Now Reading
Joaca-te cu copilul tau

Joaca-te cu copilul tau

Revista Psychologies

copil, joc, jucarii

Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sanatati fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante si dezvolta simtul umorului.

Este cel mai bun mijloc pentru invatare, caci, prin joc, copilul invata usor, fara sa-si dea seama. in realitate copilul se dezvolta si invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre a se juca si a invata. Copilul invata prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea sa le cunoasca. Din acest motiv, el are nevoie si doreste sa fie activ. Inteligenta se construieste plecand de la coordonarea si de la repetarea acestor actiuni, fizice sau mentale.

Prin joc, copilul invata, de asemenea, sa se concentreze, sa- isi respecte partenerul de joaca, sa construiasca, sa isi dezvolte si sa isi structureze imaginatia. Parintii sunt cei care trebuie sa creeze o ambianta specifica pentru joaca, sa-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta si sa petreaca impreuna cu el cat mai mult timp posibil.

Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales sa fie cu adultii. Ceea ce copilul isi doreste cel mai mult este ca parintele sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si afectiunea sa. Ii veti transmite afectiunea pe care i-o purtati doar daca va veti juca cu copilul dumneavoastra. El progreseaza si invata, in masura in care i se intretine motivatia. Ori, motivatia copilului va fi mult mai puternica daca veti sti sa fiti exigenti cu el si daca nu uitati sa-l complimentati atunci cand este cazul. Aceasta inseamna ca trebuie sa-i propuneti copilului activitati pe care le poate face, pe care le simte la indemana.

Daca nu, il veti pune intr-o situatie riscanta, chiar de esec si veti obtine rezultatul invers celui pe care il asteptati: copilul se interiorizeaza, isi pierde increderea in el si nu mai vrea sa se joace cu dumneavoastra. Daca se afla in situatia de reusita, este bine sa-l felicitati, sa fiti mandri de el, aceasta relansand intr-adevar motivatia sa si dorinta de a face mai mult.

Intr-un studiu referitor la comportamentul parintilor ai caror copii au devenit, mai tarziu, sclipitori, intr-un domeniu sau altul, s-au observat punctele comune legate de educatia copiilor lor. Copiii erau de timpuriu intr-un mediu suficient de instarit incat sa le permita, in timpul liber, dezvoltarea propriilor capacitati, dar si explorarea mediului inconjurator. Parintii lor stiau ca orice proces de invatare trebuie sa treaca prin joc si placere. Isi incurajau cu ardoare copiii, ei insisi dovedindu-se indivizi curiosi si motivati. Acestia permiteau copilului sa-si aleaga singur propriile centre de interes si dadeau dovada de o mare deschidere de spirit. Aceasta crea in jurul copilului o ambianta familiala atat stimulativa, cat si respectuasa si plina de afectiune.

Prin joc, oferiti copilului mai multe sanse pe plan intelectual, dar si multe alte avantaje. Dezvoltarea planului afectiv este fundamentala. Sa te simti cu adevarat implicat in acest proces si sa-ti joci rolul cum se cuvine este modul in care se pot crea legaturi mai stranse si mai afectuoase. Inseamna sa va implicati mai mult. Pe langa joaca si stimurarea pe care le permit, jocurile ofera posibilitatea de a cunoaste mai bine copilul. Veti cunoaste mai bine gusturile sale, bucuriile sale, punctele sale tari, ceea ce va va permite sa-l cresteti intr-un sentiment de siguranta si de tandrete, care ii sunt indispensabile.

In concluzie, o sa prezentam valentele formative ale jocului:
a)Dezvoltare psihosociala, inclusiv:

  • deprinderi de comunicare (schimb de informatii);
  • deprinderi de colaborare (cerere si oferire de ajutor);
  • relationare emotionala si fizica;
  • auto si inter-cunoastere;
  • intelegerea si acceptarea normativitatii de grup;
  • afirmare sociala, competitivitate;
  • deprinderi de prevenire si management al conflictelor (asertivitate, recurgerea corecta la medierea unei persoane cu autoritate atunci si numai atunci cand este necesar etc.).

b)Dezvoltare cognitiva, inclusiv:

  • imbogatirea cunostintelor din diferite domenii;
  • dezvoltarea unor functii si capacitati psihice (atentie, memorie, perspicacitate etc.)
  • dezvoltarea capacitatii de rezolvare de probleme (conceptualizarea problemei, gandire logica, algoritmica, gandire divergenta etc.);
  • dezvoltarea creativitatii.

c)Dezvoltare emotionala, inclusiv:

  • ameliorarea increderii in sine;
  • cresterea tolerantei la frustrare;
  • stabilizarea sentimentului de a fi valorizat, iubit si acceptat
  • dezvoltarea expresivitatii emotionale;
  • dezvoltarea empatiei.

d)Dezvoltare psihofizica, inclusiv:

  • dezvoltare de deprinderi si abilitati practice;
  • motricitate;
  • dezvoltare fizica generala.

e)Dezvoltare morala, inclusiv insusirea unor atitudini si valori ca: responsabilitate, sinceritate, corectitudine, spirit de fair-play etc.

La final, SOS Masina cu Jucarii va incurajeaza cu cateva principii de baza pentru moderarea de activitati ludice, mentionand ca ordinea nu este intotdeauna cea a importantei (care poate fi diferita in situatii diferite) si ca lista ramane deschisa:
–  Amuzati-va si simtiti-va bine! in fond, asta inseamna sa te joci! Daca dumneavoastra va face placere jocul, lasati acest lucru sa se vada si copiii vor simti la fel.
–  Asigurati-va permanent ca ceea ce comunicati copiilor este si receptionat de catre acestia. In acest sens, pe de o parte descrieti jocurile cat mai simplu si clar, recurgand aproape intotdeauna si la o demonstratie. Pe de alta parte, mentineti atentia copiilor focalizata asupra dumneavoastra prin umor, limbaj corporal, contact vizual, tonul vocii, comunicare interactiva. De asemenea, asigurati-va ca toti copiii pot auzi ceea ce spuneti.
–  Fiti receptiv(a) la starile si atitudinile copiilor: obositi, foarte entuziasmati, plictisiti, nerabdatori, dornici sa faca miscare etc.
–  Fiti flexibil(a), in majoritatea cazurilor vor fi necesare unele modificari mai mici sau mai mari in desfasurarea jocului. Poate fi nevoie sa adaptati continutul jocurilor, gradul lor de dificultate, durata acestora, spatiul de joc, materialele folosite, propria atitudine…
–  Incurajati interactiunile dintre copii, asumarea initiativei/ responsabilitatii de catre acestia, dezvoltarea increderii in sine si ceilalti, exprimarea de sine.
–  Pe tot parcursul activitatii, toti copiii trebuie sa simta ca ceea ce se intampla este corect (atentie la alegerea rolurilor pentru diversele jocuri, la alcatuirea echipelor, la intreruperea unui joc, la explicatiile date la obiectiile copiilor etc.) si cu sens, cu o finalitate clara (daca nu doriti sa dezvaluiti de la inceput care e finalitatea unui joc sau unei actiuni, spuneti cel putin ca este o surpriza…) .

Autor: Petre CroitoruSOS Satele Copiilor
Coordonator proiect SOS Masina cu Jucarii

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top