Sunt parintii singurii raspunzatori pentru comportamentul agresiv al copilului?
Ce-l face sa reactioneze asa si cum il poate ajuta sa nu devina batausul de care se vor feri toti copii, sunt intrebari care ii macina pe parintii lui. Principala lor tendinta este de a se culpabiliza (la asta contribuind si atitudinea acuzatoare a educatoarei) si de a se teme ca nu sunt niste parinti suficient de buni pentru baietelul lor.
Temerile parintilor lui Catalin, baietelul care a fost lovit de colegul sau, sunt de alta natura. Taticul ii priveste ingrijorat vanataia si ii reaminteste ce l-a invatat, sa nu stea sa fie lovit, sa se apare si sa loveasca si el atunci cand i se intampla.
Din exterior, putem sa interpretam atitudinea lor ca provocatoare si sustinatoare a comportamentelor agresive. In realitate ea vine tot din temeri, din grija ca ei nu il vor putea proteja de relele din societatea in care traieste si ca i s-ar putea intampla ceva.
Cu toate acestea, a incuraja copilul sa fie agresiv, chiar si pentru a se apara, produce confuzie si permisiunea de a-si gasi justificari pentru astfel de comportamente.
- Sunt doar eu vinovat pentru actele de agresivitate ale copilului meu?
- Este bine sau nu sa il incurajez sa raspunda agresivitatii cu agresivitate, pentru a se apara singur?
- Este asta calea cea mai buna de rezolvare a conflictelor si chiar de supravietuire?
- Cum ar trebui sa il pedepsesc atunci cand a fost agresiv?
- Este bataia rupta din rai cand vine vorba de educatie?
- Prin ce modalitati as putea sa ii transmit anumite valori ce tin de interactiunea sociala?
Iata genul de intrebari pe care si le pun parintii cand se confrunta cu experiente de acest gen.
Suntem singurii vinovati?
Desi tendinta celor din jur atunci cand vad un copil care loveste este sa se gandeasca la educatia deficitara pe care i-au oferit-o parintii sau la „teroarea”cu care creste in familie, in realitate, cauzele unui comportament agresiv pot fi foarte diverse. Este adevarat ca sansele ca un copil sa fie violent atunci cand are un model asemanator in figurile parentale sunt mai mari. Sunt insa multe cazuri in care copii crescuti in familii non-violente, ai caror membrii se trateaza reciproc cu respect, se poarta agresiv in anumite momente. Iata cateva explicatii:
• Varsta: copiii de varste foarte mici, care nu au invatat sa puna in cuvinte sentimentele sau sa ceara ajutor, aflati in perioada egocentrismului infantil, au tendinta sa reactioneze agresiv cand intra in competitie cu cei de varsta lor. In plus, ei nu sunt inca capabili sa se puna in pielea altei persoane pentru a intelege raul pe care il provoaca. Reactia este mai mult instinctiva.
• Frustrarea: una dintre cele mai semnificative cauze ale agresivitatii, atat la copii cat si la adulti. Frustrarea (neputinta de a obtine ceea ce ai nevoie sau iti doresti), durerea, caldura excesiva sunt doar cativa factori care duc la comportamente violente, mai ales in cazul copiilor care nu si-au dezvoltat inca mecanisme de a-si controla impulsurile. Asadar, daca treci prin perioade in care micutul tau are accese de furie de agresivitate cauta sa investighezi daca nu se intampla ceva in mediul din jurul sau ori in corpul sau.
• Televizorul si calculatorul: conform statisticilor, peste 60% dintre programele din mass media contin scene cu violenta, mare parte dintre ele fiind initiate de personaje prezentate ca eroi, personaje cu care copiii si adolescentii se identifica. In acelasi timp jocurile pe calculator stimuleaza competitia si comportamentele agresive. Copilul traieste pentru cateva momente intr-o lume virtuala in care violenta ii ofera garantia supravietuirii si succesul. Expunerea indelungata la scenele cu violenta face ca acest gen de raspuns comportamental sa devina o alternativa familiara de rezolvare a conflictelor.
Cum putem corecta comportamentele agresive?
Bineinteles ca nu tot prin agresivitate! A lovi un copil pentru a-i pedepsi propriul comportament agresiv este un paradox si produce confuzie in mintea sa. In plus, sa nu uitam ca noi, adultii, suntem modelele lor de comportament! Inca un motiv pentru care nu e indicat sa reactionezi cu violenta in astfel de cazuri este faptul ca durerea si frustrarea sunt, dupa cum spuneam, factori semnificativi in stimularea agresivitatii.
Pentru a-l ajuta pe micut sa invete sa coopereze si sa renunte la agresivitate este util sa ii stimulezi empatia, sa-l ajuti sa inteleaga treptat ce traieste o alta persoana, sa-l ajuti sa „intre in pantofii altcuiva”. In plus, il poti ajuta sa puna in cuvinte ceea ce incearca sa exprime prin gesturi si ii poti oferi alternative de comportament. Foarte utile sunt oferirea unor modele non-agresive si recompensarea reactiilor cooperante.
Psiholog Oana Mihalcea
Asociatia EMOVERE