Sa ne cunoastem parintii
Claudia D., de 34 de ani, nu a fost nici cocolosita, nici maltratata. „Am impresia ca am avut parte de portia mea de iubire parinteasca. Nimic mai mult. Tot ce stiu este ca ai mei, pentru ca nu au putut face studii, au investit in mine foarte mult ca sa am un viitor maret. Am inteles astazi ca daca am esuat in meseriile pe care mi le-am ales, asta s-a intamplat deoarece voiam sa ma distantez de ei, sa exist prin mine insami, ceea ce insemna iesirea din drumul ingust pe care mi-l trasasera ei.
Cel mai bun mod de a-i face pe parinti sa vorbeasca despre ei insisi este sa le vorbesti tu despre tine
Toate astea le-am descoperit la terapie, nu prin intrebari pe care parintii mei nu le-ar fi inteles.“Cel mai des, la inceputul unei terapii prin care incercam sa clarificam lucrurile cu parintii, suntem tentati sa demaram ancheta pentru a confirma sau infirma intuitiile pe care le avem. si ne transformam uneori in mici inchizitori, cautand neobosit probe care sa ne faca sa intelegem cauzele esecurilor si suferintei noastre. Psihanalistii spun ca a dori sa stii totul despre parinti inseamna a intra in ceea ce se numeste „fantasma nonsepararii“ adica a mentinerii dependentei totale a copilului mic fata de parinti. Prin intrebarile noastre obsesive riscam sa mentinem starea de iluzie si fuziune a primei copilarii. Dar este bine sa ne eliberam de acesta fantasma…
A distinge adevarul de fals
Mai exista o capcana asupra careia ne pun in garda psihologii: confuzia intre parintele real si cel pe care ni-l imaginam. Este suficient, pentru a ne da seama de aceasta confuzie, sa ne evocam mama sau tatal vorbind cu un frate sau o sora. Parca nu vorbesti despre aceeasi persoana uneori! Statutul nostru de copii ai lor, la orice varsta, si sentimentele fata de parinti fac imposibila orice obiectivitate. Idealizarea acestora (care intervine in copilarie) ne face sa-i vedem altfel decat sunt ei in realitate. si aceasta perspectiva va fi interiorizata astfel pana la maturitate. Deci nu ne vom cunoaste niciodata parintii asa cum sunt de fapt, ci… cum ni-i imaginam. Sa incercam deci sa distingem realul de fals pentru a cunoaste adevarata lor poveste? Nu totdeauna, raspund terapeutii. Pentru ca nu trebuie sa stim totul.
Parintii nu sunt prietenii nostri, fiecare trebuie sa ramana la locul sau specific. Daca, de exemplu, ne punem intrebari legate de sexualitatea lor, in nici un caz nu trebuie sa cedam curiozitatii. Raspunsurile ar crea o confuzie de roluri si de generatii mai mult perturbatoare decat linistitoare. In general, intrebarile noastre trebuie sa fie legate de chestiuni esentiale pentru echilibrul nostru. Este important sa ne asiguram ca dialogul are la baza intentii bune. Parintii vor raspunde mai usor si cu mai multa disponibilitate daca nu se vor simti acuzati. Iar celor carora parintii nu vor sa le vorbeasca despre ei le amintim ca nu trebuie neaparat sa adreseze intrebari. Cel mai bun mod de a-i face pe parinti sa vorbeasca despre ei insisi este sa le vorbesti tu despre tine. Pentru ca personalitatea ta s-a nascut si prin influenta lor.
Victimizarea: o atitudine inradacinata in cultura romaneasca?
Eugen Papadima, psihanalist, ofera o explica]ie posibila pentru un comportament des intalnit printre romani:
Uneori devenim victime pentru ca asta valorizeaza familia noastra… In mentalul colectiv autohton, „victima” este o persoana nevinovata, „buna” dar vulnerabila, fapt care o face sa sufere „pe nedrept”. In spatiul traditional romanesc (in contrast cu alte zone culturale, cum ar fi cea protestanta din S.U.A), obisnuim sa admiram, sa iubim si chiar sa imitam o astfel de persoana. Mai ales daca ea e mama, tata, bunica, etc. Fara sa ne dam seama, suntem tentati sa devenim ca ei, pentru a fi, la randul nostru, admirati si iubiti. Una dintre cele mai simple si obisnuite cai de a deveni victime este boala, psihica ori somatica. Uneori, a fi bolnav ne garanteaza suferinta (valorizata) si ne scuteste de responsabilitate… Asadar cine, cu exceptia unor psihanalisti mai „ciudati”, sa indrazneasca sa creada ca „am acceptat” sa ne imbolnavim?!
Audrey Dupont
traducere si adaptare iuliana alexa
Poze din arhiva Edipresse.
