii: «Ceilalti co­­pii au primit cadouri, oare eu chiar sunt singurul care a gresit sau sunt cel mai rau?» Se poate induce o culpabilitate falsa si inutila”, incheie psihoterapeutul.