Sunt consilier scolar de 12 ani. Am vazut si cunoscut copii si parinti…

Unde sunt mama si tata?

Cum actioneaza parintii cand constata unele dintre aceste comportamente?

Daca parintii alterneaza neglijenta cu asprimea si cu pedepsele capricioase, este probabil ca acest model comportamental sa-i determine pe copii sa devina paranoici sau violenti.

„Vine repede si tipa la mine. Cand spun ca am si eu drepturi, mi se arata usa, iar cand tata imi explica ceva, eu trebuie sa aprob: «Da, tata» (reproduce pe un ton aspru, militaros).“ Pe de alta parte, mama i se adreseaza la fel de taios cu „ai facut!?“.

In relatie cu sora mai mica cu cinci ani, ea e mereu de vina… Alexandra crede ca nevoile ei nu conteaza pentru tatal sau „(L-am rugat intr-o zi sa-mi cumpere o inghetata, iar el m-a refuzat, motivand ca sora mea, Maria, e racita“…).

Sau stateau de vorba ei doi, insa tatal o privea pe sora ei cum se juca in gradina… La cabinet, am tot vorbit. Discutia a ajutat-o pe Alexandra sa verbalizeze nemultumirile, a constientizat si emotiile negative si a recunoscut dorinta ei de a fi acceptata, apreciata, de a fi independenta. Vrea acum sa-si faca amici si sa comunice mai bine cu mama si cu tata despre activitatile ei.

Se intampla uneori ca parintii sa nu ia in seama sentimentele copilului; nu le accepta sentimentele nici atunci cand incearca sa corijeze comportamente inacceptabile; parintii chestioneaza sau critica excesiv, in loc sa descrie problema, sa dea informatii, sa ofere varianta, sa exprime ce simt; ameninta cu pedeapsa, in locul unei solutii utile, in loc de a spune ce exigente au, in loc de a arata cum se pot face ajustari, imbunatatiri, in loc sa lase copilul sa simta consecintele comportamentului propriu; eticheteaza, in loc sa reaminteasca reusitele copilului, de a auzi si ceva pozitiv, de a oferi o noua imagine despre el insusi.

Adolescentii

Ei bine, ei vin la cabinet vulnerabili, din cauza lipsei de sustinere de la parinti. Ei au o mare foame afectiva, sunt naivi fata de ei insisi si fata de ceilalti. Sunt atrasi de ceea ce pare usor de atins (inclusiv castiguri financiare imediate).

Adolescentii care traiesc puternice sentimente de abandon, respingere, izolare au stima de sine scazuta, se autodepreciaza. Nevoia lor de acceptare si valorizare este extrem de mare.

Adolescentii au tendinta sa se identifice cu persoane mult mai mici ca varsta cronologica sau mult mai mari. Aceste tendinte pot fi explicate prin nevoia puternica de afectiune parentala, mai ales materna.

Tendinta poate dezvolta si o puternica dependenta emotionala. La tinerii tulburati emotional, se poate constata un deficit de introspectie, o incapacitate de a-si constientiza propriile trebuinte sau probleme.

Adolescentii simt nevoile proprii sub forma unei tensiuni difuze, iritante, fara sa le poata verbaliza, mentaliza. Ca atare, trebuintele respective se manifesta sub forma unui mecanism de aparare de genul protectiei sau externalizarii (responsabilitatea propriilor acte sau chiar emotii e atribuita altora: „Din cauza ta, eu…“.).

Toate aceste probleme umbresc, „otravesc“ experientele copilariei, adolescentei si semnalizeaza deficiente profunde la nivelul abilitatilor emotionale si sociale. Adolescentii nu au nevoie de „sfaturi“, de „piedici“, ci au nevoie sa fie perceputi ca parte a problemei, sa fie creditati ca instrument al schimbarii in bine si nu ca „problema“ pe care adultii trebuie sa o schimbe.

Un parinte, in loc de a ignora sentimentele copilului poate sa asculte sentimentele lui, sa aprobe atent… Acceptati-i, chiar si atunci cand vreti sa puneti capat comportamentelor inacceptabile.

E bine

Azi vin tot mai multi copii la mine, la cabinet. Este un semn bun, pentru ca semnalizeaza existenta unui ajutor disponibil. Exista in Bucuresti peste 200 de gradinite, scoli si licee care dispun de un specialist in consiliere si orientare scolara si profesionala. Dragi parinti si dragi elevi, cui ii este frica de consilierul scolar?