Sa le fim alaturi la primele necazuri

Si este in stare uneori sa indure orice pentru o promisiune de mai bine. Sigur, la limita extrema pot exista si relatii dezastruoase ale unor adolescenti care au crescut inconjurati de iubire, dar cred ca fundamentul dobandit in familie din punct de vedere psihologic, echilibrul si filozofia de viata, toate acestea il pot ajuta pe un adolescent sa treaca peste aproape orice. Invers, un adolescent cu sensibilitati in zona relationarii, chiar daca aparent este un copil «normal», va fi puternic afectat de orice esec in relatia cu prietenul/ prietena lui.“

Ruptura si urmarile ei

Increderea in sine si in ceilalti poate depinde de modul cum decurge si se incheie prima iubire. Alina este studenta si, desi are deja 24 de ani, nu a uitat cat de dramatica a fost relatia cu Victor. „Aveam 15 ani, sufeream de romantism cronic si imi amintesc ca nu reusea nimeni sa imi scoata din cap ideea ca mi-am gasit Fat-Frumosul. Era mai mare cu doi ani si din acest motiv parintii mei s-au impotrivit cat au putut de tare ca noi sa fim
impreuna.

M-am straduit mult sa ma fac remarcata de Victor si, apoi, nu am vrut sa accept ca sentimentele lui nu erau la fel de puternice ca ale mele. Cand s-a terminat totul pentru ca el a decis ca lucrurile nu merg intre noi, am suferit teribil. Dar ce m-a durut si m-a dezamagit foarte tare a fost reactia mamei mele, pe care o considerasem intotdeauna prietena si confidenta mea. Am cautat intelegere si alinare si am primit replici taioase de genul «Bine ti-a facut, asa meriti, ti-am spus de la inceput ca nu e de tine, acum suporta consecintele». Atitudinea ei rece si transanta a pus intre noi doua o distanta pe care nu am mai reusit sa o recuperam niciodata.

M-am invatat de atunci sa imi ling ranile singura sau sa ma bazez mai mult pe prieteni decat pe cei de acasa.“ Desi adolescentii pot prezenta „oficial“ faptul ca au de gand sa aiba o relatie ca pe un gest de independenta, cei mai multi dintre ei isi doresc tacit aprobarea mamei si a tatalui. Au nevoie de sustinerea lor in momente grele si vor ca sentimen­tele si problemele cu care se confrunta sa fie intelese la adevarata lor dimensiune.

Mircea, 36 de ani, consilier, a fost marcat de prejudecatile familiei privind ce conteaza cu adevarat si ce merita atentie si sprijin din partea parintilor. „Mama a fost mereu obsedata sa imi ofere o educatie burgheza. Cand nu eram la scoala aveam ore de pian iar cand eram la masa pro­fita de ocazie sa imi dea lectii de buna purtare in societate. Toate bune si folositoare, numai ca atunci cand i-am spus la 16 ani ca sunt indragostit mi-a explicat ca trebuie sa las prostiile la o parte si sa imi continui studiile pentru viitoarea mea cariera.

De fapt acasa am avut intotdeauna impresia ca orice problema afectiva trebuie lasata pe ultimul plan ca si cum ar fi o rusine, un fapt lipsit de importanta, sa simti ceva, sa te deranjeze un lucru. Cand m-am despartit de prima mea prietena, la sfarsitul clasei a unspre­zecea, suferinta mea a fost trecuta cu vederea, ca si cum daca nu vorbeam despre acest subiect el nu mai exista. O nota mica merita, insa, toata atentia casei. Si acum, dupa atatia ani, imi e greu sa imi iau in serios problemele afective.

Intre indiferenta si exces de zel

Daca unii parinti minimalizeaza sau ignora suferintele din dragoste ale odraslelor, altii risca sa devina hiperprotectori.

Marina, 48 de ani, povesteste cum incerca sa faca fata problemelor afective ale fiicei ei. „Cred ca de cate ori a plans ea am plans si eu, de parca eu as fi fost cea care se despartise de prieten. La cea mai mica dilema sau cearta cu iubitul ei, nu mai stiam cum sa o cocolosesc. Urmaream sa vad daca mananca sufi cient, daca doarme bine, o intrebam mereu cum se simte ba, uneori, ma dovedeam cu totul lipsita de tact cand incepeam sa il vorbesc de rau pe «ticalosul» din cauza caruia mi-a venit trista fata acasa.

Mi-am dat seama ca gresesc abia cand chiar ea mi-a spus un lucru foarte intelept, la care eu nu ma gandisem pana atunci: «Mama, daca ma lovesc, ma doare si pe urma imi trece, nu-i sfarsitul lumii. Lasa-ma sa pot face asta, nu ma mai trata ca si cum as fi de zahar.» Intr-adevar, oricat de mult va iubiti copiii este bine sa intelegeti ca, si in cazul lor, suferinta din dragoste este un proces firesc. O data cu inchierea doliului dupa o relatie ii veti avea din nou zambitori si energici cum ii stiti, doar ca mai maturi si mai responsabili. Ce puteti face, insa, pentru a-i ajuta sa treaca mai usor peste acest moment? Iata cateva sfaturi.

Evitati cliseele

Nu uitati ca un adolescent cu inima franta poate fi mai dificil decat de obicei. Dar v-ati obisnuit. Inteligent, sensibil, nonconformist si aflat la varsta descoperirilor, victima din dragoste nu se va regasi defel in incurajari sforaitoare si bombastice aruncate la repezeala de adultii prea ocupati. Asa ca renuntati la expresii de felul „nici macar nu te merita”, „fete si baieti mai gasesti pe toate drumurile”, „cand vei ajunge la varsta mea nici nu o sa mai tii minte experienta asta”, „pana cresti trece”…

Aratat-i ca ii sunteti alaturi

Cei mai multi adolescenti nici nu vor sa discute acasa problemele sentimentale. Cu toate acestea o incercare de a discuta deschis despre acest lucru poate fi de mare folos. O discutie fireasca si calda, care sa va puna pe moment pe pozitii egale („si eu am trecut prin ceva asemanator cand eram cam de aceeasi varsta”) ii va arata ranitului in dragoste ca are cine sa il inteleaga daca va dori ajutor.

Facet-i viata mai frumoasa

Este normal ca oricine, deci si cei foarte tineri, sa traiasca un episod dramatic dupa o ruptura afectiva. Respectati-i acest lucru incercand, in acelasi timp, sa ii pigmentati rutina zilnica cu mici surprize. O cina deosebita, o invitatie la un film, un mic rabat de la o indatorire sau alta, un mic cadou, toate aceste gesture constituie un scurt moment de respiro si ii aduc un plus de energie.

Poate ca, nu in ultimul rand, atunci cand simtiti, voi, parintii, ca rabdarea v-a ajuns la limita si nu mai puteti intelege tristetea prin care trece adolescentul vostru, este bine sa va amintiti ca, daca maturitatea nu este un lucru usor, maturizarea cu atat mai putin.

La idealism mare, deziluzii si mai mari

Se spune ca dragostea este oarba… Ei bine, nimic mai adevarat atunci cand esti la varsta adolescentei. Psihologii avertizeaza ca pericolul dezamagirilor este mai mare in aceasta perioada decat, poate, la orice alta varsta. Aceasta pentru ca la baza sentimentelor se afla – acum mai mult ca in experintele similare viitoare – imaginarul. Persoana iubita are aproape exclusiv rolul unei fantasme. Ea reprezinta in primul rand o proiectie a aspiratiilor, realitatea a aceea ce este aflandu-se pe un plan secundar.

Editare de Irina Buda
Foto: Guliver/Getty Images