Sa fii primul sau ultimul nascut?

Fratii mai mici sunt rebeli, temerari si creativi. Fratii mai mari sunt conservatori. Fara generalizari periculoase, iata o ipoteza intere­santa, formulata de cercetatorul american Frank J. Sulloway.

Voltaire, celebrul scriitor iluminist francez, isi dispretuia profund fratele mai mare. Nenumaratele conflicte pe care le-a avut cu puterea l-au condus pe Voltaire la inchisoa­re, si apoi la exilul in Anglia. Ganditor, poet, scriitor, istoric, el a militat toata viata in favoarea victimelor erorilor judiciare. Se angajase in lupta acerba impotriva institutiei bisericii. Fratele lui era insa credincios si un practicant fidel al traditiilor cres­tine. Ce ar fi devenit filozoful da­ca era singur la parinti? Dar daca era el primul nascut?

Sunt intrebari formulate de Frank J. Sulloway, cercetator la Massachussetts Institute of Technology si profesor de istorie a stiintelor. E primul nascut in familia lui si crede ca acest fapt l-a determinat sa se identifice cu puterea si cu autoritatea. Daca ar fi fost al doilea nascut, sustine el, ar fi fost obligat sa se lupte cu ordinea prestabilita si mostenita ca atare. De fapt, cei mici se afla mereu in situatia de a fi in com­petitie cu fratii mai mari, pentru a atrage atentia parintilor si pentru a obtine avantajele pe care fratii lor nascuti mai inainte le obtin fara niciun efort. Acesta e mecanismul psihologic care ii impinge inainte in viata pe ultimii nascuti. Sunt nevoiti sa schimbe lucrurile, sa inoveze in permanenta. Isi formeaza astfel o personalitate mai libera, mai creativa, mai deschisa.

Cand fratii intra in competitie

Sulloway a studiat in amanunt biografia a aproape 7.000 de oameni, in principal istorici si oameni de stiinta care au avut insemnatate maxima pentru timpul lor si care au contribuit la innoirea disciplinei in care au lucrat. E oare posibil ca explicatia pentru rolul jucat de ei sa se gaseasca in ordinea nasterii? Pornind de la constatarea ca fratii crescuti impreuna pot fi la fel de diferiti intre ei ca doi straini, cercetatorul s-a intrebat de ce aceeasi experienta familiala e diferit asimilata de fiecare dintre copii.

Dupa 20 de ani de studiu al problemei, el afirma: suntem a­sa in functie de ordinea in care ne nastem. Principiul care sta la baza te­oriei lui Sulloway aminteste de Darwi­n. Selectia intervine de la nas­tere, apoi este intretinuta de presiunea mediului familial: „Copiii din aceeasi familie, odata deveniti adulti, nu sunt pregatiti in acelasi fel pentru a infrunta greutatile vietii“, spune Sulloway. In sprijinul tezei sale, savantul a adus si exemplul revolutionarilor „de profesie“, de 28 de ori mai numerosi printre mezini decat printre cei intai nascuti.

Danton, Lenin, Trotki, Fidel Castro au fost toti mezini, in vreme ce Mao Tze Dung si teroristul Carlos au fost fratii mai mari in familiile lor. Che Guevara era nascut primul intr-o familie cu cinci copii. Era astmatic si hartuit de toti ceilalti frati. Se gasea, prin urmare, in pozitia de „mezin functional“. Se poate, de­­sigur, obiecta ca pe lume exista tot atatia mezini cati intai nascuti si ca orice generalizare de acest fel e abuziva. Teza are meritul de a pune pro­blema influentei pe care o are ordinea nasterii.

Ce alegi: mezin sau frate mai mare?

E bine sa fii mai degraba primul nascut sau mezinul familiei? Sulloway crede ca e mai bine sa fii mezin. Dar pentru psihologi, lucrurile nu sunt tot atat de clare. Fie si numai pentru faptul ca o familie poate avea mai mult de doi copii, si atunci mezinul, psihologic vorbind, nu e ne­a­pa­rat ultimul nascut, ci se poate gasi si printre ceilalti copii, cei nascuti „la mijloc“. Si asta schimba totul. Domnica Petrovai, psiholog clinician, explica: „Parintii au comportamente si atitudini diferite fata de copii pentru ca au experiente de invatare diferite cu fiecare copil. Insa unele dintre a­ceste atitudini pot sa produca reactii si comportamente problemati­ce in randul copiilor.

Relatiile dintre frati difera in functie si de modul in care parintii se raporteaza la fieca­re dintre ei. Daca un parinte are un comportament de supraresponsabilizare a copilului mai mare fata de cel mai mic, acest lucru ii va intari primu­lui copil anumite comportamen­te.

A gandi insa in termeni generali, de tipul primul copil este «conservator», in timp ce ultimul copil este «revoltat», nu face decat sa intareasca si mai mult convingerile unor parinti despre comportamentul copiilor, cu e­fecte negative asupra dezvoltarii lor. Consecintele: con­vingeri eronate ale copiilor despre ei insisi, ceea ce poate duce la scaderea increderii in propriile abilitati si la preluarea atitudinii pa­rintilor.“

De ce e importanta ordinea

Copilul venit pe lume ultimul in familie „are de-a face“ cu parinti experimentati, mai putin sau chiar de­loc angoasati de venirea lui, comparativ cu nasterea primului co­pil. Domnica Petrovai explica diferentele: „Comportamentul pa­rin­ti­lor se manifesta diferit fata de primul copil, comparativ cu cel de-al doilea sau al treilea. In primul rand, con­vin­gerile si asteptarile parintilor fata de comportamentul copilului si fata de ce inseamna educatia acestuia sunt exersate, testate si uneori schim­bate cu prima experienta de pa­rinte. In consecinta, fata de al doilea copil, parintii au, fiecare dintre ei, alte asteptari si alte convingeri, care le determina uneori alt tip de comportament fata de copil.

De exemplu, parintii exerseaza cu prima experienta de parinte cum sa ges­­tioneze situatiile de furie a copilului. Aceasta experienta poate fi una de invatare pozitiva sau negativa, care le va influenta atitudinea fata de ur­ma­to­rul copil. Ceea ce inseamna ca fiecare copil va avea cu parintii si experiente similare fratelui sau surorii sale (de exemplu, cum isi exprima parintii afectiunea fata de copii – prin cuvinte, gesturi sau timp petrecut impreuna), dar si experiente diferite (de exemplu, parintele isi schimba atitudinea fata de limitele si regulile comportamentelor copiilor).

Pe de alta parte, copiii observa si dau o anumita semnificatie comportamentelor parintilor, care pot sa fie uneori problematice pentru ei. De pil­da, daca un parinte are un mesaj de tipul «cel mai mic poate sa faca orice pentru ca este mic, si cel mare trebuie sa fie intelegator tot timpul», consecintele pot fi negative atat asupra copilului mare, cat si asupra ce­lui mic. Cel mare poate sa creada ca nevoile lui nu sunt importante, iar me­zinul, ca in orice situatie nevoile ce­lorlalti sunt neimportante“.