Invata-l sa se interiorizeze

Copii zapperi, consumatori, rapid delasatori? Descrierea este poate severa, dar corespunde realitatii, constata zilnic pedopsihiatrii, invatatorii si parintii.

Cine poarta vina? Un mod de a fi social, familial si scolar care privilegiaza dimensiunea exterioara in detrimentul lumii interioare. Hiperstimulati inca din leagan, copiii sunt saturati de activitati.

Fie ca sunt la scoala sau acasa, ei trec de la o activitate la alta fara a mai reveni vreodata asupra ei. Toate spatiile interioare le sunt… inghesuite.

Din ce in ce mai multi copii sufera de probleme de concentrare si, mai grav, sunt mai vulnerabili la dependente de tot felul. Cand copilul depinde prea mult de exterior, nu mai poate sa-si dezvolte viata interioara.

Or, numai utilizandu-si resursele personale devine in mod progresiv autonom. Viata interioara nu este o abstractie, este o realitate si o necesitate.

Este un spatiu psihic care permite copilului sa fie singur cu el insusi fara sa se plictiseasca sau sa se ingrijoreze.

Este, de asemenea, ceea ce ii permite sa creeze, sa-si imagineze, sa simta, dar si sa gandeasca, sa invete totul de-a lungul vietii, ca o fiinta singulara si constienta.

Inainte de toate, educatia trebuie sa conduca spre autonomie si libertate.

Dar societatea de consum si performanta ii impinge pe cei mici spre a „avea“ si „a face“. La scoala, majoritatea materiilor predate uita de imaginatie – deci, misiunea de a favoriza procesul de interiorizare zilnica revine parintilor.

Ofera exemplu

Cum sa facem mai eficace elogiul vietii interioare daca noi insine traim in totalitate orientati catre exterior? Filozoful Martin Heidegger ne previne: gandirea matematica (pe care el o opune celei „meditative“) nu ne lasa niciun ragaz.

O viata de familie care se deruleaza pe fondul televizorului, al discutiilor care se refera doar la viata materiala (proiecte profesionale, diverse achizitii) sau este scindata de un „du-te vino“ fara momente adevarate de impartasire, in mod evident nu favorizeaza intoarcerea la sine.

Pentru ca cei mici sa invete sa savureze momentele de calm, de visare, de liniste sau activitati care sa ii dezvolte spiritual – lectura, muzica, desenul, gradinaritul, plimbarile –, este necesar ca insisi parintii sa le cultive in mod regulat si sa se simta bine facandu-le. Caci puterea exemplului este uriasa.

Ajuta-l sa-si „locuiasca“ propriul corp

Odata ce traim rupti de propriile senzatii, odata ce suntem in afara corpului nostru, traim in afara noastra! In clasa sau in fata ecranului, baietii si fetele isi pun mintea sa lucreze, dar sunt rupti de simtirea lor corporala.

Rezultatul: invatarea ramane superficiala, caci nu se face decat la nivel „mental“. Prejudiciile sunt la fel de serioase si in cazul amuzamentelor care trateaza corpul ca pe o masinarie.

De aceea, in paralel cu activitatile fizice traditionale, care pun mai mult accentul pe performanta decat pe emotii, trebuie sa le propunem copiilor in mod constant jocuri sau exercitii care sa favorizeze abordarea inversa.

Numai intrand in contact cu senzatiile sale corporale, copilul invata sa se cunoasca, sa aiba incredere in el. Toate practicile care ii solicita cele cinci simturi trebuie privilegiate (sa mearga descult, sa framante aluatul, sa inchida ochii pentru a asculta o bucata muzicala, sa miroasa parfumul ierbii proaspat taiate, sa guste un fruct).

Inainte sa-si faca temele (si dupa o sedinta de relaxare in parc sau in baie), propune-i sa se aseze, cu ochii inchisi, si sa se concentreze un minut sau doua asupra respiratiei si zgomotelor, ori asupra tacerii propriului corp.