Importanța și realizarea evaluării psihologice a copiilor și adolescenților

Atunci când un părinte sau orice alt îngrijitor solicită unui specialist în sănătate mintală, pe care îl voi numi psiholog/ psiholog clinician, consilier psihologic, psihoterapeut, psiholog școlar sau psihopedagog, serviciile de evaluare psihologică sau intervenție remedială, de tip terapie, pentru un copil (voi numi copil orice minor cu vârsta între 0-18 ani), este important să știe că există niște pași esențiali prin care specialistul trebuie să evalueze cazul, înainte de a face orice tip de intervenție.

Astfel, pașii într-un proces de evaluare psihologică a copilului sunt următorii:

1. Discuția inițială de la telefon, în care psihologul face un preinterviu scurt cu adultul solicitant, pentru a afla principalele îngrijorări și nevoi ale copilului/ familiei și a stabili dacă acestea sunt în aria de competență a specialistului. Ideal, dacă specialistul nu are competențe, va redirecționa cazul către alt coleg de breaslă.

2. Prima întâlnire dintre (ideal) ambii părinți și psiholog, numită sesiune de intake sau anamneză, în care se va realiza un istoric de dezvoltare al copilului, se vor identifica factorii de risc și de protecție în dezvoltarea simptomatologiei prezente, se vor stabili obiectivele de evaluare, și dacă evaluarea este realizată de către un psiholog clinician, părinții vor primi instrumente standardizate de evaluare (ex. chestionare, fișe de screening). Tot în această primă întâlnire, părinții vor primi o structură aproximativă a sesiunilor de evaluare ce vor urma: cu cine urmează să se vadă psihologul, numărul de sesiuni și tipul de evaluare a fiecărei părți a sistemului familial (ex. evaluarea individuală a copilului pe diverse arii, evaluarea relației de atașament părinte-copil, evaluarea întregului sistem familial, evaluarea relațiilor de fratrie, etc.)

3. Sesiunile propriu-zise de evaluare, în care psihologul se vede cu unul sau mai mulți membrii ai familiei, în funcție de obiectivele stabilite în prima sesiune. De exemplu, atunci când copilul este evaluat, există cel puțin șapte arii pe care psihologul le ia în considerare: aria de screening simptomatologic, aria de dezvoltare, aria cognitivă, aria comportamentală, aria abilităților adaptative, aria de personalitate, aria afectivă, etc.

Pentru fiecare dintre aceste arii, psihologul aplică instrumente de evaluare specifice:

• chestionare date părinților, copilului (dacă vârstă lui este peste 8-11 ani), cadrelor didactice sau altor adulți semnificativi din viața acestuia;
• teste psihologice date direct copilului, prin care evaluează abilitați specifice ale acestuia (ex. teste de inteligență cognitivă, teste de atenție, memorie, limbaj, teste de evaluare a funcțiilor motrice, etc);
• instrumente de evaluare proiective sau expresiv-creative, date copilului, copilului și părinților sau întregii familii (ex. teste proiective de desenat, de tip desenul persoanei, desenul familiei, desenul problemei; teste cu imagini, pe baza cărora copilul face niște povești, completare de fraze, lucru în lădiță cu nisip, modelat cu lut, etc.);
• evaluarea copilului și a părinților în interacțiune directă sau alte modalități de evaluare prin care psihologul își poate face o imagine cât mai complexă despre funcționarea copilului individual sau în cadrul sistemului familial.

4. Sesiunea de feedback final, în care psihologul împărtășește părinților rezultatele evaluării, fie verbal, fie sub forma unui raport de evaluare psihologică și stabilește cu aceștia un plan de intervenție terapeutică, în cazul în care rezultatele evaluării indică această nevoie. Această etapă este extrem de importantă în procesul de evaluare, pentru că, de fapt, va face lumină asupra cauzelor care mențin sau creează simptomele și dificultățile copilului și va ajuta atât psihologul, cât și părinții să înțeleagă ce tip de intervenție terapeutică este necesară pentru a remedia aceste simptome și probleme.

După cum observăm, procesul de evaluare psihologică este unul complex și poate dura între 3-8 sesiuni, în funcție de complexitatea problemelor și a ariilor psihologice de evaluat. Poate fi un proces costisitor pentru părinți și aparent neimportant, însă insist asupra rolului esențial al acestui proces de evaluare înainte de orice intervenție terapeutică, pentru că, atunci când evaluarea este realizată, ea poate preveni următoarele tipuri de blocaje și preconcepții ale părinților atunci când solicită serviciile unui psiholog:

Părintele crede că psihologul poate „citi” copilul și dificultățile sale într-o singură întâlnire și apoi în alte câteva întâlniri poate să le rezolve. Este prima și cea mai mare preconcepție cu care m-am confruntat în practica clinică, de aceea aduc clarificări de fiecare dată, prin toate canalele posibile. Astfel, psihologul nu are darul „citirii minții” unui om, ci lucrează cu instrumente și tehnici științifice care îi facilitează cunoașterea omului cu care lucrează. De asemenea, psihologul trebuie să aibă acces la cât mai multe informații despre istoricul de dezvoltare al omului din fața sa și despre modurile în care a ajuns la problemele prezente, pentru a ști ulterior cum să intervină asupra lor. În cazul copiilor, părinții sau aparținătorii legali sunt cei care pot oferi aceste informații în detaliu, de aceea acea primă sesiune  de intake, fără copil, este obligatorie.

Părintele crede că doar copilul trebuie să fie evaluat și apoi doar cu copilul trebuie să se lucreze în terapie. În acest caz, o evaluare psihologică bine realizată poate arăta că ceea ce semnalează copilul prin simptomele sale pot fi probleme ale familiei ca sistem, probleme ale relației de cuplu parental, probleme ale unuia dintre părinți sau poate probleme ale mediului școlar. Asta înseamnă că până nu se lucrează și în mediul extern al copilului, simptomele lui nu vor dispărea.

Părintele căruia îi este teamă de faptul că va fi el/ea evaluat/ă de psiholog și va fi muștruluit sau certat. Unii părinți preferă să se focuseze doar pe problema copilului și să o semnaleze psihologului, din teama de a-și arată propriile vulnerabilități sau imperfecțiuni în rolul de părinte și din frica de a fi judecat pentru acestea. Însă, un psiholog bine pregătit nu va induce vreodată unui părinte aceste trăiri de judecată și teamă; din contră, va susține părintele să înțeleagă că nu există perfecțiune în parentaj, că a fi părinte este un proces permanent de învățare și faptul că există reparație pentru orice greșeală, care se poate face în echipa terapeutică pe care o vor crea împreună.

Părintele care vine la psiholog în situație de criză și vrea să primească soluții magice, cu ajutorul cărora să rezolve problemele copilului. Îndeosebi în această situație, este nevoie de o evaluare psihologică aprofundată, pentru a identifica corect cauzele acestei crize la care s-a ajuns și abia apoi se va decide intervenția. De asemenea, este important pentru părinți să înțeleagă că psihologii nu lucrează cu soluții magice și sfaturi sau rețete care să le rezolve imediat problemele. Este nevoie de formarea unui echipe între familie și psiholog și de muncă pe termen mai scurt sau mai lung din ambele părți.

Părintele care aduce copilul la psiholog pentru a fi reparat, îndeosebi în cazul preadolescenților sau adolescenților, iar copilul nu dorește. În acest caz, dacă copilul nu are motivație pentru schimbare și conștientizarea problemei, nicio intervenție făcută de psiholog cu copilul nu va funcționa, pentru că, de obicei problema este a altcuiva din sistemul familial, nu a copilului. În general, în aceste situații, evaluarea psihologică și intervenția terapeutică se va face doar cu părinții sau se lucrează în relația de atașament părinți-copil.

Părintele care solicită serviciile de evaluare psihologică sau intervenție terapeutică la recomandarea sau cererea unei instituții (ex. grădiniță, școală, etc) și nu vede cu adevărat dificultățile copilului. Cazurile acestea sunt complexe, de aceea o evaluare psihologică poate avea rol de mediere și de a oferi o părere obiectivă, neinfluențată de nicio parte – școala sau părinții, în care vor fi relevate dificultățile și resursele reale ale copilului, dincolo de lupta dintre instituție și părinți. De asemenea, poate fi o sursă bună de recomandări atât pentru părinți, cât și pentru mediul școlar, în interesul superior al copilului.

Cu siguranță mai sunt și alte situații în care părinții nu văd importanța evaluării psihologice, însă acestea sunt cele pe care le-am întâlnit în practică mea clinică sau a supervizaților mei cel mai frecvent. Însă, atunci când părintele înțelege rolul evaluării, se implică în aceasta și participă la toate formulele de evaluare pe care psihologul le propune, evaluarea psihologică devine o bază solidă de la care echipa terapeutică: psihologul, părinții, copilul, familia, pot pleca ulterior către intervenția reparatorie potrivită.