Parinti – adolescenti: cheile comunicarii
Cu adolescentii zgarciti la vorba si prompti in a reactiona la cea mai mica remarca, comunicarea nu este usoara. Iata cateva decriptari ale unor mesaje aparent simple…
„Ma critica din ce in ce mai mult“
In adolescenta incepe doliul imaginii mitice a parintilor: putin cate putin, adolescentul descopera ca ei nu stiu chiar totul, ca gusturile lor nu sunt suverane. Atunci le critica, ceea ce este dureros. Dar este, de asemenea, ocazia de a invata ca se poate discuta despre un subiect cu seninatate, avand pareri diferite, dar pentru asta neincetand a va aprecia. Unii parinti se simt amenintati de aceste critici si le acorda prea multa importanta. Ei „parentalizeaza“ adolescentul, adaptandu-si comportamentul la fiecare dintre remarcele lui, ceea ce este foarte destabilizator pentru copilul lor care, la randul sau, vrea sa-si exerseze spiritul critic, nu sa isi vada universul zdruncinat.
Parinti implicati
„Unele subiecte sunt tabu“
Imaginea de sine a adolescentului este in joc: cu cat este mai „lucios“, cu atat iese mai bine la rampa. In ce priveste vestimentatia, exista nuante. La aceasta varsta, tuturor le place sa se diferentieze de familie, conformandu-se prietenilor. In schimb, daca tinutele sale socante nu starnesc remarce, el se poate simti invizibil. Ar trebui, deci, sa iti asiguri copilul, dandu-i sfaturi, dar lasandu-i loc de desfasurare. In cazul problemelor scolare, nu e cazul sa inchizi ochii. Adolescentul are nevoie sa stie ca parintii sai sunt implicati. Si chiar apreciaza daca discuti cu el care sunt masurile de luat la scoala, schimband chiar scoala, daca acesta are probleme.
„Mi-e teama sa-i impun limite“
Cu conditia sa nu fie prea arbitrare si prea rigide, limitele sunt vitale pentru adolescent. Ele il asigura, dovedindu-i si ca nu este lasat de capul lui, abandonat. In acelasi timp, atentie la coerenta: nu vei mai fi credibil, daca il admonestezi pentru comportamentul lui periculos pe bicicleta, atata timp cat nici tu nu respecti limita de viteza. Daca nu ii impui limite, il impingi pe copilul tau adolescent sa supraliciteze pana ce intalneste o opozitie, ceea ce poate avea consecinte grave (accidente, infractiuni etc.). Daca adolesecentul devine violent si iti este deja teama de el, apleaza la un ajutor exterior competent, cum ar fi un terapeut familial.
„Nu se confeseaza“
Pentru un adolescent, mama si tatal sau sunt „ambasadorii“ unei copilarii de la care cauta sa se sustraga. El are nevoie sa ia distanta fata de ei si prefera sa le faca confidente prietenilor. Paradoxal, el se simte intrucatva si abandonat. Ramane, deci, sa profiti de ocaziile de dialog atunci cand aceastea apar, mentinand un teren neutru. Poti sa profiti de o remarca pe care o face despre un film sau despre prietenii sai. Dar fara a cauta sa fii interlocutorul privilegiat si fara curiozitate excesiva: ar fi angoasat sa simta un vid afectiv la parintii lui.
„Nu raspunde la intrebari.“
Adolescentul invata sa isi creeze un spatiu interior inviolabil. Dar nu poate intotdeauna sa-si judece limitele: el poate percepe o intrebare ca pe o intruziune. Nu se pune problema de a-l hartui, dar nu trebuie nici sa-l lasi sa se afunde in tacere privitor la chestiunile practice, cum ar fi ora la care vrea sa se intoarca acasa din oras.
