#MameleDescoperă zborul în tandem al maternității

Trăiesc cu convingerea că noi, părinții, suntem cei care prin iubire creștem aripi pentru copiii noștri şi zburăm cu ei în tandem, construindu-le o copilărie frumoasă şi sănătoasă. Mai apoi, cu trecerea anilor ține de noi să le dăm drumul din brațe și să-i lăsăm liberi să-și urmeze calea, deşi uneori o să mai planăm deasupra lor, în zbor controlat, pentru a le reaminti că suntem şi vom fi lângă ei necondiționat povestește Magdalena Aldea, pe blogul ei, zburătoarea.ro.

Magda este una dintre puținele femei pilot din Armata Română, este îndrăgostită de zbor și înălțimi, iar primul ei copil, Sara i-a redeschis pasiunea pentru scris, devenind astfel, pe lângă mamă, fotograf, aviator și povestitor.

Iar la fel ca mamele de pretutindeni, și la fel ca mamele de pretutindeni, și Magdalena s-a (re)descoperit, o dată cu nașterea celor 2 fetițe,  îmbrățișând cu entuziasm, schimbările aduse în viața ei de cele două minuni, Sara și Mara.

Cu această idee în minte – schimbările maternității – și, totodată, inspirați de contrastele maternității, de provocările cu care mamele se confruntă, mai ales la început de drum, Spectra Romania, derulează campania #MameleDescopera, în cadrul căreia, mamele descoperă, deopotrivă, avantajele și beneficiile alăptării, dar și importanța stării de bine atunci când trec prin acest proces.

Așadar, vă invităm să parcurgeți un interviu din seria #MameleDescoperă inițiată de Spectra Romania. De data aceasta, Magdalena Aldea, pilot militar și mama a două fetițe, povestește despre provocări, dragoste, schimbări, greu, nou și maternitatea la înălțime.

Cum te-ai simțit după naștere?

Magdalena Aldea: Nu știu dacă este un sentiment comun pentru mămici însă eu, după naștere, m-am simțit foarte fragilă. Deși îmi revenisem destul de repede și stăteam pe picioarele mele (născusem natural), mă simțeam amețită și lipsită de vlagă.

Cu siguranță, faptul că aveam peste 36 de ore de când nu am mai închis un ochi, își spunea acum cuvântul. Imediat după ce am ajuns în salon, mi-au adus-o pe Sara. Îmi amintesc perfect clipa în care asistenta a închis ușa după ea și ne-a lăsat pe amândouă singure în cameră. Se instalase o liniște profundă. Durere, griji, nesiguranță, frică, toate acestea dispăruseră și în locul lor se instalase fericirea. Începea o nouă viață pentru noi și în sufletul meu nutrea recunoștința pentru că aveam un copil sănătos. Chiar dacă totul era nou, nu eram speriată, simțeam că o să fie bine.

Ce ai fi vrut să știi legat de alăptare și ai aflat pe parcurs?

M. A.: Țin minte că încercam să-mi amintesc tot ce citisem despre alăptare și cât de importantă e perioada aceasta de început. Știam că la început apare colostrul care deși este într-o cantitate foarte mică, hrănește îndeajuns bebelușul și are un aport important de anticorpi și vitamine dar, chiar dacă îmi făcusem un plan de dinainte să nasc, nu am știut să mă țin de el. Bineînțeles că eram conștientă că nou-născutul trebuie să stea în salon cu mama lui, că alăptatul este la cerere, că primele 24 de ore sunt esențiale pentru alăptare și că „aurul lichid” sau colostru (lapte hiperproteic, bogat în anticorpi) apare doar în primele zile așa că este important ca bebe să-l  primească des sau ori de câte ori îl solicită.

Dar repet. Eram fragilă și m-am lăsat influențată de cei din jurul meu și am ascultat de sfaturile lor.

Prima greșeală a fost să-mi las fetița să stea la secția de neonatologie, alături de ceilalți bebeluși, pentru ca să mă pot odihni. Din păcate, deși am repetat de câteva ori că prefer ca Sara să stea lângă mine, m-am lăsat înduplecată și am acceptat să o ia. Personalul medical m-a asigurat că fetița îmi va fi adusă la sân să mănânce de îndată ce se va trezi așa că, mă gândeam eu, nu are ce să se întâmple. Doar că n-a fost așa și, în spital i s-a dat lapte praf, iar asta mi-a sabotat începutul alăptării. Mi-a fost greu în primele zile și a durat ceva timp până am ajuns să alăptez exclusiv. Mi-ar fi plăcut să am mai multă încredere în mine și să am aproape oameni care să mă sprijine și să mă asigure că totul o să fie bine.

Cum ai resimțit această „transformare” în mama? Ce a fost cel mai greu? Dar cel mai ușor?

M. A.: Despre copii, aveam multe prejudecăți și eram o păreristă de profesie. Îmi plăcea să emit judecăți și opinii chiar și atunci când nu aveam mare habar despre ce vorbesc (una dintre cele mai stupide chestii pe care le ziceam este că laptele matern, după șase luni este apă chioară).

Când am devenit mămică, am aruncat la gunoi multe dintre prejudecățile mele. Mi-am dat seama că pregătit sau nepregătit, viața te surprinde atunci când te aștepți mai puțin. Tot ce trebuie să faci este să îmbrățișezi cu seninătate și dragoste vestea sosirii unui bebeluș, fără să te sperii că ai putea cădea în Bebelandia.

Și dacă pici acolo, este datoria ta să ieși și să faci ce este bine pentru sufletul tău. Acum sunt mamă și nu-mi pot da seama ce făceam cu timpul meu înainte să am copii. Sunt sigură că aveam o viață și atunci, doar că nu-mi mai amintesc de unde îmi luam energia și cu ce baterii mă încărcam. De când le am pe fete, știu clar ce mă ține în priză. :))

Un copil nu ia nimic din ceea ce nu poți tu să-i oferi. De asta nu vine împreună cu un manual de utilizare. Fiecare mamă are propria rețetă de creștere și îngrijire. Ce funcționează la tine, la mine poate să dea eroare după eroare. Doar că o mamă cam simte ce e de făcut pentru bebelușul ei. Pentru că există instincte, spirit matern și o dragoste incredibilă care apare împreună cu venirea pe lume a celui mic.

Ce ar fi putut face cei din jur pentru tine în zilele după naștere, ce consideri ca te-ar fi ajutat?

M. A.: Mi-ar fi plăcut să am oameni calmi în jurul meu, care să mă sprijine mai mult, în loc să mă îngrijoreze. Care să-mi spună că lucrurile nu trebuie făcute într-un anume fel, că trebuie să iau totul așa cum vine, firesc, natural, cu răbdare și blândețe. Mi-a prins bine mâncarea caldă pregătită de mama mea și ajutorul prin casă care venea de la soțul meu. Doar că eu aș fi avut nevoie de mai mult sprijin emoțional.

Dacă ar fi să dai un sfat unei mame tinere, care ar fi acela?

M. A.: Să îmbrățișeze perioada de schimbare. Să-și dea voie să trăiască fiecare eveniment așa cum vine, să ceară ajutor și să se bucure de fiecare clipă cu bebelușul. Eu am o vorbă: când un copil se naște, o mamă se reinventează.