Now Reading
Nu-ți lăsa iubirea la voia întâmplării

Nu-ți lăsa iubirea la voia întâmplării

Avatar photo

Sunt multe persoane care își lasă viața amoroasă la voia întâmplării.

Au văzut multe filme în care întâlnirea celor doi a fost “aranjată” de soartă și se așteaptă ca și în viața lor să se întâmple același lucru.

Este ca și cum nu ar fi treaba lor. Altcineva trebuie să „tragă sforile” și le aducă omul potrivit. Până când acel CEVA / CINEVA își va face datoria, ei se ocupă de altele:  prieteni, hobby-uri, job, rude..

Da este posibil și așa ceva, dar câte șanse ai să nu faci nimic și să te trezești că într-o zi îți bate la ușă iubirea vieții tale ?

Unii spun: ”am tot ce-mi trebuie”. Dar când încep să enumere tot ce au, observi că se referă doar la obiecte.

Cred că știi că partea emoțională a vieții (sufletul, inima, sau cum vrei să-i spui) dacă nu este luat în seamă, poate influența negativ, nu te poți bucura pe deplin de realizările din alte sectoare unde nu sunt probleme.

Dacă nu crezi, amintește-ți de momentele când ai fost îndrăgostit/ă. Cum te simțeai? Cât de mulțumit/ă erai de tot ce exista în viața ta în acel moment?

Sunt sigură, că la fel ca mine, te simțeai în al 9-lea cer și vedeai viața prin ochelarii aceia roz, ai perfecțiunii. Când iubim suntem fericiți, devenim carismatici și totul curge ușor, oricât de multe am avea de rezolvat.

Alții invocă lipsa timpului. Când facem în așa fel încât să fim ocupați, asta este o manevră de evitare de a aborda pasaje din viața noastră care sunt nerezolvate și din acest motiv ne pricinuiesc durere.

Știm foarte bine ca în jurul nostru sunt oameni foarte ocupați cu munca lor, dar în același timp au și o viață personală. Pentru că și-au propus și s-au străduit să o aibă.

În afară de asta, amintește-ți că lipsa iubirii și-a conectării îți poate degrada în mare măsură succesul pe care îl obții în alte arii ale vieții.

Atunci când găsim astfel de scuze, ele sunt bune pentru cei din afară, dar în adâncul sufletului nostru știm că sunt false.

Întotdeauna este vorba despre evitare. Ne folosim de programul de la serviciu încărcat pentru a ne îndepărta de acele lucruri din viața noastră particulară care ar putea să ne pricinuiască durere, ca de exemplu căutarea unei relații de cuplu.

Pentru a reveni la realitate, încearcă să vezi cum vei arăta peste câțiva ani, după vârsta de 50, 60, 70 de ani, când aproape toți nu mai suntem într-o formă suficient de bună că să facem ce vrem.

Cât de bine îți va fi dacă, odată cu apariția primelor probleme de sănătate va apare și degradarea aspectului fizic (pierderea tinereții, apariția ridurilor și restul, știți voi…) ? Cum te vei simți în mijlocul acelor prieteni și cunoștințe care sunt ocupați cu familiile lor și nu mai au timp de tine decât foarte rar. Și atunci din complezență, ca un act de caritate față de un batrân neputicios și singur.

Este motivul pentru care mulți oameni la vârsta a 3-a sunt deprimați din cauza singurătății, a acelor probleme de sănătate care oricum vin după o anumită vârstă, dar se înrăutățesc din cauza stării emoționale.

Poate că ideea de a schimba stilul de viață pentru a da mai multe șanse acelei părți amoroase din viața ta ți se pare ceva greu de rezolvat.

Dar e bine să reții că iubirea nu ține neapărat de soartă, ci de câtă importanță îi acordăm noi pentru a o situa printre priorități.

Mă adresez acum abonatelor mele, dar acest exercițiu îl pot face și domnii.

Fă un exercițiu de imaginație, închipuiește-ți că l-ai găsit pe bărbatul perfect care este exact așa cum îți dorești.

Întreabă-te cât TIMP ai fi dispusă să investești zilnic, săptămânal în relația cu el ? Cât timp ai petrece cu el?

Este posibil să spui MULT.

Dacă răspunsul este mult în ceea ce privește petrecerea timpului cu domnul perfect, atunci de ce n-am investit la fel de mult timp pentru a găsi acea persoană ?

 Adică să faci lucruri care te vor duce la EL.

Despre acest subiect am vorbit în recenta lecție din programul

„ Magia Feminității în Cuplu”

Pentru a face să se întâmple întâlnirea cu partenerul potrivit, cursantele au primit materiale ajutătoare:

–      Roata Vieții – Test simplu, pentru a afla ce zone din viața ta au fost neglijate și au nevoie de mai multă atenție

–      Cele mai distructive Mituri despre bărbați, care te împiedică să ai un partener

–      Interviu (de calificare ca potențial Iubit) = Un set de întrebări pentru cursantele care NU au o relație și doresc să facă o alegere bună a viitorului partener

–      Metoda celor 4 Pâlnii, pentru a găsi partenerul potrivit

–      Practică energetică „Descoperă și atrage partenerul ideal”

–      Cum îți poate sluji Viața Socială, Viața Amoroasă.

–      10 Idei Utile, pentru a găsi partenerul potrivit.

–      Cum știm că suntem plăcuți de cineva ? (limbajul nonverbal)

Dacă cele de mai sus îți sunt de folos, dacă ești din nou singură de sărbători (sau ești într-o relație nesatisfăcătoare în care te simți singură), dacă te-ai săturat de suferință și vrei o schimbare frumoasă în viața ta, te aștept să-mi trimiți doar două cuvinte DA VREAU la acest email:  [email protected]    și te voi contacta eu.

Cele care sunt mulțumite de relația lor și vor să păstreze tot ce au, le invit pe grupul privat de facebook destinat femeilor Relația de Cuplu Dorită  AICI! 

În acest grup postez materiale folositoare aproape zilnic.

Cu drag, Magdalena

P.S. Ajută femeile din viața ta, dând mai departe acest mesaj

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top