Faţă în faţă
De o lună fac același drum de acasă până la spitalul de pe strada Brăilei. E neschimbat. N-a mai dat nimeni cu var, holurile sunt la fel de lungi și triste. Ușa primului lift scârțâie ca acum… 25 de ani. Doar că nu mai e liftiera. O chema Vera. Era roșcată cu pistrui. Zâmbea tot timpul. Același miros stătut în lift. Uneori clor, prea mult clor. Tot la 8, domniță? Uneori îmi spunea duduie. Împletea același pulover, fie că era vară sau iarnă. Încep să mă cam lase ochii, zicea. S-a operat de cataractă.
2
Astăzi urc pe scări doar până la etajul 1. Norii s-au adunat, poate o să plouă.
Îmi iau o cafea de la tonomatul din capăt și aștept. Cineva vorbește la telefon. Urlă că nu i-a intrat salariul pe card și întârzie rata la bancă.
Tânăra din fața mea își mușcă unghiile false și vorbește pe Instagram. Are programare la masaj și nu poate să ajungă că s-a internat bunica-sa în spital și i-a stricat ploile. Acum și-a găsit să fie bolnavă?
Un brancardier împinge o targă cu o mână și cu cealaltă ține mobilul: ce mâncăm diseară, iubito?!
Gata! A început să plouă. Încă aștept. Din partea stângă a coridorului se deschide ușa pe care scrie BLOCUL DE NAȘTERI.
– Aveți un băiețel de nota 10, să vă trăiască! se aude vocea asistentei.
– Am un băiețel, am un băiețel! sare în sus de fericire bărbatul cu buchetul de trandafiri roz.
Închid ochii. Iar aud ușa liftului…
Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.
