Psihologia de familie si urmarile ei

Intotdeauna ni se pare ca familia noastra este mai speciala decat altele. Nimic mai adevarat. Cu bune si cu rele, cu obiceiuri si curiozitati, cu secrete si planuri care de care mai diverse, fiecare poate spune acelasi lucru – pe buna dreptate – despre ai sai.

Se zice ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa… Sau, cel putin, asa ne place tuturor sa credem. Dar adevarul e ca traiul in mijlocul celor dragi nu este intotdeauna atat de confortabil pe cat am avea nevoie. Se poate intampla sa cautam refugiu sau intelegere in sanul familiei, dar sa nu primim feedback-ul la care am sperat.

De ce? Pentru ca, desi toti membrii ei sunt legati de sentimente, amintiri si proiecte comune, fiecare are individualitatea, personalitatea si valorile sale. Si, tocmai pentru ca suntem atat de diferiti unii de altii, familiile pe care le alcatuim ca adulti sunt si ele variate. Familia monoparentala cu un copil va fi evident diferita de cea traditionala cu… patru!

Cat de mult conteaza familia?

Se pare, afirma specialistii, ca foarte mult, fie ca vorbim de influente pozitive, fie de impactul negativ al acesteia asupra dezvoltarii noastre. Domnica Petrovai, psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, explica: „Familia este primul nostru context de viata in care invatam moduri de comportament, exersam strategii de rezolvare a problemelor de viata, in care ne formam convingerile despre noi si despre ceilalti. Uneori, mai mult decat ne dorim, ce invatam in familie ne influenteaza alegerile, ne determina un anumit tip de reactie sau decizie.

Exista un moment in care este nevoie sa faci diferenta intre lucrurile sanatoase si cele nesanatoase pe care le-ai dobandit in familia ta si pe care le folosesti in prezent in relatiile tale, cu partenerul tau sau cu copiii tai. Schimbarile majore din ultimii ani au dus si la schimbari la nivelul dinamicii familiei, a rolurilor si responsabilitatilor in familie, a «modelelor» de familie. Exista in prezent mult mai multe alternative de functionare a familiei – de la familia traditionala, unde copilul locuieste cu ambii parinti in aceeasi casa, la copii care locuiesc cu un parinte, dar au o relatie constanta cu ambii parinti, sau copii ai caror parinti lucreaza si locuiesc in orase diferite.

Nu mai putem vorbi astazi de modelul de familie perfecta. Exista in continuare multe familii numite traditionale, unde exista conflicte si reactii agresive permanente, fara o rezolvare a lor, care fac ca starea de bine a copiilor si adultilor din acea familie sa fie una foarte scazuta. Inainte de a incerca sa construim familia «perfecta», sa fim mai degraba atenti la nevoile emotionale, de afectiune si grija a celor din familie, la cum si ce comunicam, la cat de frecvent sau cat de rar facem aprecieri sau oferim recompense celor din familie.

Inca exista convingerea ca cea mai buna alternativa pentru copil este familia traditionala indiferent de ce se intampla in mijlocul ei. In ultimii ani insa, exista multe studii care aduc argumente serioase despre impactul «familiei cu risc» asupra sanatatii emotionale si fizice a copilului. Acolo unde sunt frecvente critici, acuze verbale, agresiune verbala sau fizica, o familie in care nu este exprimata afectiunea prin gesturi si cuvinte copiilor, dar si adultilor in egala masura. Pentru un copil este mai sanatos sa creasca cu un singur parinte atent si grijuliu, decat intr-o familie cu doi parinti unde exista critici frecvente, unde copilul este pedepsit fizic.

In contextul familiei, invatam moduri de rezolvare a unor probleme, de gestionare a conflictelor sau de petrecere a timpului liber. Din familie, invatam sa valorizam sau sa apreciem anumite comportamente si, in consecinta, facem de multe ori alegeri in functie de ce am invatat sa apreciem in familie. Doua treimi dintre copiii cu probleme sau tulburari emotionale de tipul anxietatii au cel putin un parinte cu o problema sau tulburare de anxietate sau depresie. Cum se explica aceste date?

O problema de anxietate, cum ar fi anxietatea sociala sau teama de evaluare negativa din partea celorlalti sau atacul de panica, este determinata atat de caracteristicile biologice ale copilului, cum ar fi temperamentul, cat si de vulnerabilitatea dobandita de copil din interactiunile cu parintii si adultii din viata copilului (de exemplu bunicii). In consecinta, noi dobandim dificultatile noastre emotionale si din interactiunea din familie.

Un alt exemplu de influenta a familiei asupra noastra sunt fricile sau fobiile. Studiile de specialitate au demonstrat ca copilul se naste cu cateva frici: frica de straini, frica de apa si frica de intuneric. Toate celelalte frici (frica de inaltime, frica de insecte, frica de paianjeni, frica de respingere, frica de singuratate) toate sunt rezultatul invatarii din interactiunea cu parintii sau bunicii nostrii.

Familia vesela, deschisa, increzatoare

Formata din personalitati optimiste, energice, orientate spre contactul cu ceilalti, aceasta este pregatita sa imbratiseze posibilii noi membri: cu totii vor fi plini de bunavointa cu tanarul logodnic si prietenosi cu viitoarea cuscra. Aceasta tipologie de familie este gata sa imbratiseze idei noi, iar cei care o alcatuiesc sunt toleranti cu dorintele si planurile celorlalti, valorizand independenta.

Avantajul major al acestei atitudini de grup este permeabilitatea la experiente noi. O familie estetica, entuziasta, gata sa imbratiseze planuri si sugestii noi. Traian, 29 de ani, fotograf, povesteste despre felul in care s-a integrat micuta Leia alaturi de cei dragi. „De cand s-a nascut fiica mea, bunicii ei au crezut ca eu si prietena mea vom renunta la stilul nostru de viata liberal, pentru ca nu vom avea incontro. Dar Leia s-a adaptat foarte repede la obiceiurile noastre. O lasam uneori in grija prietenilor, daca avem de lucru, alteori o luam cu noi la concerte. Vrem sa fie un copil sociabil, creativ si vesel si cred ca ne reuseste.”

Dezavantajele unor astfel de raporturi intre membrii unei familii sunt acelea ca exista riscul dispersarii si al dezorganizarii. Cand fiecare are programul sau, nu mai apuci sa ai ritualuri comune, sa iei decizii care privesc binele general. Te porti precum copiii, a caror creativitate este valorizata, si pot incepe sa picteze peretii dormitorului, in timp ce tatal ajunge sa vanda masina familiei pentru a cumpara o motocicleta la care visa din adolescenta.

Familia cu principii ferme

La polul opus se afla familia cu credinte bine inradacinate. Parintii isi afirma explicit opiniile, le sustin cu tarie si adopta comportamente care sa le probeze.

Daca mama considera ca parul de pisica afecteaza sanatatea celor mici, este foarte probabil ca acestia sa nu se apropie prea curand de vreun animal de casa. Daca in casa se considera ca mancarea vegetariana este benefica pentru organism, atunci cu totii isi pot lua ramas bun de la mesele traditionale copioase si pline de grasimi.

Avantajul acestei organizari cat se poate de ferme este sentimentul de securitate si apartenenta pe care il ofera. Poti avea sentimentul ca ai fi in stare sa tii piept lumii intregi pentru o convingere personala cand stii ca toti ai tai sunt de partea ta.

Maia, 28 de ani, consilier, a primit o educatie stricta de la mama ei. „Imi placea ca parintii mei tin la tot felul de reguli, care erau res­pectate si de ei. In plus, intotdeauna mi se explica de ce este preferabil ca lucrurile sa stea asa. Mama era mai insistenta in privinta lecturilor, a exersarii vocabularului limbii engleze, sportului, manierelor la masa. Nu a fost foarte usor, mai ales cand eram mica, dar acum le sunt recunoscatoare pentru ca am niste principii solide si o educatie buna.”

Dezavantajele merg mana in mana cu partile bune. Prea sigur pe el, un tanar venit dintr-un astfel de mediu poate dezvolta un complex de superioritate, devenind intole­rant cu principiile altora si inflexibil in atitudine. Decat sa isi vada edificiul daramat, prefera o minciuna onorabila, care poate pastra onoarea lui si a familiei sale intacta.

Familia inchisa

Nimic mai deosebit de acest grup gata de orice experienta ca familia citadela. Aceasta functioneaza, dupa cum o arata si numele, ca o comunitate inchisa. Membrii „fortaretei” sunt suspiciosi fata de orice interventie din afara, care ar putea leza intimitatea si regulile interne.

Este bine sa nu „dai din casa”, sa nu ceri sfaturi cu privire la problemele de familie si sa nu impartasesti altora secretele acesteia. Influentele exterioare nu sunt vazute cu ochi buni, iar aparentele joaca un rol important.

Avantajele unui astfel de model se refera la existenta unei coeziuni interne, a unei atitudini de tipul corpului comun in fata celor care nu apartin citadelei.

Dezavantajele, pe de alta parte, sunt mai mari. Un mediu inchis nu are sanse de a primi influente pozitive din afara. Tensiunile acumulate de imperativul unui comportament ascuns pot duce la frustrari si dezechilibre emotionale.

In plus, daca nu ai ocazia sa compari stilul de viata al familiei tale cu cel al altora, cum poti fi sigur ca asa cum este in „fortareata” este cel mai bine? Dorina, 36 de ani, asistenta, isi aminteste de relatiile tensionate din casa in care a copilarit. „Mama si tata erau genul secretos. Mereu incercau sa ascunda orice investitie a familiei, nu se vedeau cu prietenii, nu se salutau cu vecinii… Atmosfera din casa parea uneori o combinatie apasatoare de ipocrizie si sobrietate. Am trait cu ideea ca asa e bine si normal sa te comporti pana am mi-am cunoscut viitorii socri. Mi-a fost greu sa ma adaptez la felul lor vesel de a fi. Ma simteam stanjenita. Dar apoi m-am obisnuit, am inceput sa ma simt in largul meu, iar astazi cred ca atitudinea parintilor mei a fost gresita.”

Familia cu o atitudine oscilanta

Daca strictetea si secretomania nu fac bine, nici toleranta si nici lipsa de incredere nu sunt cea mai buna optiune. Este vorba de familiile care nu au putut realiza o ruptura evolutiva de regulile impuse de propriii parinti sau, dimpotriva, de cele care nu au avut parte de acestea.

Lipsiti de incredere in propriile decizii si principii, adultii se pot vedea depasiti de situatie, fiindu-le dificil sa impuna norme sau o anumita ordine copiilor.

Avantajul acestei abordari este acela ca nu exista o presiune a regulilor. Fiecare are astfel o libertate destul de mare in a-si face propriile alegeri.

Dezavantajele vin tot dintr-o libertate excesiva sau, mai exact, dintr-o lipsa a unor repere clare. Parintii oscilanti, care cred ca copiii pot creste de unii singuri, pot avea surprize de la acestia, mai ales in perioada adolescentei.

Cei tineri simt nevoia de a experimenta si pot ajunge astfel in situatii de-a dreptul periculoase, in nevoia de a se defini, de a exista.

Florin, 25 de ani, student, considera ca plecarea la studii a adus cu sine beneficiul maturizarii. „Nu am inteles niciodata cu adevarat ce voiau ai mei de la mine sau unul de la celalalt. Eram certat uneori pentru lucruri care, in alte contexte, le erau indiferente. Notele mari aveau importanta astazi, si maine – nu. Nu stiam niciodata cum vor reactiona in momentul urmator. Era stresant si demotivant. Cand am plecat din oras, ca sa merg la facultate, mi-a fost teama, ma simteam nesigur pe mine. Dar mi-am dat seama in timp, facand propriile mele greseli si reparandu-le singur, ca ma simt mai stabil pe propriile mele picioare, departe de atmosfera de acasa.”

Editare de Irina Buda
Foto: Guliver/Getty Images