Tatal valideaza identitatea feminina a fiicei

Rolul tatalui in viata fiicelor a fost mereu discutat. Dar cum se mai comporta azi tatii moderni? Psihanalistul Alfred Dumitrescu raspunde intrebarilor „Psychologies“, implicand-o in aceasta conversatie pe fiica sa, Ana Maria, in varsta de 17 ani.

Psychologies: De ce este importanta pentru o femeie relatia pe care a avut-o cu tatal ei?
Alfred Dumitrescu: Relatiile cu ambii parinti au o importanta cruciala pentru oricine, femeie sau barbat. Ierarhizarea nu poate decat sa „amputeze” complexitatea sist­mului de relatii primare care ne transforma din niste „animalute cu potential uman” in oameni in adevaratul sens al cuvantului. Si, ca o paranteza la cele de mai sus, sa ne gandim o clipa cum aude un copil acea intrebare „inocenta” pe care i-o adreseaza, cu un amuzament usor sadic, tot felul de unchi si matusi: „Tu pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?” Adica e musai sa aleaga? Din fericire pentru toti, copiii invata, odata cu limbajul, si moduri sanatoase de a-si proteja intimitatea emotionala si dau, cel mai adesea, raspunsul „corect politic”, linistitor pentru toata lumea: „Pe amandoi la fel!”.

Revenind insa la intrebare: daca intr-o prima etapa de viata, cea care acopera primul an, relatia cu mama este, de departe, cea mai importanta, odata cu incheierea dependentei absolute de ea tatal incepe si el sa-si „intre in rol” in mod manifest si explicit (si nu doar ca un al treilea, virtual prezent in universul psihic al copilului, indirect). Relatia cu tatal este importanta pentru ca ea furnizeaza un model al masculinitatii si al raportarii la aceasta. Sigur ca aici este de dorit ca lucrurile sa se petreaca diferit la fete si la baieti si, din acest punct de vedere, baietii au o „sarcina” de dezvoltare cumva mai dificila: ei au nevoie de o relativa desprindere de mama pentru a-si crea premisele unei identificari suficient de bune cu figura si rolul tatalui.

Pentru o fata, relatia cu tatal este importanta din doua motive: pe de o parte, tatal este cel care valideaza identitatea ei feminina, care poate certifica (prin felul sau de a se raporta cu bucurie la ea ca la o fata si nu doar ca la un copil si, mai ales, nu ca la un baiat) faptul ca e bine ca ea va deveni femeie si nu barbat. Pe de alta parte, tatal va fi pentru fata, intr-un fel sau altul, modelul barbatului, cu tot ceea ce barbatul va putea avea atragator si totodata strain pentru ea, ca femeie. Spun „intr-un fel sau altul” pentru ca nu este obligatoriu ca o femeie sa prefere intotdeauna barbati asemanatori cu tatal ei.

Ana Maria Dumitrescu: Este, alaturi de relatia cu mama, printre primele „relatii stabile” pe care le are oricine, daca nu chiar cea mai stabila dintre ele. Stii ca or sa-ti lege sireturile daca nu poti singur, ca or sa te apere de orice monstru de sub pat si ca, daca le-ai cere-o, ar declara razboi tuturor copiilor din cartier care ti-au facut ceva rau. Stii ca nu o vor lua la goana daca ai nevoie de ajutor si ca, oricate greseli ai face, ei tot te iubesc. Cum nu poti sa cunosti toata lumea dintr-odata, incepi cu parintii. Ei sunt primul tau contact cu cei din jur, sunt echivalentul unei prime impresii. O prima impresie buna e tot timpul incurajatoare, nu?

S-a schimbat aceasta relatie de-a lungul timpului?
A.D.: Relatiile dintre copii si parinti s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului sau, mai bine spus, structura relatiilor familiale a fost intotdeauna si pretutindeni dependenta de contextul istoric si cultural. In lumea occidentala, cea de a doua jumatate a secolului trecut a marcat o modificare majora a relatiilor din interiorul familiei: cresterea implicarii profesionale si sociale a femeilor, eliberarea sexuala (adica, in primul rand, aparitia metodelor contraceptive moderne), revolutia culturala a anilor ‘68-’70 care a zdruncinat valorile traditionale ale societatilor occidentale, toate acestea au contribuit si la o revizuire a rolurilor materne si paterne.