Tatal valideaza identitatea feminina a fiicei
Pentru a accepta sa traiesti alaturi de un barbat intr-un cuplu heterosexual e nevoie, in primul rand, sa accepti ca esti femeie. Cred ca aceasta dificultate de asumare neambigua a identitatii sexuale este motivul cel mai important pentru care marile capitale europene numara deja aproape 50% de „gospodarii cu o singura persoana”.
La ce varsta incepe desprinderea de parinte?
A.D.: Cred ca incepe odata cu prima minciuna reusita, atunci cand copilul realizeaza ca parintele (indiferent care dintre ei) nu stie totul si, implicit, nu este atotputernic. Acesta este si momentul in care copilul incepe sa-si construiasca un spatiu psihic despre care are constiinta ca-i este propriu, ca-i apartine lui si numai lui. Apoi, cu siguranta ca adolescenta este perioada cea mai importanta din perspectiva desprinderii. Bineinteles ca si procesul acesta este supus acelorasi oscilatii intre extreme („tata e un geniu”– „tata e nul”) care fac in mod firesc din adolescenta una dintre „stramtorile” cele mai tulburate ale istoriei oricarui individ. Dezidealizarea parintilor se incheie odata ce copilul ajuns adult si, eventual, parinte la randul lui, poate sa isi accepte parintii cu propriile lor nevoi de dependenta si suport emotional fara sa se simta amenintat, tradat sau dezamagit de vulnerabilitatea lor. Chiar ca este un drum lung.
„Cand eram la gradinita, eram tare mandra ca tata poate sa deschida sticla de cola…“
Ana Maria Dumitrescu
A.M.D.: Cand eram la gradinita eram tare mandra ca tata poate sa deschida singur sticla de cola si mi se parea ca nu poate exista ceva mai grozav decat asta. In acelasi timp, cei din jur, fie fete, fie baieti, imi erau la fel de buni colegi de joaca. Din marea asta de copilasi, au inceput, treptat, sa rasara diversi baietei-magneti. Evident, ca si mine pe atunci, nu puteau sa destupe sticlele de suc, dar cat de mult poate sa conteze asta?
Ce rol poate juca psihanaliza in echilibrul noastru cu noi insine si cu parintii nostri?
A.D. : Nu stiu in ce masura singuratatea despre care vorbeati anterior este neaparat si pentru toata lumea un impas; ea poate fi o alegere de viata. Desigur, daca cea (sau cel) in cauza se simte in impas, psihanaliza ii poate oferi o cale catre cunoasterea de sine mai aprofundata si catre o reasezare a nevoilor, dorintelor si capacitatilor proprii. Si, evident, dezidealizarea parintelui poate fi si ea o etapa a acestui drum; repet, insa, ca nu este vorba despre un drum dinainte stiut sau fixat, cu „statii fixe”, ci despre un proces de autodescoperire in care psihanalistul este doar un „ghid” care stie cum se poate merge pe drum, nu si care va fi acesta.
Modelul tatalui are influenta asupra alegerii partenerului in cazul fetei?
A.D. : Exista o legatura. Modelul masculin primar este, cel mai adesea, dar nu intotdeauna, tatal. O legatura inseamna la fel de bine o cautare a asemanarii/identitatii precum si una a diferentei/opozitiei. Cert este insa ca modelul patern influenteaza de cele mai multe ori semnificativ alegerile unei femei. Tatal unei fete nu este niciodata pentru aceasta doar un barbat printre alti barbati.
A.M.D.: Si da si ba. Odata ales cineva, esti ocupat sa vezi daca iti seamana tie indeajuns de mult pentru ca relatia sa mearga. Daca e prea diferit de tata, nu-l accepta parintii; daca ii seamana prea tare, s-ar putea sa o placa mai mult pe mama ta decat pe tine. De ce sa ne facem griji de pomana?…
a consemnat Iuliana Alexa
Poze din arhiva Edipresse si Psychologies.
