Inainte si dupa… maternitate
Ceasul biologic este un mecanism care, pana nu demult, nu dadea gres in a ticai in mintile tuturor femeilor, alertandu-le in privinta conceperii. Indiferent de varsta, majoritatea sunt atrase de un carucior in care se alinta un bebelus, proiectam acel „cum ar fi daca“ de cate ori avem ocazia, iar cand intram intr-o relatie, nu trece mult timp si ne gandim cum i-ar sta lui ca tatic.
Bunicile si mamele noastre cu siguranta au avut o cu totul alta viziune a maternitatii. Cu ani in urma, rolul de mama era preponderent, chiar total, in viata femeii.
Atunci (ca si acum, partial) societatea era cea care functiona dupa acesti parametri ai normalitatii. Femeile se casatoreau de timpuriu si concepeau asemenea. Locurile de munca erau si atunci importante, dar carierele mai rare, mai putin hipnotizante ca acum. Pretentiile si asteptarile erau cu totul altele.
Acum, sincer, cate dintre mamele noastre citeau Elle in fiecare luna, isi doreau tehnologie de ultima generatie, stateau on-line zilnic, fugeau in cate un city break la Paris si faceau sesiuni de shopping nesfarsite? Nu spun ca toate acestea sunt motivul schimbarilor, dar fac parte din noua zona de confort pe care o cautam, sotul si copilul nemaifiind in prim plan.
Roluri diferite
Am spune ca este important pentru o femeie sa isi mentina anumite comportamente care tin de binele ei personal si de placerile proprii, echilibrand astfel balanta noilor responsabilitati.
Desigur, frecventa anumitor ritualuri se va diminua, dar nu trebuie redusa complet, pentru a ne pastra acea identitate care ne salveaza de la depresie, nemultumiri sau asteptari injuste de la cei din jur.
„Uneori ma simt claustrofoba. O iubesc pe Mara si nici nu imi amintesc cum era viata mea fara ea. Dar un an si jumatate de «arest la domiciliu», in care tenisii au luat locul pantofilor mei cu toc a fost coplesitor. Da, am iubit fiecare moment in care am vazut un zambet al ei si fiecare dimineata, chiar daca era ora 4, in care o hraneam. Ador momentele cu ea si abia astept sa mai reiau si din obiceiurile mele de dinainte. Simt nevoia sa ies la o cafea, simt nevoia sa ma intorc la munca… fapt pentru care am inceput deja demersurile. In egala masura, fara Mara, simt nevoia sa fiu cu ea. Incerc sa ma adaptez noului statut si stiu ca Mara ma completeaza, dar nu voi deveni nici o mama coplesitoare, nici coplesita.“ Este confesiunea Ilincai, 31 de ani, mama de aproape doi ani.
Mai tarziu sau mai… deloc
Fiecare femeie are un algoritm propriu, prin care isi stabileste ceea ce isi doreste si urmeaza planul propus. Desigur, nimic riguros, lucrurile pot suferi modificari care tin de noi sau de alti factori, dar aparitia unui copil este, in mod cert, o schimbare permanenta pe care trebuie sa ne-o asumam pe deplin. Un job il mai putem schimba, uneori chiar si pregatirea profesionala, partenerul – asemenea. Copilul insa ne este partener pe viata si trebuie sa fim pregatite pentru relatia cu el.
„Mie mi-au placut intotdeauna copii. Sunt fascinata de ei si imi place sa stau in preajma lor. Cu toate acestea, nu m-am simtit niciodata pregatita sa devin mama. Mi-e teama, si doar gandul mi se pare coplesitor. Pur si simplu, am decis ca viata mea este mai buna fara un copil. Cred ca am simtit un ceas biologic ticaind pe la 30 de ani, dar dorinta mea de a-mi pastra viata asa cum este si de a nu face un copil, doar pentru ca asa trebuie, a fost mai mare. Sotul meu a inteles aceasta hotarare a mea, intrucat nevoile noastre au coincis“, ne spune Georgiana, 47 de ani, psiholog.
