Pasii principali in meseria de parinte

Parintii perfecti nu exista

„Cu totii facem greseli, dar tocmai datorita acestor greseli invatam. Sa nu-i punem la zid pe proaspetii parinti, daca uneori, din prea multa dragoste „sufoca“ copilul cu prea multa atentie si grija. O camera prea plina de jucarii si de lucruri colorate nu ofera un mediu prea linistit si relaxant nou-nascutului. Este un mediu cu prea multi stimuli pentru el, ceea ce ar putea sa-l agite. Parintii au aceasta tendinta de a le cumpara copiilor cat mai multe jucarii (mai ales daca ei nu prea au avut parte in copilaria lor.

Tot din prea multa preocupare mai ales parintii mai anxiosi sar la fiecare zgomot facut de puiul lor. Ajung sa-i indeplineasca fiecare dorinta si necesitate inainte ca ea sa fie formulata sau aratata. Inca din primele zile copilul este co­ple­sit: este luat in brate la fiecare planset, este leganat, luat in patul pa­rin­tilor si… uite-asa, fara sa-si dea seama, parintii se trezesc ca au un co­pil de cinci ani care nu doarme singur, nu vrea sa mearga si sa stea la gradinita, nu se joaca cu alti copii, nu se mai inteleg cu el daca nu-i indeplinesc fiecare dorinta.”, afirma doctorul psihiatru pentru copii, Simona Maria Diaconu.

Plansete seara, sperante ziua

Plansete seara, refuzul biberonului, greutatea de a-l adormi… nelinistiti, parintii se intreaba fara incetare daca toate aceastea sunt firesti. La capatul rabdarii, ei sfarsesc prin a gandi ca poate vorba doar de un capriciu si ca a-si lua bebelusul in brate risca sa-i formeze acestuia obiceiuri proaste. Trebuie sa stii ca notiunea de capriciu nu exista la nou-nascuti. Aceasta „angoasa de seara“ se calmeaza prin imbratisari, plimbari de seara, sanul matern, un bun remediu homeopatic.

De fapt, chiar a te calma pe tine insuti inseamna sa iti calmezi bebelusul. Bineinteles, parintii se pot intreba: ce este cu adevarat insuportabil pentru ei in aceste plansete? La ce episod din propria lor copilarie, din propria lor relatie cu mama trimite el? Prin atingerea directa cu bebelusul revin la suprafata toate sentimentele care au existat in primele contacte corporale cu mama. De unde angoasele arhaice ce sunt po­tential trezite. „Nu indrazneam sa ii dau lapte bebelusului meu, pana in momentul in care am realizat ca nu aveam nici o amintire senzoriala cu mama mea, ca ea nu prea ma atinsese in copilarie.“ In acest moment, istoria de generatii este actualizata.

„Este foarte important sa evitati oboseala (care nu este benefica nici pentru mama, nici pentru copil), odihnindu-va atunci cand doarme copilul, sa pregatiti o camera speciala pentru noul membru al familiei, creandu-i un mediu placut si sigur, sa incercati sa alcatuiti o rutina/ un program zilnic mama-copil, sa implicati familia(tatal si fratii) in ingrijirea noului venit. Astfel veti avea timp si pentru dumneavoastra si tatal se va simti util si nu indepartat de tandemul mama-copil.

Nu ascultati numai sfaturile altora, nu va lasati influentata de parerile celor din jur, lasati-va condusa de instinctul matern si acordati-va incredere. Evitati sa comparati bebelusul cu altii, fiecare individ este o entitate, are ritmul sau unic de dezvoltare fizica si psihomotorie”, detaliaza doctorul pediatru Dana Nicorici.

Atentie, angoase inedite

„Am ganduri negre, ma gandesc la moarte, visez ca bebelusul meu nu mai respira in leaganul lui, ma trezesc noaptea de mai multe ori pentru a verifica daca inca mai respira“, marturiseste Angela.

Aceste angoase apar la un mare numar de mame. Dand viata bebelusului lor, ele vin sa se inscrie in randul muritorilor. Ele au facut din parintii lor niste bunici si ele insele au insemnat un esalon pe scara generatiilor. Cum sa nu fii ravasit de intrebari existentiale cand te gandesti ca acest copilas depinde in intregime de tine pentru a supravietui?

„Eu, care eram mai degraba indraz­neata, ma uit acum extrem de atent cand traversez strada. Fara indoiala ca eu si sotul meu luam avionul impreuna pentru a pleca in weekend: ne imbarcam in doua avioane diferite, ca sa fim acoperiti daca unuia i se intampla ceva… daca doua persoane se cearta violent langa mine, mi se face rau de la stomac. Acum stiu ce inseamna teama de calatorii. Am descoperit teama.“

Teama ca i s-ar putea intampla ce­va bebelusului, ca l-ai putea scapa din maini cand ii faci baie, angoasa ca ar putea muri subit in timp ce-l hranesti sunt temeri naturale care permit mamelor sa integreze imensa lor responasbilitate fata de aceasta mica fiinta care le apartine si grija de a o mentine in viata.

Un baby-blues? Clasic

„Ma stapanesc sa nu fiu coplesita, marturiseste Sorina. Dar plang in­con­tinuu!“ Dovedita psihic, biologic si carnal, noua mama este infinit mai fragila. Apare ceea ce, in a­ceas­ta peri­oada, e numit depresia post-partum: depresie, crize ne­as­teptate de plans, lipsa de energie, de speranta…

De fapt, tanara mama este pe cale sa traiasca interior o succesiune de dolii fundamentale: doliul fetitei din a­dan­cul ei, doliul vietii sale „de dinainte“, doliul corpului ei de adolescenta, doliul sarcinii sale… In­­con­stient, ea este de asemenea pe cale sa tina doliul pentru mama sa si copilaria impreuna cu aceasta. Acestea sunt lucruri necesare pentru a se putea pozitiona ca femeie, fata de mama sa de astazi.

Doliul „copilului din ea“ nu lipseste nici el. In fine, iat-o pe mama catapultata cu bebelusul sau „real“: un copil in carne si oase, care plange, cere, nu ii lasa timp pentru sine, nu tine cont ca ea l-a idealizat. Iata care sunt sfaturile psihologului clinician specialist Gabriela Negoescu, pentru dezvoltarea unei relatii afective echilibrate cu copilul tau: „Un nou nascut trebuie tratat in pri­mul rand cu dragoste. Luat in brate si leganat, copilul are cele mai mari sanse sa se dezvolte armonios.

Privitul in ochi (contactul vizual – in special dupa 6-7 luni) are un rol deosebit de important in conectarea pro­funda a copilului cu parintii, in­telegerea starii emotionale a celor din jur si comunicarea de mai tarziu cu ceilalti oameni.

Vorbitul cu copilul este de asemenea important.

Evitati pe cat posibil introducerea televizorului in programul copilului. Interactionati direct cu copilul: joaca de-a „cucu-bau“, rasucirea de pe o parte pe alta, gadilatul, jocul cu un obiect nepericulos pe care copilul il manipuleaza sau il baga in gura, toate duc la dezvoltarea psihologica a copilului din toate punctele de vedere. Privitul la televizor da copilului un rol pasiv si, in opinia unor specialisti, este un factor autizant (accentueaza trasaturile de tip autist) si copilul aluneca usor intr-o lume a lui.

Foarte importanta este participarea copilului la viata cotidiana a parintilor. Plimbarile prin parc, excursiile, cumparaturile, vizitele fac parte din viata parintilor si este cel mai bine sa faca parte din viata copilului de cat mai devreme.