Parinte perfectionist, copil timid

Cum sa ne comportam cu un copil timid?
M.Z.: In primul rand, sa nu cadem in capcana de a generaliza imediat sau a crede generalizarile celorlalti. Cand copilul nu raspunde la „cum te cheama?“/„cati ani ai?“/„ce poezie stii?“, nu e cazul sa facem o drama din asta. Chiar si atunci cand persoana care a ramas fara raspuns ne da replici de genul „ce timid e!“ sau chiar mai rau: „ce prost crescut e!“. E presupunerea lor si atat. Nu este adevarul despre copilul tau!

Nici tie nu iti place cand te ia cineva la intrebari sau cand o persoana straina te intreaba in tren: „Cat e ceasul? Cand ajunge trenul? Are intarziere? Si dvs. unde coborati? Cum e vremea acolo? Mergeti cu treaba sau in concediu? Il stiti pe cutare?“. Cand tot ceea ce vrei, e sa ai o calatorie linistita. Atunci, de ce le-ar placea asta copiilor nostri, mai ales cand „ritualul“ li se intampla o data la cateva zile?! Ce mai putem face e sa examinam acele ganduri din mintea noastra care se refera la copil si incep cu „trebuie“: trebuie sa raspunda, trebuie sa se uite in ochii tai, trebuie sa… Pentru el nu exista „trebuie“ si nici nu este usor de acceptat.

Atunci cand se intampla ca propriul tau copil sa nu se comporte asa cum ti-ai dori, formuleaza intamplarea in mintea ta, foarte specific. Intre „azi, Radu m-a facut de rusine de timid ce-a fost cu vecina X“ si „azi ne-am intalnit cu vecina X pe scari si l-a intrebat pe Radu cum a fost la gradinita, iar el nu a raspuns nimic“, este o diferenta.

Ceea ce ne spunem in mintea noastra ne determina si starea emotionala pe care o avem. In primul caz, probabil, vom fi nervosi si vom avea tendinta sa certam copilul. In cazul al doilea, vom fi mai dispusi sa discutam cu el calm si sa aflam motivele reale pentru care nu a vrut sa raspunda. Ulterior, vom tine cont de aceste motive si il vom invata si motiva sa aiba un comportament social acceptat. Apoi, un copil mai timid va fi laudat de fiecare data cand va avea initiativa. Nu neaparat in public, fiindca asta l-ar putea stanjeni.

De exemplu, daca s-a apropiat de o fetita si i-a oferit bomboane, a raspuns cand un copil l-a intrebat cum il cheama, s-a jucat cu alt copil la groapa cu nisip sau a dat mana cu cineva, lauda chiar isi are locul. Personal, eu fac poze si filmez multe momente „de succes“. Daca asta nu il deranjeaza pe copil, poate fi o modalitate prin care sa intarim acest comportament, iar el sa il interiorizeze mai rapid. Nu e cazul sa ne asteptam la efecte peste noapte. E bine sa avem rabdare si sa fim constienti ca a realiza o astfel de schimbare e un proces indelungat, in care e posibil sa apara reveniri la vechiul comportament, mai ales in situatii foarte noi si foarte tensionante.

Putem preveni aceste lucruri?
M.Z.: Putem preveni timiditatea nefacand anumite greseli. Cand noi impunem, obligam, fortam fara sa vedem si sa ascultam copilul real din fata noastra, avem doar de pierdut. Daca sunt un parinte perfectionist, risc sa am un copil timid. Ii va fi atat de teama sa nu greseasca, pana cand va evita de tot sa faca lucrul respectiv. Nu e cazul sa criticam.

Un copil, atunci cand greseste sau cand stie ca putea de fapt sa faca lucrurile mai bine, se critica destul in mintea lui. Astfel incat e suficient sa il intrebam: „Ce poti face diferit data viitoare?“, fara sa mai insistam sa aratam cu degetul greselile din prezent. Fiindca, daca il vom face sa se simta si mai inconfortabil, s-ar putea sa evite ceea ce noi de fapt vrem sa realizeze mai bine. Nu e cazul sa pedepsim. Pedepsele nu fac decat sa strice relatia pe care o avem cu copiii nostri si ei sa nu se mai simta liberi.

Nu e cazul sa facem comparatii cu alti copii. E tot o presiune pusa pe ei si, in plus, e in defavoarea lor, ceea ce ii face sa simta ca nu sunt acceptati asa cum sunt. Si cu cat tensiunea e mai mare, cu atat riscul de a gresi e mai mare, ceea ce duce la un efect de bulgare de zapada, fiindca niciodata nimeni nu va fi mai bun ca toti
ceilalti.

Nu e cazul sa il obligam sau sa ii cerem prea curand lucruri pentru care el se simte neputincios. Din contra, e cazul sa ne uitam cu ochii mari si deschisi la propriul nostru copil si chiar sa punem pe silent vocile din capul nostru care ne spun ca „ar trebui sa fie asa sau altfel“. Ulterior, sa ii dam sarcini conform potentialului si dorintelor lui, nu conform a ceea ce ne dorim noi. Nu dam fetita la balet ca sa o vedem pe scena fiindca, de cand eram mici, visam sa fim balerine. Ci o dam sa faca origami, sa stea singura la masa si sa-i expunem rezultatele, daca asta e ceea ce isi doreste ea de fapt.

Copil sfios – copil fobic?

–  Timiditate normala – o oarecare timiditate, modestie sau rezerva normala la orice copil.
–  Timiditate uzuala – care apare in situatii neobisnuite (de exemplu, la intuneric.)
–  Timiditate ocazionala sau circumstantiala, care se refera la situatii cu totul noi.
–  Timiditate constitutionala (la hiperemotivi), ce se manifesta prin puternice stari inhibante.
–  Timiditate acumulata prin erori educative – de multe ori ale parintilor, dar si ale profesorilor.
–  Timiditate datorata unor nevroze obsesive si fobice.
–  Fobia sociala, o timiditate excesiva si cronica, caracterizata prin teama de a socializa, tendinta de izolare si starea de panica in situatii de interactiune cu ceilalti.

Interviu de Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com