Mici mofturi, mari probleme

Paradoxal, desi varsta frageda a unui copil (1-3 ani) pare sa nu fie o premisa pentru mari probleme existentiale, nu o data copilul se manifesta insuportabil. El poate fi nervos aparent fara motiv, neascultator, violent, suparat si imposibil de calmat. Parintii nu o data isi pun intrebarea: unde am gresit? Si mai ales: cum fac sa inceteze acest comportament?

Uneori, manifestarile sunt trecute cu vederea – in cazul in care se manifesta in casa sau cand parintele, prea obosit, asteapta sa ii treaca pur si simplu copilului aceasta stare. Cu toate acestea, treptat, aceste episoade, necorectate, se repeta si ajung sa se manifeste si in situatii din cele mai stanjenitoare.

„Eram cu fiica mea in supermarket si am ajuns la raionul de jucarii din intamplare, fiind in cautarea unor instrumente de gradinarit aflate in apropierea rafturilor cu jucarii. Carina a luat o jucarie de pe raft si mi-a fost imposibil sa o conving sa o puna la loc. Spunandu-i ca nu o cumparam, s-a suparat atat de tare, incat a inceput sa planga si sa tipe ca ea vrea jucaria si nu o lasa acolo. Am incercat putin sa o calmez, dar mi-a fost rusine de cei din jur, care se uitau la copil si, in cele din urma, am cumparat-o. Stiu ca nu am procedat corect, dar, pe moment, a fost singura solutie la care m-am gandit“, ne povesteste Andreea, mama Carinei, o adorabila fetita de trei ani.

Este o situatie clasica, in care parintii reactioneaza diferit, in functie de dispozitie, de intuitia de moment sau de relatia de comunicare dintre ei si copil. Firesc, unui copil cu care se sta de vorba in mod regulat, explicandu-i-se lucrurile, i se poate transmite decizia parinteasca in asa fel incat aceasta sa fie respectata.

In schimb, unui copil lipsit de atentia unor discutii amanuntite sau rasfatat in exces pentru a i se intra in gratii, in asemenea situatii, nu i se poate comunica rational hotararea parintelui si motivatia acestuia.

Are toane iar…

Manifestarile de o asemenea incapatanare, fie publice, fie in intimitatea caminului, sunt semnale prin care copilul incearca sa atraga atentia parintelui, sa il oblige sa il asculte. In mod normal, sunt semnale de alarma ca acelui copil ii lipseste o comunicare corecta si o educatie echilibrata (permisiva, dar autoritara) din partea parintelui.

Odata semnalate aceste aspecte, parintele trebuie sa incerce sa petreaca ceva mai mult timp intelegand nevoile reale ale copilului, discutand cu acesta si facandu-se ascultat. In momentul unor astfel de crize, situatia nu poate fi controlata decat prin ignorarea copilului.

Fie ne indepartam putin de el, neluand seama la criza, fie incercam sa ii distragem atentia catre altceva, fie il surprindem printr-o reactie neasteptata: el plange, iar noi folosim umorul. Odata depa¬sita criza, trebuie sa ne concentram pe acele reguli pe care copilul trebuie sa le invete pentru ca situatia sa nu se mai repete.

De ce un copil este agresiv?

Pornind de la situatiile severe, cum sunt cazurile in care copiii chinuie animale sau copii mai mici, pana la maruntele impunsaturi intr-un grup de joaca, toate aceste porniri isi au esenta in comportamente invatate sau in privarea de afectiune.

Daca in primele cazuri situatia este una mai complicata, fiind vorba de copii abuzati verbal sau emotional ori de copii martori la astfel de abuzuri, in cele din urma cazuri raspunsul poate fi dat pana si de desenele animate urmarite.

Chiar daca familia este una functionala, in care nu exista certuri majore, neintelegeri sau conflicte, simpla nesupraveghere a programului copilului permite ca anumite informatii sa ajunga la el. Grupul de copii in care se joaca, programul de la televizor, relatari la care copilul este martor, toate acestea pot duce la un comportament agresiv sau la un limbaj asemenea.

Astfel, putem fi surprinsi de copilul nostru bine educat, enuntand cuvinte sau expresii al caror inteles nu il cunoaste, dar care stie ca pot provoca o reactie si pot atrage atentia asupra lui, sau anumite porniri razboinice la copil, ce depasesc granita jocului „de-a supereroii“.