Motivatii inconstiente ale avortului
Mai degraba fiica decat mama
La 22 de ani, Delia O. are un iubit pe care nu-l iubeste cu adevarat. Ea nu mai ia pilula, „fara motiv”, spune ea, si ceea ce trebuie sa se intample se intampla. Delia ramane insarcinata, ca si mama ei, care tocmai aduce pe lume un fratior. Fiica avorteaza, ca si cum nu ar avea decat aceasta solutie pentru a redeveni copilul din genealogia data peste cap. Sa se deosebeasca de mama sa, asta a fost miza intreruperii sarcinii Nataliei P., o femeie superba, de 32 de ani, inginera. Pentru ea era vorba mai ales sa nu devina pentru copilul ei mama pe care ea insasi o avusese. „Toata viata mea m-am pedepsit ca exist“, marturiseste ea. „Timp de treizeci de ani m-am straduit sa gasesc sensul vietii mele. Am sentimentul ca am crutat acest copil care nu se va naste.” Alta femeie, alta poveste. La 27 de ani, Ioana M., respinge orice metoda de contraceptie. „Zece ani am luat pilule. Trebuia sa ma asigur ca sunt fertila.”
Alina M., la 34 de ani, trecea printr-o perioada grea. Firma pe care o crease cu optsprezece luni in urma tocmai falimentase. Avea deja doi copii. Dupa incercarea de a se realiza si altfel decat ca mama, nu putea sa conceapa ca se va intoarce la scutece si biberoane. Recurgand la avort, alegea cu orice pret calea de a se implini altfel. Exista oare o legatura intre evenimentele din viata unei femei si o sarcina? Vera Sandor crede ca „nu este o regula, dar incercarea de a da un sens acestui moment presupune o inscriere in povestea unei vieti”. Maria, 49 de ani, credea ca nu mai e fertila. Avea o viata fericita si foarte implinita, desi avusese multe obstacole de trecut. „Ma apropiam de varsta de 50 de ani, tatal meu era destul de batran, cei doi copii ai mei se pregateau sa plece de acasa.” Sarcina ei, surprinzatoare, nesperata, ii oferea o diversiune. „Era o viata in locul alteia, o bucurie in ciuda durerii.” Ea a decis totusi sa nu o duca la capat, „ratiunea a decis in locul inimii”.
O ruptura necesara
Frecvent, sarcinile accidentale survin pentru a masca o problema mai profunda (moartea unui tata, a unui copil), o alegere mai dificil de abordat (o orientare profesionala sau afectiva). Dupa zece ani de casatorie banala, la 32 de ani, Cecilia F. descopera ca sotul ei nu isi doreste copilul pe care il poarta. „Trebuia fara indoiala sa intrerup acea viata in trupul meu pentru a rezolva divortul”, marturiseste ea azi. Ceea ce se petrece in corp ofera intr-adevar un fel de pauza psihica intr-un moment de tensiune. Pentru o perioada, sarcina apare ca posibilitatea de a nega o pierdere sau de a umple o lipsa. Intreruperea sarcinii ar putea apoi sa marcheze abandonul acestei fantasme si depasirea perturbarii. „In ciuda amaraciunii, mi s-a parut ca ceva era pus la locul lui”, confirma Isabela.
Greutatea rusinii
Daca avortul este un drept instituit de 30 de ani in Franta, iar in Romania „castigat” doar in ultimii 18 ani, majoritatea femeilor il traiesc intr-o vinovatie ingrozitoare. „Motivele care induc starea de vinovatie ce insoteste avortul sunt cel mai adesea de ordin ideologic, religios” – puncteaza Vera Sandor. „In Romania regimului comunist avortul exprima revolta, pericolul, refuzul de a accepta ca nu ai dreptul si libertatea de a decide. Interdictiile religioase sunt o alta sursa importanta de vinovatie.
Anatema religioasa a provocat in ultimii ani asupra unor femei efecte de o extrema gravitate. Acestea au suferit depresii grave si au cerut psihoterapie pentru ca au fost condamnate de preotii care le-au spovedit. Violenta acestor discursuri religioase este comparabila cu aceea a violului sau a avortului. O a treia categorie de motive deriva din descoperirile stiintifice care aratau suferinta fetusului in timpul avortului. Identificarea cu aceasta suferinta poate fi insuportabila pentru femeia care a decis avortul. Fenomenul religios in Romania are o amploare semnificativa cu efecte uimitoare la toate generatiile. Fara sa analizam cauzele sau consecintele lui, constatam forta si violenta imperativelor religiose intr-o tara care, pana in urma cu 18 ani, era o tara cu o cultura si un invatamant laic. Impactul este serios si adesea are efecte traumatice asupra femeii in situatia de a decide o intrerupere de sarcina.”
Uneori, rusinea se manifesta fata de ceilalti copii, cei care sunt deja acolo sau care se nasc dupa. „Nu indrazneam sa ma mai arat in fata fetelor mele“, marturiseste Florentina A. „Nu reuseam sa-mi asum ceea ce facusem. Ce mama monstruoasa am devenit?!” Corina R. povesteste: „Dupa avort, am trait mai multe false sarcini inainte de a ramane gravida din nou. Am trait fiecare dintre aceste sarcini ca pe o pedeapsa. Cand s-a nascut fiul meu, am simtit ca pe un bici mahnirea pe care o ascunsesem cand am facut intreruperea de sarcina. Mi-am dat seama la ce renuntasem”. Pentru Ana-Maria P., vinovatia s-a linistit in ziua in care a inteles ca in acea sarcina era mai putin vorba despre un copil, cat de reactivarea unei rani si a unei incercari de a o pansa. „Nu am renuntat la un copil“, spune ea. „Am renuntat la iluziile mele.” Toate numara anii pe care i-ar fi avut copiii lor daca ar fi trait. Din fericire, aceasta culpabilitate poate fi depasita cu ajutorul unui psiholog.
Laurence Lemoine
Adaptarea Adriana Mocca
Foto: GULIVER.
