Putem iubi doi copii la fel?

O legatura complexa

Daca incerci sa vorbesti in mod profund despre aceasta legatura folosind, pentru a o caracteriza, doar no­ti­unea destul de vaga de dragoste, ajungi sa-i negi complexitatea. Or, legatura cu copilul tau este una dintre cele mai complexe relatii pe care un adult poate sa le aiba. Din doua motive.

Mai intai, pentru ca pentru el este legatura tuturor „proiec­ti­i­lor“, „repetitiilor“, cu atat mai dificil de reperat cu cat ele trimit adesea la perioade foarte indepartate din istoria parintelui. In relatia cu propriul co­pil, adultul regaseste, adesea fara sa stie, ceea ce a fost esenta le­ga­turilor sale cele mai importante, cele mai intime si mai ascunse din co­pilaria lui, urma primelor persoa­ne din viata lui, care i-au modelat spiritul, sensibilitatea si trupul.

Dar complexitatea legaturii parinti-copii are si o stransa legatura cu realitatea. A-ti iubi copiii inseamna sa incerci un sentiment special si foarte puternic, nu pentru un singur „o­bi­ect“– ca in cazul unui iubit, al unei iubite, al unui tata sau al unei mame, ci pentru mai multi. Care sunt foarte diferiti unii de ceilalti. Niciun copil, intr-adevar, nu sea­mana cu fratele sau cu sora lui. Adultul isi inghesuie atat de des progenitura sub apelativul generic „copiii“ mei, care ii permite sa-i bage pe toti in aceeasi oa­la/categorie!

„Orice stradanie a pa­rintilor de a trata copiii in mod egal este cu totul inutila. Copiii au pozitii unice in cadrul familiei, roluri privilegiate si relatii dife­ren­ti­ate cu parintii. Putem sa-i ajutam fiind langa ei atunci cand se plang ca sunt nedreptatiti. Atitudinea potrivita este de a-i asculta, de a admite ca lumea nu este intotdeauna dreap­ta, ca nici noi, ca parinti, nu suntem in­totdeauna drepti. Odata intelesi, copiii vor gasi capacitatea de a in­te­le­ge ca fiintele create se succed in timp si nu sunt niciodata chiar egale intre ele“, e de parere Sanda Lepo­iev.

De fapt, chiar daca parintele nu-si da seama, legatura pe care o tese cu fiecare dintre ei este singulara, u­ni­ca. Caracteristicile sale variaza mai intai in functie de sexul „celui iubit“. Legatura ce uneste o mama de fiica ei adolescenta nu este aceeasi ca cea care o leaga de fiul ei. Aceasta legatura variaza si in functie de varsta copilului – nu iubim in acelasi fel un baiat de 25 de ani si unul de 18 luni –, dar si de personalitate.

Psihanalista Françoise Dolto afirma adesea: copiii din aceeasi fami­­lie nu au aceiasi parinti. De ce? Pentru ca fiecare vine pe lume intr-un moment special din viata tatalui sau a mamei lor. Femeia ca­­re nas­te la 35 de ani un al treilea copil nu mai este cea care la 18 ani l-a nas­cut pe primul. Cum sa aiba ea legaturi similare si cu unul, si cu celalalt?

Dar cum sa-i iubesti?

Exista o unitate de masura a iubirii? Si cum s-ar contabiliza: putina? multa? pasionala? Sanda Lepoiev se intreaba cine ar putea judeca iubirea dupa criteriul cantitatii. Aceasta con­ceptie apasa in acelasi timp asupra parintilor, carora le deschide usa tuturor interogatiilor, si asupra copiilor, care, simtind aceasta culpabilitate, apasa frecvent acest „buton“: „Evident, intotdeauna ma certi pe mine pentru ca nu ma iubesti!“.

Ar trebui, deci – trecand de la „cantitativ“ la „calitativ“ –, sa ne intrebam nu de „cate ori“ iubim (intrebare la care este imposibil sa raspundem), ci „cum“ iubim. Si a admite ca nu-ti iu­besti la fel copiii. Ceea ce nu in­seam­na, in niciun caz, ca ii iubesti „mai mult“ sau „mai putin“, ci numai ca ii iubesti „diferit“. Ceea ce este, de altfel, cazul altor obiecte ale afectiunii.

Avem, de exemplu, pentru toti prietenii nostri mai apropiati sentimente foarte puternice. Ei sunt, deci, „la egalitate“ in ceea ce priveste „cantitatea“ de dragoste pe care le-o oferim. Dar „calitatea“ relatiei di­fe­ra. O iubesti pe Maria pentru blan­de­tea ei, pe Dragos pentru energia debordanta, etc. Aceste diferente ii prejudiciaza pe copii? In niciun caz! Mai intai, trebuie sa ii faci sa-si dea seama de asta: „Ma duc prin magazine cu sora ta pentru ca are saisprezece ani si ii plac hainele. Cu tine ma joc, pentru ca asta te intereseaza“.  Si mai ales, pentru ca aceste diferente, departe de a le crea dificultati de intelegere, ii reconforteaza.

Diferentele sunt bune

A fi pus de parinti pe un loc special, care tine cont de varsta, sexul si personalitatea lui, si a sti ca pentru a­ceas­ta unicitate este iubit, este pentru copil un factor fundamental de in­dividualizare si de structurare. Pen­tru ca un copil este perceput si se simte iubit de parintii lui ca „unul“ si unicul. Poate fi recunoscut ca a­ta­re, si poate sa-si recunoasca individua­litatea si sa-si constientizeze valoarea.

Parintii – ingrijorati ca pro­priii copii incearca un sentiment de abandon sau de gelozie – ii pun pe toti, in numele „egalitatii“, pe acelasi plan. Cu ocazia aniversarii unuia, ii ofera un cadou si celuilalt. Acesti pa­rinti nu ii fac fericiti pe copiii lor, ci nefericiti, caci le inchid dru­mul catre individualizare. Dragostea de care un copil are nevoie ar trebui sa fie definita prin calitate.

„A educa un co­pil inseamna a-l ajuta sa creasca prin incredere. Sa poata vor­bi despre ceea ce gandeste, ceea ce ob­serva, despre relatiile dintre oameni si, mai ales, sa-l stimulam sa re­flecteze la toate acestea“, ne spune San­­da Lepoiev. Ii iubim atunci cand le in­­curajam individualitatea si autonomia emotionala.

„Ma intrebam daca as putea sa-l iubesc ca pe fratele lui“
Sanda I., 39 de ani, asistent social

„Anul trecut, fiul meu cel mic, de sase ani, Mihai, a dat navala in camera mea intrebandu-ma: «Anton a spus ca el este preferatul tau, asa este?». Am ramas fara cuvinte. Mai intai, pentru ca nu-mi imaginam ca doi copii rasfatati si iubiti ca ei puteau sa aiba acest gen de intrebari.

Si pentru ca Mihai tocmai spusese un cuvant violent – «preferat» – despre ceea ce am evitat mereu sa imi lamuresc mie insami. L-am chemat pe fratele lui, spunandu-i ca nu aveam un copil preferat, ca il iubeam pe fiecare pentru ceea ce era, cu diferentele lui. Au reluat jocul, dar eram bulversata, pentru ca nu stiu daca «preferat» este cuvantul potrivit, dar dragostea mea pentru Anton e speciala.

Dupa ce l-am tinut in brate a doua zi dupa nastere, am simtit o legatura intre noi de o forta unica. Tot ceea ce este si face ma emotioneaza: sensibi­li­tatea, cuvintele lui. In schimb, reactiile lui Mihai, caracterul lui imi par mai indepartate de mine. Nu cred ca ii tratez diferit, dar am mai multa rab­dare cu Anton, ii gasesc mai usor scuze. Fiind insarcinata cu Mihai, eram foarte angoasata.

Azi, in sufletul meu, stiu ca locul pe care Anton il are in sufletul meu este unic, dar asta ma face sa ma simt prea vinovata ca sa marturisesc chiar si fata de mine ca il iubesc pe unul dintre fiii mei mai mult decat pe celalalt.”

Adaptare: Adriana Mocca
Foto: Photoland/Masterfile, Guliver/getty images