Lumea prin ochii soacrelor

Relaţia soacră-noră este privită, adesea pe nedrept, prin prisma clișeelor despre soacra „cicălitoare” ce refuză să-și lase „băieţelul” în braţele altei femei. Dar ce se află în spatele luptei de putere dintre soacre și nurori?
Psihoterapeuta britanică Judith Edwards, bunică ea însăși, ne îndeamnă să vedem ambele puncte de vedere, așa cum veţi afla din următorul fragment extras din cartea „Ţara bunicii. Mit și realitate”, în curs de apariţie la Editura Trei.

Visele lui Erick Setiawan, un băiat ce a copilărit în Indonezia, au fost bântuite de bunica lui, o figură matriarhală atotputernică — aceasta manipula lucrurile așa încât să-și menţină familia în conflict, ceea ce făcea un iad din viaţa mamei băiatului. El era îngrozit să nu rămână orfan și să cadă în ghearele „concubinei diavolului”. Acesta era unul dintre numele date de mama lui soacrei, cu care a avut o relaţie furtunoasă timp de aproape 30 de ani.

Erick a fost de prea multe ori amestecat în conflictele lor, fiind uneori folosit ca pion de o parte, în timp ce cealaltă parte încerca să îl câștige. În secret, Erick credea că bunica lui are puteri magice. Sino-indoneziană la a cincea generaţie, bunica lui credea în venerarea strămoșilor și în respectul pentru vârstnici, dar aceste credinţe au fost total răsturnate odată ce ea însăși a avut copii. Trebuia să fie centrul atenţiei și se simţea tristă și nedorită dacă fiii și fiicele ei nu se certau, având apoi nevoie de dragostea și medierea ei. Dezbinarea și stăpânirea sunt desigur arme vechi folosite într-un conflict.

Citește continuarea articolului în ediția martie 2025 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!