Sa credem in complexul lui Oedip?

Idei-cheie
 

• Oedip isi omoara tatal si se casatoreste cu mama sa. Freud s-a bazat pe acest mit grec pentru a da nastere conceptului-cheie al psihanalizei.
• Fiecare copil doreste inconstient sa reproduca schema criminala si amoroasa cu mama sau cu tatal sau. Pentru a se dezvolta, copilul trebuie sa renunte la aceasta idee.
• Fals, afirma sustinatorii terapiilor cognitive. Oedip nu este universal si nimic stiintific nu dovedeste teoria lui Freud.

Baiatul
 

• Este angajat mai intai intr-o iubire fuzionala cu mama sa…
• … dar descopera ca adevarata iubire a mamei este tatal sau.
• Copilul devine gelos si doreste sa isi elimine tatal, dar se simte vinovat.
• Pentru a iesi din incurcatura, baiatul il ia ca model pe tata. Mai tarziu va fi barbat, la fel ca si tatal sau, si va cauta o iubita din afara caminului.

Fata
 

• Mai intai, ea este, ca si baiatul, intr-o relatie fuzionala cu mama sa…
• … dar descopera ca nici ea si nici mama ei nu au… penis.
• Apoi se intoarce catre tata, sperand inconstient ca ii va face un bebelus. Dintr-o data, mama devine o rivala.
• Pentru a iesi din incurcatura, fetita o ia pe mama drept model. Mai tarziu, ea va fi femeie, ca si mama sa, si va cauta un iubit in exterior.

Daca Freud a inventat complexul, mitologia greaca este cea care l-a plasmuit pe Oedip. Tatal sau, Laios, este anuntat de oracol: „Vei avea un fiu si el te va omori“.

In alte versiuni, acest blestem ii este adresat Iocastei, mama si apoi sotia eroului. Cei doi parinti isi iau toate precautiile, pentru orice eventualitate, hotarand ca, de indata ce se va naste, baiatul sa fie sortit mortii.

Specialistii in mitologie vor simti mereu o placere sireata in a remarca faptul ca, in mit, tatal este cel care isi alimenteaza primul dorintele criminale… Oricum ar fi, Oedip supravietuieste, intrucat zeii i-au rezervat un cu totul alt destin.

In octombrie 1897, Sigmund Freud ii scrie colegului si prietenului sau Wilhelm Fliess: „Am descoperit in mine, ca peste tot de altfel, sentimente de iubire fata de mama mea si de gelozie fata de tatal meu, sentimente care sunt, cred eu, comune tuturor copiilor mici“.

Este o fatalitate care se repeta din generatie in generatie, inca din negura timpului. Spre varsta de trei ani, fie fete sau baieti, suntem cu totii niste mici Oedipi…

Atacuri imediate

Freud a elaborat acest complex in aproape 20 de ani si l-a numit, initial, „complexul paternal“. Intr-o prima faza, el are dificultati in a-l adapta la femei: de ce ar vrea ele sa isi ucida tatal? Ajunge si la acest subiect, aratand ca Oedip-ul unui baiat si cel al unei fete nu sunt simetrice.

Freud a constatat rapid ca formele nostalgice de iubire pentru tata, precum si baietii care nu renunta la rivalitatea oedipiana formeaza ideile principale ce trebuie dezbatute pe divan. De unde si teza lui de baza: nevrozele au ca origine impulsurile angoasante si vinovatia inconstienta legate de un Oedip prost integrat. A nega complexul sau inseamna a ataca teoria suferintei psihice!

Totusi, aproape imediat, la colegii lui Sigmund Freud reprezentarea micilor copii patrunsi de impulsuri violente a provocat numeroase dezbateri contradictorii. Carl Gustav Jung, perceput un timp ca mostenitorul sau, este cel mai virulent dintre opozanti.

Apoi Sandor Ferenczi, un alt coleg drag lui, porneste controversa. Ii reproseaza lui Freud ca a uitat, in spatele lui Oedip si in spatele fanteziilor imaginare, toate abuzurile sexuale cat se poate de reale si incesturile ale caror victime sunt copiii. In prezent, numerosi terapeuti specializati in tratarea violentelor sexuale din copilarie il urmaresc pe acest teren abrupt.