Pepenele pătrat, sau cât de mult este prea mult să intervenim în viața copiilor noștri
Pornesc de la o metaforă auzită de la un om înțelept, Vikas Malkani, creatorul SoulKids. El vorbește într-una din poveștile lui despre pepenii pătrați pe care îi puteai găsi în supermarketurile din Singapore. Pepenii pătrați sunt produși în Japonia, unde fermierul pune peste fructul mic un recipient de sticlă cubic.
Natura pepenelui este să fie rotund, recipientul însă îl limitează, și atunci pepenele se adaptează și crește așa cum spațiul îi permite creșterea, devenind pătrat.
Noi, părinții, suntem pentru copiii noștri recipientul cubic din metaforă.
Cum pot să-mi dau seama că implicarea mea în viața copilului îi alterează potențialul? Răspunsul scurt ar fi: atunci când primesc rezistență din partea lui. Dacă copilul meu opune rezistență, înseamnă că și eu părinte îi opun rezistență. Este ca în legile fizicii.
Cu siguranță că știm mai multe și experiența noastră de viață ne pune în poziția de a prevedea consecințele unei alegeri sau decizii greșite pe care le ia, și da, este important să-l avertizăm și să-i spunem îngrijorările noastre, dar ar trebui să facem asta doar dintr-o poziție de consultant, nu de factor decident.
Fii cel care ghidează de pe margine, și nu înțeleptul de pe scenă!
Sămânța
Poate ați citit despre noțiunea aceasta de „scaffolding” care apare în foarte multe cărți de parenting, și care mie mi se pare foarte utilă în abordarea parentingului. Scaffolding înseamnă să creezi condițiile de stabilitate și siguranță, fără însă să alterezi proiectul.
Așa cum o sămânță are în ea toată inteligența necesară pentru ca, în condițiile de umiditate și temperatură potrivite, să germineze și să devină ceea ce este ea menită să devină, și copiii noștri au în ei deja toată inteligența necesară pentru ca ei să devină cine sunt ei meniți să devină. Pământul nu judecă sămânța și nu vrea să o schimbe, ci îi asigură condițiile să crească așa cum este ea.
Cât de greu este să credem că, dacă micșorăm controlul, maximizăm șansele pentru copiii noștri? În unele cazuri foarte greu. Pentru că și noi, părinții, la rândul nostru venim din propriul recipient cubic. Dacă pentru noi a funcționat cât de cât, întrebarea pe care ne-o punem este, „de ce n-ar funcționa și pentru ei?”. Și până la un anume punct avem dreptate. Numai că în momente de mari schimbări, în momente de inflexiune, „playing safe”este cea mai proastă strategie. Asta pentru că, în astfel de vremuri, nimic nu este safe.
Ascultam un discurs de final de an universitar la Harvard susținut de JK Rowling, în care ea se referea la eșec și cum eșecul a ajutat-o în final să-și găsească drumul spre succes. Ea spune că eșecul a scos din viața ei tot ceea ce era neesențial și a ajutat-o să se descopere pe sine și să se concentreze pe ceea ce era important pentru ea.
Citește continuarea articolului în Revista CARIERE.
